marți, 1 iulie 2008

Spune-mi unde bei, ca sa-ti spun cum votezi

Cald afara, cald in casa, numai la umbra nucului batran berea parca e mai rece. Terasele sunt pline de oameni cu bani, care-si permit sa dea 6 lei pe un Heineken si sa asculte, tacuti, la linistea celor din jur. Din ce in ce mai des, unii nu mai au nimic inteligent a mai rosti, decat un simplu “ngg”, ce tine loc si de “buna ziua” si de “hai sictir”.

Mai de curand, terasele au capatat un aer politic, racoros, de vara, ca dupa o lunga campanie, istovitoare de altfel, care i-a impovarat pe unii cu obligatii de serviciu, iar pe altii cu obligatii financiare. Pe terasa de la Primarie, ocupata odata de staff-ul social democrat, roata s-a intors, carul s-a rasturnat, iar unii au plecat spre locuri si mai racoroase, cum ar fi beciurile. Locul lor la terasa a fost luat de noua putere, careia ii place sa stea pe aceleasi canapele, sub acelasi copac si sa bea, probabil, aceeasi licoare, care nu intinereste, ci doar ofera o stare de bine in amorteala calduroasa.

Spune-mi unde bei, ca sa-ti spun cum votezi. Eu am sa beau tot pe terasa ex-pesedista, unde si-au facut cuib liberalii albi in cioc, dar subtirei la mijloc. Mananc la terase peneliste si pedeliste, pentru ca imi place mancarea bogata, asonata cu verdura aduse tocmai din Dubai. Nu pot sa va spun unde imi fac nevoile, dar in niciun caz langa cruce, ci la o toaleta ecologica, cu hartie din belsug si moale, pentru ca vremurile se anunta pline de nicotina. Cu cine votez? Cu prietenii, pentru ca sunt din ce in ce mai putini. In mod sigur, votul va fi democrat, prin excludere.

Ramaneti calmi. Brb de la bere.

Niciun comentariu: