marți, 23 martie 2010

Substantiv comun suptil

Sus cenzura ! Am primit un comentariu, demn de toata publicarea - la subiectul cu ziua libera pentru rugaciune… Vi-l reproduc, fara un singur cuvant, pe care va invit, rasfoind DEX-ul, sa-l completati. Un fel de tema pentru acasa. E pacat de comentariu, foarte pertinent, sa-i dau « delete » ca-ntr-o meschina dorinta de a iesi in evidenta numai cu cele bune. Comentariul merita atentia dvs, este logic, cursiv, scris de un democrat, care a pus mai mult organul decat sufletul in alegerea atenta a ingredientelor descriptive cu ajutorul carora imi deschide ochii asupra unei stari de fapt in care se balacareste o natiune. Din insiruirea aleatorie a cuvintelor intr-o logica absolut demential de naturala lipseste un substantiv comun, ordinar, dar va las sa completati, dupa puterea mintii :

Reproducerea suna cam asa :

« Eu zic sa ne bagam toti **** in partidele politice care ne conduc ca tare bine mai era inainte de 89 cind stateam la lapte la coada ...vacii, ca tu estila fel, ca dinanite de 1989 cind stateai la coada la piine si o luai pe cartela cu care mergi si acu la metrou cind treci prin Bucuresti unde te plimbi ca proasta pe marile bulevarde ale ****. Te-am pupat ca esti proasta si ofticoasa ! »

Acum eu deasupra: Eu zic sa nu ne bagam nimic in partide. Nici macar in politicieni. Eu zic sa-i trimitem pe unii politicieni la coada vacii, ca sa aiba si flamanzii societatii cu gura mare si muschii lucrati in sala (nu de lectura, de forta verbala) de unde sa suga niste lapte. Inainte de ’89, eram doar o copila, care-si petrecea vacantele la bunici, mancand corcoduse pana mi se sterpezeau dintii si jucandu-ma de-a manichiurista, cu petalele de flori pe care, cu mare indemanare de botanista si putin scuipat, mi le lipeam, tacticos, pe unghiutele jumatate curate, jumatate pline de pamant. Inainte de ’89, bunica se trezea dis de dimineata, mergea la coada la lapte si la gaz, iar bunicul lipea pingelele baietilor destepti din oras, in timp ce cu un ochi ma supraveghea sa nu pic din pat. Inainte de ’89, tara avea un singur conducator si, bun rau, n-avea boborul de ales, ci doar de inghitit. Acum avem de ales, dar inghitim mizerii ca ale tale, pe care alti deontologi le numesc « cuvinte democratice ». Legatura intre comunismul pe care-l descrii si prostia mea este atat de fina, incat tind sa cred ca ti-ai dori, macar pentru o secunda, sa poti chema securitatea si sa ma obligi sa fiu desteapta *****, uitand ca, de fapt, n-ai facut nimic mai mult decat sa-mi dovedesti ca traim mai mult (d)in istorie, traim mai mult din povestile despre conunisti si prea putin cu ochii inspre viitor. Trecutul nu-l mai schimba nici macar pestisorul de aur, in timp ce viitorul este, pentru unii, doar un substantiv comun de ordinar. Eu nu te pup, ca nu ma pot apleca si mai mult !

Ramaneti subtili. Brb

luni, 22 martie 2010

Dosarele X si cromozomul XY

V-am spus sau nu, saptamana trecuta, ca mai bine ne aruncam cu totii in Dambovita ?! Zis si facut. Eu n-am avut drum, ca Neamtu, prin Bucuresti, dar social democratii au facut sir indiano-democratic si, cate unu’ - cate doi, au facut baldabac pe unde au apucat : in albita, in jacuzzi-ul vecinului… Cei mai simpatici sunt cei care doar isi inmoaie usurel laba piciorului, de frica sa nu dea de vreun vartej. Astia sunt cei care parca s-ar spala, dar parca inca nu put suficient.

Dupa ce-am facut revista presei astazi, intr-un mod tare temeinic, adica citind din scoarta-n scoarta, din titlu in semnatura si de la stanga la dreapta, am ajuns la aceeasi concluzie : la psd se coace in cuptorul ros incins un dosar x, umplut cu gogosi si gem, de-ti gem papilele in gura si-ti sar orbitele din creier. Alienii nu exista, dar egzista alte spirite, inalte si inaltatoare, unele purtand cate o coasa si o gluga neagra pe ochii pleostiti de atatea lacrimi de durere ca n-au mai ajuns la putere. Spiritele astea rele foc si-au facut de cap si au bagat mare zanzanie in sanul partidului, in afara lui si in presa. Ptiu ptiu, sa nu ma deochi de tot.

Ce am invatat eu. Niciodata sa nu spui niciodata. Ce n-am inteles eu ? Chiar nimic. Daca pana acum, social democratia era, pentru mine, ca o carte deschisa, de-acuma parca e cartea sfanta, din a carei buche nu mi se zamisleste in mintisoara nicio idee care sa urmeze un fir al logicii socialiste.

Rezumatul dosarului :

  1. N-am inteles cand a plecat Chelaru de la interimatul PSD Neamt, dar am bagat de seama ca functia o detine in mana acum Victor Surdu. De fapt o tine acum, de ochii lumii, ca oricum n-are cine sa mai stea pe jilt, care mai de care fugind unde vad cu ochii, adica la independentii lui basescu. Trebuie sa-l urmaresc ca un paparazzi adevarat pe Surdu, ca nu cumva sa fiu orbita si sa nu vad cand dispare si el. Victor, pe numele mic si intreg Raul Victor Soreanu, spune clar ca nici el nu vrea sef la Neamt, ca acolo trebuie sa fie un pietros nemtean de-al lor si nu un importat. Corect eticeste si traditionaliceste, daca nu am lua in considerare ca si un romascan de-al nostru, cu tot cu fesul sau, si-ar dori sa conduca, dar cam bag mana de seama ca sprijin primeste, iar, tot din pupa.
  2. El pupa poala popii, popa pupa poala mea. Dictie de aur, minte luminata. Revin la senatorul Chelaru, nimeni altul decat cel care, mai acum vreo doua luni, si-a dat demisia de la sefia PSD Roman si a plasat fraiele motorului social democrat musatin in mana tractoristului (nu e deloc in batjocora, mai ales ca, din ce-am vazut, omul e bun in meseria lui, nu cea de tractorist, ci de specialist in agricultura – agricultura e rea, ca nu se mai face in Roman-ia). Azi, aflu ca s-a intors « acasa » singurul sef pe care PSD Roman l-a avut vreodata – Chelaru, ca celalalt sef - numit si ales de social democrati pe mutitelea saptamana trecuta – se pare ca are ceva de recoltat pe alta pasune. De fapt, nu stiu exact ce are de facut, dar de condus partidul nu-i arde si nu-i parjoleste miristea. Printr-un ziar am citit ca din motive numite presiuni personale n-a mai putut, semn ca, probabil, nu-l lasa sotia. Gurile rele spun ca nu-l lasa fiica, prietena cu fiul lui Tarata, care si-a luat si el insula in spinare si fugi, tot acu’ vreo luna, la Munte-anu si la independenti. Cine mai stie, oricum Balcan a intrat in analele Romanului, avand cea mai scurta domnie, de doar sase zile… Oricum e mai lunga decat noaptea de presedintie a lui Geoana.
  3. Independenti spuneati ? Avem si din acestia… Romica Rotaru e cel mai cel, nici gura nu-i miroase. Apropiat al lui Munteanu, umbla vorba ca n-a vrut sefia de la Roman, pentru ca o sa primeasca una si mai si. Sefia la noul partid, ala cu progresul. Pentru Leoreanu, plecat din PSD, primit in sanul PeDe fara cratima Le, a functionat foarte bine, chiar cu succesuri. Nu se stie de cate ori merge ulciorul la apa, dar merita udat.
  4. Pana acum nu ma surprinde nimic. Poate doar reactia lui Balcan, dar auzisem acu’ ceva vreme ca, inainte sa primeasca tiara de presedinte, ar fi vrut s-o tuleasca din consiliu judetean... In fine, ma conving pe zi ce trece ca nu voi mai scapa de PDL, astia de la PSD se omoara intre ei, in loc sa se lupte cu inamicul. Nu ma mai scriu in partid. Nu ma merita…

Cine e cel care da sexul partidului ? Sunt sigura ca stiti raspunsul...

Update : La telefon cu un prieten, am aflat ca astazi, asa ca de luni, si-a dat demisia din functia de vice la psd si consilierul Farcas – studentul, cum i se spune in blogosfera. Probabil ca e de bine. Mai vedem pana in vinerea mare cine mai ramane … Punem un pariu ca o sa fie post mare si rugaciune la poalele psd-ului ? O sa fie ca-n bancul cu bula, la examen.

Bula iese de la examen. Colegii il iau cu asalt, imediat dupa iesirea din sala : - Ei, Bula, cum a fost ? – Ei, cum sa fie, spune Bula. Ca la Biserica… - Cum Bula ca la Biserica ? – Foarte simplu. Cand intreba profesorul, ma inchinam eu, cand raspundeam eu, se inchina profesorul.

Ramaneti indosariati. Brb

Romascanii pesedisti?!

Asta am vazut, asta am pozat, asta v-am aratat!



Sa traiti bine, romascanii mei... Nu va duceti, decat unde va cheama inima!

PS: Banuiesc ca de vina este google-ul, care si el isi baga pe gat cateva resturi din recycle bin, dar na, acum n-ar trebui sa inghitim tot ce ni se ofera la cautarea de anunturi... Analizati, fara subiectivism, cum, pana la urma, galbenul si albastrul - culori liberale - si rosul social democrat duc la un simplu tricolor, care ne arata, daca mai era nevoie, ca oameni suntem.

Multumiri celor mai vigilenti - colegulului adica.

joi, 18 martie 2010

Doamne ajuta !

Inger ingerasul meu, ajuta-i te rog pe parlamentarii nostri sa doarma linistit in scaune si sa uite de cele rele de pe pamantul nearat si parjolit al patriei. Da-le lor de toate, ca sa nu mai fure de la noi. Arata-le calea cea mai scurta spre preamarire si viata fara de griji si iarta-le lor pacatele care, in mod sigur, nu le-au facut, doar asa, spun si eu - preventiv. Invata-i pe ei ce e binele, ca sa intelegem si noi ca nu o ducem rau, ci ni s-a predicat din biblia gresita.

Stati linistiti, nu-s vreo evlavioasa. Doar preacinstita si preauimita, dupa ce am citit apelul la rugaciune al unui parlamentar, care vrea o zi libera pentru noi, cre(s)tinii, ca sa ne rugam. Uita, probabil, ca rugile noastre, ale boborului, se inalta catre cer de fiecare data cand ii vedem pe la televizor, calare pe microfoane pe la manifestarile comunale sau la chiolhanuri, cand beau vinul mai ceva ca pe mir. Si atunci noi ne rugam pentru mantuire, iar ei pentru un nou mandat.

Foarte tare ! Astept cu mare interes amendamentul pesede la acest proiect de lege, prin care sa ni se ceara sa ne rugam in acea zi pentru ceva anume. Ca rugaciunea sa fie una unitara si sa nu fie incurajate magiile violete, ci doar apelul la divinitate pentru izbavirea dosarelor penale… Si uite asa, plin de propasire si in ruga soptita, neamul nostru va supravietui mai ceva ca pe Arca lui Noe, condusa de marinarul care, sa nu uitam, ne-a vandut flota sau ne-a plouat tara. Nu-mi aduc aminte exact rima, dar aici este cufarul de amintiri.

Ramaneti credinciosi. Brb

miercuri, 17 martie 2010

Maraton de reclama(tii)

Am spus ca trebuie sa umplu azi blogul de posturi, ca sa ma scot in fata membrilor pesede care ma neiube. In fine, oricum sunt fan al reclamelor de bun gust, care spun lucrurilor pe nume. S-a facut un top, s-a votat, si au iesit cele mai bune. Aici, pe BestAds, puteti vedea exact cine si ce a reclamat cel mai bine in randul publicului amator de tv, de citit, de ascultat la radio...
Eu as mai adauga o reclama (chiar doua - la acelasi produs - get beget clasic de romanesc) si as scoate reclama cu nr. 8 - de fapt mie nu mi-a placut deloc campania vodafone, nici cu tunsoare, nici cu puya, nici cu dani si razvan, niciun pic.

Va propun doua reclame trist de adevarate, care chiar ma conving sa ma apuc de baut. In aceasta ordine:





Ramaneti cumparatori. Brb

Cine ma?

Nu-s combativa cand vine vorba despre alti bloggeri, am eu cu altii probleme. Nu prea ma intereseaza ca zoso sau sozo sau uatever e cel mai tare, dar ca e al dracului, nu-mi pasa de "reiting", de cititorii care ma citesc in draci, de spamuri si click-uri pe bani. Ii citesc pe unii din curiozitate si pe altii din placere. De cele mai multe ori, din curiozitate am ajuns si la placere. Azi, din curiozitate am ajuns la...un top.
Auzisem pe la neamtu', cel care-i stie pe toti, de cineva numit "blogatu". Am intrat azi sa citesc si eu cine, cum, cand..., mai ales ca mi s-a parut inspirat titlul blogului. Rasfoind repede, ca n-am rabdare, am dat peste un top. Si aici, am ales vreo doua bloguri, la nimereala, care, speram eu, sa devina placere. L-am gasit, se pare, pe cel mai tare. Si citesc eu...cateva greseli gramaticale si, desi ma delectam intelectual cu orgasmul lu' nu stiu care domn care se balconea de fata cu vecinii cu o alta doamna, mi s-a taiat pofta. Am gasit un post despre "parinti ei" si cum au facut "cunostiinta" si avea "servici". Aoleu, fugi de-aici.
Atat am avut de spus: bloggeri - top - eroare de i - sex fara orgasm.

Ramaneti in top. Minitop. Brb

Spala rufele in public...

Vecina, muieti-s rufele? Gospodina lu' mama... Ma bucur, totusi, ca au inverzit copacii. Probabil de la calgon. Florile sunt de la lenor... O sa las geamurile larg deschise, pentru ca mirosul pajistei inflorite sa-mi inunde camera si orificiile nazale, mergand tocmai pana-n adancul sufletului. Sper ca, odata cu mirosul, sa nu-mi intre in casa si buha.
Exista o hotarare de CL care interzice, cu desavarsire, afisatul chilotilor in public. Exista chiar cred ca si o lege nescrisa. Astept Politia Comunitara sa vina, intr-un mod politicos, sa-i stranga vecinei rufele, sa le duca la calcat si sa i le impacheteze ireprosabil, eventual chiar sa le aseze pe polita de la dulap.

Foto: Alex

Ramaneti vigilenti. Brb

Kiss me - muah

Muah muah, lipa lipa. S-a inventat rujul care isi schimba culoarea cand ti se face pofta... Cititi aici cui i-a venit ideea, ce face exact rujul, iar apoi va invit sa va intoarceti la mine, sa va spun eu de ce sa nu cumparati asa ceva.
Trei motive:
1. Esti cu prietenul in oras, te uiti la chelner si iti iau foc buzele. Si ochii - acasa.
2. Esti la serviciu, intra seful si iti trage o sanctiune pentru ceva, iar tu vrei sa-l... pupi. Penibil, nu?
3. Esti acasa, la tine: buza ta e rosie, iar buza lui e umflata... de somn.
Sunt o invidioasa, deoarece eu nu prea ma dau cu ruj si imi exprim dorintele mai brutal, mai ales pe blog... Nu dati banii pe prostii, luati bomboane la copii...

PS: Am promis cuiva ca o sa scriu toata ziua azi pe blog (tot ce-mi trece prin cap, evident), numai ca "stirea" cu cel de-al IV-lea razboi mondial dintre mine si partidul meu preaiubit sa ajunga pe pagina doi-trei-n a blogului. Asadar, azi va puteti astepta la orice de la mine! Si in rest va puteti astepta tot de la orice.

Ramaneti naturali. Brb

Claudia Brown

Va spuneam, acum ceva vreme, ca mi-as dori sa scriu o carte. Am si inceput-o, insa mi-am dat seama ca, de fapt, nu-mi curge, inca, prin vene sange cu talent de carturar. A iesit fix nica si cand spun nica, nu ma refer la Nica a lui Stefan a Petrei. N-am nici timpan muzical, desi mi-as dori sa mi se spuna, peste vreme, ureche, grigore. Deocamdata n-am evoluat de la jurnalistul troglodit catre inalta societate de mijloc, a muncitorului cinstit si cu frica de Dumnezeu.

Am realizat, privindu-ma in oglinda, citind cu voce soptita randurile scrise necaligrafic pe niste bucati de hartie, ca nu fac nici educatie, nici nu informez, nici nu emit ipoteze stiintifice, ci insir imagini si simturi care nu au nicio relevanta si nu produc furori/fiori in randul eventualilor cititori.

Luati si cititi si voi un text obscur, plin de clisee, la fel ca si gandurile mele. Mi-l asum, ca pe o incercare nereusita de a iesi in evidenta printr-o creatie nemaipomenita, care, s-a dovedit, a fi doar o eroare de (supra)apreciere.

Singuratate pe piele

Nu-l mai vazusem de ceva vreme. In tot acest timp, reflectasem la clipa in care o sa-i aud, din nou, pasii. Uneori, visul era romantic total, aproape jenant : el, cu un buchet imens de trandafiri albi si un zambet din care sa zboare, ca-ntr-o miscare browniana, cuvintele de alint mult asteptate. Alteori, intra, rupea hainele de pe el si ingenunchea, incolacindu-si bratele in jurul genunchilor mei ososi. De fiecare data stiam ca nu asa se intampla, ca nu e genul, ca sentimentele lui nu se exprima, ci trebuie intotdeauna sa le ghicesc ; dar era visul meu, iar visele nu mi le poate lua nimeni.

A venit. Aud usa si pasii apasati. Inima-mi bate asa de repede incat tot ceea ce-mi pregatisem minutios inainte – discursuri si alintaturi femeiesti – am uitat. Nu mai voiam nici flori, nici plecaciuni. Primul lucru la care m-am uitat au fost ochii. Mari, obositi, curiosi sa gaseasca si el ce iubea.

Intr-o miscare nereusita, de lebada cocotata intr-un picior, ce aducea mai degraba a spargatorul de nuci, m-am azvarlit ca o neghioaba in gatul lui. Asa vazusem in filme ca se face. Pentru mine n-a fost asa de rau, pentru ca gasisem fericirea. In mirosul pielii lui.

PS : Pe langa acest pasaj, desprins parca prin copy paste din cartile Sandrei Brown :D, mai am cateva alte piese nebune, mult mai tari… care-ar face sah mat, adica invidios, pe orice carcotas. Dar nu vi le arat, pentru ca nu le-am scris. Inca. Astea-s doar suspine de femeie, aruncate in cascade de cuvinte fara sens si fara suflet. Imi recunosc infrangerea, sandra, dragostea mea…

Ramaneti critici. Brb

marți, 16 martie 2010

Asta pictez, pentru asta traiesc

Interzis membrilor de partid(e)!

Dupa cum bine (ma) stiti, ma supar repede si-mi trece si mai repede. Is exact ca ziua de salariu… Tare trista am mai fost sambata, cand partidul meu preferat m-a scos de la san si m-a azvarlit ca pe o carpa intr-un colt al camerei obscure din caminul de nefamilisti… Saraca de mine… Am suferit eu cat am suferit, dupa care, marinimoasa si preacinstita precum ma stiti, mi-am facut singura dreptate. Cu vorba democrata, nu cu fapta sociala.




PS : Nu e o stire facuta cu rautate. Deloc. Este o stire facuta din spatele usilor inchise, cand, neavand acces la purul adevar (spus verde-n fata de unii), risti sa dai gres. Gris pentru copiii obraznici, asta ma asteapta. Si Moldova. Baldabac.

Ramaneti comunicativi. Brb

vineri, 12 martie 2010

Lumea-i buna, vremea-i rea

Brrrr… Nu mai suport! Oricum n-am suportat niciodata iarna, doar am tolerat-o, dar parca acum e prea de tot. Ma simt ca-n filmele proaste, in care-i dau frigului un deget, iar el imi produce degeraturi si la maini, si la picioare.

Oamenii care nu mai au nimic de impartit sau nu au nimic de spus, vorbesc despre vreme. E o chestie demonstrata, pana si eu sunt un par exemple in acest sens. Vremea, exceptie facand « prognoza » cu miros pregnant sexual din libertatea, este la fel de relativa ca si starea mea de spirit. Macar in libertatea, fie vara, fie iarna, fata e goala, semn ca incalzirea globala ii este suficienta.

Ghicitorii in norisori

Specialistii ghicesc, dupa cantitatea de nori, viteza vantului in coafura, fata cearsafului la care s-au sculat de dimineata, inmultite cu un numar variabil de coeficienti, totul calculat in functie de cum bate vantul de la rusi. Foarte frumos, atat de frumos incat nu mai vreau sa aud nicio stire ca vine primavara, cand mie imi ingheata pana si sangele in vene.

Nu-i nimic ca prognoza meteo e gresita. Ea e doar de ghidaj, marja de eroare mergand, uneori, pana la o diferenta de zece grade, ceea ce, fie vorba intre noi, zero grade sau zece poate insemna diferenta dintre iarna si primavara mult dorita. Prognozele corecte – adica atentionarile, din ce am observat eu, sunt cele legate de coduri – galbene, portocalii si rosii, desi, si atunci, se anunta galben - dar il simti rosu sau e portocaliu - dar de fapt e uragan. Macar exista si in meteorologie un cod.

Ciudat este ca prognoza, asa orientativa cum ii spune si numele, costa bani. Si nu costa putin. Acum vreun an, exact pe vremea asta, numai ca usor mai calduroasa, am aflat ca daca vreau sa-mi dea INMH prognoza pe urmatoarele 24 de ore, am de achitat, lunar, vreo 9-10 milioane de lei vechi. Nu mai spun ca, pentru a afla preturile, am trimis la hartii si am discutat telefonic cu enspe mii de angajati, fiecare cu un calcul propriu. Chitita fiind ca eu vreau meteo, ajunsesem sa negociez buletinul meteo macar de doua ori pe saptamana (daca ceri progonoza pe o saptamana, iesi mai ieftin), in rest urmand sa calculez eu media gradelor si numarul de dinti ai soarelui.

Am verificat din mai multe surse si m-am lamurit ca daca vrei sa dai vremea – informatie de utilitate publica, spun eu - tv/ziar/radio-ul trebuie sa plateasca; suma fiind, totusi, din ce-mi amintesc, negociabila - probabil dupa renumele firmei care-l cere. Nu ma credeti ? Click aici, unde exista o lista de « produse », dar nu si preturile, care probabil ca-s in ceata sau le bate vantul, slab pana la moderat, din partea nord-vestica a depresiunii subcarpatice... Tot aici puteti observa cum, codurile - atentionarile, sunt gratuite. In caz ca vine tornada si ne rade de pe fata pamantului, nu ne ia banii ! Slava Domnului ! Oricum nu i-ar mai gasi si s-ar incarca la factura cu TVA…

Sursa foto

Ramaneti caldurosi. Brb.

Am termena-to cu tine!


PS: A.R - inseamna Astept Raspuns... M-a ajutat un coleg la traducere, mie nu mi-ar fi trecut prin cap... Semnat Zana, cu data de 12 fabroare 2 mii 10.

Ramaneti cronicari. Brb

miercuri, 10 martie 2010

Floare mandra de colt

Traiesc intr-o lume plina de papusi manevrate de papile gustative, de culorile lenjerei de partid sau de plantele cataratoare ale vecinilor de pe scara de bloc. In tot acest ghiveci, in care nimeni nu simte nevoia de a mesteca singur, ci prefera sa suga din biberonul pus in gura si de laptele branzit vandut la licitatia cu plic deschis, orgoliul conduce viata celor mai multi oameni pe care-i cunosc. Pentru acest orgoliu, care nu are nimic de-a face cu mandria, oamenii sunt in stare sa rupa orice legatura facuta cu simt de raspundere si cu nod marinaresc, pentru a hrani planta carnivora dinauntrul lor, desi, le-ar fi mai usor, sa-i puna apa. Ea sa se adapteze la organism si nu organismul la nevoia de sange prelins din lupte crancene pentru orgolii.

Orgoliul omului trebuie intotdeauna gadilat de cei din jur, niciodata atins, nici macar cu o floare. Cultivat inca de mic, intai de catre parinti, prin atitudine, apoi de colectivitate, iar mai tarziu de proprietar – pe hectare intregi din corp, minte si suflet -, orgoliul isi cere, la fiecare decizie, tributul.

Am facut de multe ori alegeri gresite si, probabil voi mai face, si traiesc cu ele, fara ca fantomele « ce-ar fi fost daca » sa-mi intrerupa sforaitul atat de aprig care-mi sta alaturi aproape seara de seara. Am lasat de la mine, am si cerut multe in schimb, insa am avut grija ca intotdeauna orgoliul sa-mi fie mandrie si nu vulpe sireata care sa-mi fure inima si in loc sa-mi aseze un tub de aluminiu prin care, zilnic, sa-mi manance putina avutie stransa intr-o cutie numita, printr-un cliseu, sentiment. Am ales uneori gresit si tocmai pentru aceea am lasat intotdeauna o usa intredeschisa, poate viata imi va dovedi, vreodata, ca este timpul sa-mi bag capul si sa-mi cer iertare. De multe ori, pe partea cealalta, unii si-au pus lantul cu care plimba ursul, dar sper ca, odata si odata, il vor da singuri jos.

Am intalnit animale cu sentimente mai umane si oameni care musca, pe la spate, din carne vie, fara a latra in prealabil. Traiesc printre acestia, simtindu-ma, uneori, copacul la care cainii si oamenii deopotriva urineaza. Mi-a fost dat sa intalnesc sa vad oameni care, orgoliosi, nu mai pot respira acelasi aer cu cel care le-a piscat orgoliul, am vazut oameni care si-au impus propriul orgoliu si celor din jur, am vazut oameni care au luat in brate orgoliile altora si si le-au insusit, plecand in lupta de aparare a orgoliilor, de parca, la final, daca ar castiga, lumea ar fi mai buna.

In aceasta lume a oamenilor orgoliosi, eu sunt cea mai ipocrita. Duc o viata dezorganizata, am o sensibilitate aparte la unele subiecte, simt nevoia, mereu - daca nu continuu, de a fi in centrul atentiei, de a hrani toate dobitoacele prin buricul meu care nu este conectat tot timpul la energia sufletului, ci mai degraba la intestinul gros. Sunt ipocrita pentru ca ma straduiesc mai mult decat ar fi firesc sa multumesc si capra si varza, sa traversez raul cu oaia si lupul in brate, sa-i duc cosul Scufitei Rosie pana la bunicuta, in timp ce lumea isi vede mai departe de viata ei si nu se uita nicicand la umbra mea care se zbate neputincioasa pe peretii mancati de mucegai intre care-mi duc zilele. La final, femeie fiind, imi rod, in coltul incaperii, unghiile si-mi torn in cap containere intregi de cenusa, condamnandu-ma ca nimeni nu ma intelege, ca nu pot face tot ceea ce am vrut, ca lumea nu e fericita din pricina mea, ca mana mea intinsa este vazuta ca o sabie ascutita sau ca un cuvant banal este interpretat ca o amenintare cu bomba la cladirea Pentagonului.

Am vazut mai multe orgolii (pentru cei care n-au inteles nimic pana acum, nu exista lucru mai rau pentru mine decat orgoliile altora) in ultimele zile decat oameni, incat pot sa semnez fara a clipi o petetie prin care ma despart de amintiri si oameni. Raman doar eu, cu mandria de a fi un om fara orgoliu. Mandra floare…de colt.



Ramaneti cum sunteti. Brb

Sursa foto:

marți, 9 martie 2010

Animalule

Am fost intrebata: daca nu as fi fost om (desi se spune ca barbatii este porci, iar femeile nu e oameni), ce alta fiinta mi-as fi dorit sa fiu? Initial, fara sa stau prea mult pe ganduri, data fiind ziua de azi - usor in tonuri de gri, am spus: furnica. Traduc alegerea pentru simplul fapt ca azi is neprietenoasa, mi se pare ca duc in spate un graunte prea mare din care vor manca altiii si simt nevoia de a ma ascunde sub pamant. Intr-o orice alta zi, probabil ca mi-as dori sa traiesc in jungla, sa fiu o maimuta sau o "chestie" deloc agresiva, dar care sa aiba libertatea de a cutreiera.


Clar maimuta. Pe maimute nu le mananca sigur nimeni de fund.
Voi in ce "trup" va vedeti?

Ramaneti oameni. Brb

E mica lumea si mult prea aglomerata

Exista cateva expresii deja infratite cu neuronii mei, unele dintre ele fac aprecieri la persoane care se incalta cu fesul, la cei care se plimba cu cercul si… poate cea mai importanta - doar pentru ca ma refer eu la ea - face parte din categoria « mama retardatilor e tot timpul gravida ». Daca termenul de retardat va oripileaza, va invit fie sa-l inlocuiti cu expresii cu alte contotatii negative, fiecare « efectiv » cu ce palarie vrea sa poarte. Vestimentatia sufletului este asigurata astazi de catre mine si va fi o defilare cum nu s-a mai pomenit.

Bal cantitabil

Astazi scriu despre dezamagiri si surprize placute, extremele, neavand in intentie de a ma pozitiona, in mod personal si profesional, la mijloc, ci doar de a arata cu degetul lucruri si oameni. Pentru cei care inca mai considera ca-s plina de venin, nu mai incerc de mult timp sa lucrez la imagine, iar acest lucru observ ca este gresit, dar m-am obisnuit ca, in viata putina pe care am trait-o, sa am parte de dezamagiri de la oameni de la care ma asteptam cel mai putin.

Subiectul zilei trateaza un bal de caritate organizat, in premiera, in Roman. Detaliile legate de faptul ca evenimentul a fost pus in scena in doar cinci zile nu mai conteaza. Conteaza doar gestul celor care l-au creat. Conteaza doar invitatia de a face un bine si refuzul unora de a accepta ca, pana la urma, traim intr-o societate si ne privim ochi in ochi atunci cand caram cartofi de la piata.

Pe scurt : bal de caritate fara bani… Da, probabil ca suna tampit, probabil ca asa si este, dar ideea balului a fost ca fiecare vine de acasa cu ce poate, acceptate fiind si mainile in buzunar, importanta e prezenta. Nefiind clar cu o obligatie, precizata tuturor, reluata si subliniata fara numar, asteptarile (adica la nimic) ar trebui sa depaseasca dorintele. La astfel de evenimente, invitati sunt cei fata de care ai obligatii, cei pe care-i consideri potriviti si prietenii. Despre toti vorbesc (scriu) imediat.

Prietenii se masoara in prezenta

Fiind blogul meu, fiind la fata locului, imi permit sa ridic o statuie, una singura pentru ca este criza, unor oameni. Fiecare dintre acestia a surprins in mod placut si categoric echipa care a lucrat la organizare. Unii au dat bani cu nemiluita, desi – repet - nu li s-a cerut acest lucru, altii au intretinut atmosfera pana in miez de noapte, altii au pus umarul la organizare, de parca era vorba de nunta lor… O sa revin cu precizari la fiecare in parte, pentru ca nu cumva cineva sa creada ca am orbit, iar realitatea mea se limiteaza la o bula de sapun violet.

O sa pozitionez pe primul loc, in primul rand, colegii de breasla, iar o parte din statuie merge catre 1TV – prin reprezentantii lor – Teo si Cristi, singurii din presa care si-au facut timp si rabdare, macar sa ne asculte, daca nu sa ne si creada. Felicitari pentru ca au venit, nu mai spun ca au mai dat si pe post cele intamplate! Bravo lor pentru ca au inteles ca nu trebuiau sa faca reclama unui post concurent, ci trebuiau doar sa-i promoveze pe cei care au incercat sa faca un bine, lucru care, in Roman, nu se intampla foarte des.

Dezamagiri

Am descoperit, in cateva zile, adica de sambata seara cand am primit vizita unui prieten si pana azi, ca prieteniile mele de-a lungului timpului au fost alese total gresit. Ca realitatea mea coincide cu realitatea unor oameni care imi sunt straini si nu cu cei cu care am impartit un bol de cereale cu inghetata. Ca oameni la care ma asteptam sa aiba reactii macar normale, adica nu de “uau”, au privit intreaga actiune ca pe un lucru atat de banal, incat picioarele lor nu merita deplasarea intr-un oras in care daca vorbesti prea tare poti avea surpriza sa te auda si satenii din comunele limitrofe. Aici trec, ca institutii ca sa nu ma porcaiesc total – desi, asa cum spuneam, nu-mi mai pasa - ZdR (unde niciunul din marea echipa nu a binevoit sa vina), CNS (unde, initial, CB a confirmat prezenta, dar, pe surse, am aflat ca ura e prea mare incat, indiferent ca vorbim de caritate sau ba, orgoliul este cel care conduce), MNTsiR (unde nici n-au confirmat, nici n-au venit)… Recunosc ca este a doua mea dezamagire in viata atunci cand vine vorba de oameni pe care eu cel putin i-am crezut aproape de mine, de mine ca si persoana, ca fost angajat, subordonat, prieten, coleg.

Eu inca mai cred ca, in Roman, presa trebuie sa socializeze, daca nu sa se uneasca pentru un scop nobil, tampit, financiar, copilaresc…. Inca mai cred ca, pentru sopuri nobile, conteaza mai mult sufletul decat sigla sau partonatul. Inca mai cred ca suntem prea prosti (unii) pentru a trai de unii singuri pe lume. Singurul lucru de care sunt sigura ar fi fost acela ca eu as fi fost prezenta la orice astfel de eveniment. Partea buna e ca pot jura asta, in conditiile in care nu-s una dintre preferate ca si invitata la paranghelii. Asa cum spuneam, gestul conteaza. Eu ma duceam, cu ochii inchisi, iar mai apoi ma gandeam daca sa dau (scriu sau difuzez) sau ba.

Cele mai bune scuze

Recunosc ca pentru mine a contat foarte mult prezenta unor oameni la acest bal, mai putin importante fiind detaliile legat de cine a dansat cel mai frumos, cine a avut hainele cele mai de prêt sau cine a donat cei mai multi bani. Si acestea au rolul lor, dar gestul de a veni a fost prima cale de comunicare, ceea ce, in lumea de azi si pentru mine, inseamna totul.

Duminica, in ziua cu pricina, am avut neplacuta surpriza de a auzi, de la oameni care au confirmat prezenta de cel putin doua ori, scuze absolut penibile : am facut gastrita si nu mai pot ajunge ; sotia mea nu a ajuns inca acasa, o astept, dupa care vin ; nu avem cu cine sa lasam copilul ; si… as putea continua, dar raman la aceste exemple, mai mult decat suge-stive.

Medalii de aur


In ordine absolut aleatorie si pentru motive diferite:

Despre Oana Bulai Afetelor am mai scris si, cel mai probabil, voi mai scrie, insa azi imi rezerv 70 de secunde pentru a spune ca « ce este al ei este pus deoparte ». Cinci zile, doua ore pe zi, a pus in scena un spectacol de moda nemaivazut (de mine cel putin), timp in care a lucrat cu tanara generatie, pe care eu nu o suport din simplul fapt ca ma macina gandul ca de la ea (tanara generatie) imi voi manca eu pensia….Daca mi-as manca de la Oana pensia, n-as avea aceleasi griji…slava domnului, cred ca asa vea bani si de excursie cu iahtul pe Nil.

Este stiut faptul ca VaLul nu este unul dintre sefii mei preferati, mai ales ca pe mine ma ia repede valul, iar valul de multe ori m-a inecat fara ca vreun salvamar sa fie prin preajma. VaLul a venit, a dat si bani, a ridicat masa atunci cand a fost nevoie si a aplaudat, chiar daca, asa cum spuneam, nisipul si valul se bat tot timpul pentru teren.

Familia Jora cred ca mananca din fructul tineretii, al bunei dispozitii si al bunului in general si au camara plina cu acest secret. Imi doresc sa ajung la varsta lor, nu inaintata, dar cu mult mai mare decat mine, si sa pot oferi, din inima, atatia bani unor oameni pe care nu-i cunosc, sa dansez pana in miez de noapte, si sa conduc la masa copii tineri pe care nu-i tin pingelele atunci cand vine vorba de distractie.

Familia Pascariu si Onu (scuze ca alatur psd de pdl, dar in lumea mea eu vad altfel lucrurile si pe blogul meu impart oamenii dupa alte criterii deloc politice sau politicoase), de fapt, ca sa fiu cinstita pana la capat, femeile din familie au fost si, citez, « criminale », nu in sensul ca m-au ucis, inca mai asteapta dovezi, ci au intretinut la maxim spectacolul. La acest capitol adaug, fara a cataloga ca si loc in sufletul meu, familia Micu, aici vorbim de sot si sotie, cei doi reusind sa sparga ghetari pe care nici macar dalta din Basic Instinct nu ar fi putut sa o faca.

Ma opresc cu laudele aici, nu pentru ca nu ar mai fi oameni de laudat, ci doar pentru ca acesti oameni, la care ma asteptam sa fie « normali » (in sensul de foarte buni), au fost excelenti. Toate celelelalte personalitati prezente au si venit, la propriu si la figurat, cu lucruri extraordinare si, fara sa exagerez, multi au avut ce « preda » la lectia de socializare.

PS : Am sa spun, pe final, ca si primarul, si marius neculai, precum si nusa chiriac au venit cu lucruri minunate, dar, in principiu, de la acestia ma asteptam la asta. Cei trecuti mai sus m-au impresionat poate doar pentru ca am avut ocazia sa-i cunosc si altfel decat in salile de sedinta.

Foto: Robert.

sâmbătă, 6 martie 2010

De-a baba leapsa

Mda... Nu era suficienta cata treaba mi-am facut eu, mi-au mai dat si altii... Stiut fiind faptul ca imi plac femeile, cred ca vestea a ajuns pana la Sibiu, altfel nu-mi explic de ce m-am trezit, tarziu ce e drept, cu o leapsa gigelitoasa (venita tocmai din citadela sibiana) peste ochii impaienjeniti de zapada...


Asadar, eu sunt de moda veche, mi-am tras si martisor, si baba (am auzit ca gaina batrana face ciorba mai buna, in timp ce mosii nu mai au asa de multi bani). Pe baba, in premiera anul acesta, am ales-o pe 3 martie (de obicei, preferam data de 4, dar se mai schimba oamenii; am ales dupa traditie 2 + 1, ziua in care m-am nascut). Pe 3 martie am stat ascunsa in birou, inchipuindu-mi ca afara e vara, cald, soare si tril de pasarele. Au incercat colegii sa-mi ofere o alta priveliste, despre o furtuna parca era vorba, insa eu o tin pe a mea. Baba mea fu calduroasa, numai buna de tinut in brate... Sigur anul acesta o sa-mi reuseasca tot ce mi-am propus. In caz contrar, probabil ca o sa curat totul in jurul meu, lucru deloc imposibil, dat fiind ca am mai avut astfel de "excese" de curatenie... sufleteasca.
Slava Domnului, spun eu acum, ca mi-am ales o baba devreme in luna lui martisor, altfel aveam o baba umeda, cu lapovita si ninsoare, care cred ca se traduce, in traditia populara, fie printr-un an plin de bocete, fie printr-un an cu mult mucegai.
Leapsa indeplinita - asta ca sa demonstrez lumii intregi ca sunt o babuta disciplinata.

PS: M-am saturat de iarna asta. Oricum nu iubesc iarna prea mult, pentru ca nu-i ca vara, dar iarna aceasta a fost chiar culmea...

Ramaneti traditionali. Brb

luni, 1 martie 2010

Buha e de vina

Buha lui Alex e de vina, altfel nu-mi explic ce-a trasnit in jurnalisti de, intr-o singura zi, mi-au dat martisorul peste cap... Azi am plecat de acasa numai cu gandul la marti (prescurtare de la mărţişor, deci mărţi)... Marti-n sus, marti-n jos...si de fapt a fost doar ca o zi de marti, cu trei vesti primavaratece, ba caldute, ba reci ca un crivat. In ordine inversa:

1. Valeriu Musat, colegul de la Monitorul, si-a dat demisia si a zburat spre tari mai calde, cu primaveri mai lungi si munci mai putin silnice.

2. Cristiana Bortas, odata imaginea ZdR, a dat hartia pe tv si si-a mutat resedinta din casa de la tara in apartamentul de la CNS. Asa cum spuneam si tot repetam in gand... era cazul sa avem si noi un pic de concurenta.

3. Gabriel Volcinschi s-a apucat de scris... Nu un editorial, cum mi-as fi dorit eu, ci un "utilitar". Cu patos, suparat foc, a scris despre paiul din ochiul romascanului. Eu una mai vreau... ca am si eu paiele mele, de-aia is asa de tantosa.

Ma bucur ca, odata cu primavara, a reinviat si natura moarta din presa romascana....


Off Topic:
Trei martisoare am purtat si eu azi in piept: cosarul (pe care l-am adus azi dimineata cu mine, special pentru fanii mei), potcoava (dupa care am urlat toata saptamana trecuta si pe care mi-a oferit-o cadou Titi) si trifoiul (primit de la primarul vostru - fie vorba intre noi, cutiuta era portocalie, dar snurul a ramas alb-rosu).
Pentru mine, martisorul e un simbol si inca ma bucur de el ca un copil mare. Anul asta o sa port o potcoava, potcoava de la Titi. Dar am primit si un martisor "mai" special, de la viceprimarul orasului. Un martisor "editie limitata", placat cu aur... Martisorul ca martisor, aurul ca aurul, gestul absolut minunat, dar ce mi-a placut a fost prezentarea - inedita, atent creata... Pana maine fac si poza si pun si dovada.

Ramaneti primavarateci. Brb.