miercuri, 23 iulie 2008

Scrisoare catre fitzele Romanului

Marimea conteaza. Cand e vorba de lungul nasului. Cei care au mai mult de un leu in buzunar traiesc in lumea imaginara a unei nesimtiri ce atinge apogeul. Mi s-a umplut azi paharul, rabufnind in sila fata de cei care nu inteleg ca diviziunea muncii are o noima si considera ca totul le revine, indiferent ca acest tot ii priveste sau nu.

Politicienii sunt primii care sufera de mania persecutiei. Sunt cei care nu inteleg nimic din ce citesc, pentru ca limba de lemn in care vorbesc nu se traduce, ci se interpreteaza. Ex primarul Carpusor incepea conferintele de presa cu analiza pe text a articolelor mele. Avea impresia ca exista o conspiratie, chiar si atunci cand nu exista. Ex si actualul consilier Cazan i-a calcat in scurt timp pe urme, oferind sugestii de cum trebuie redactate stirile despre domnia sa. Ba, mai mult, ar fi avut oricand ceva de spus despre titlul, iar de poze ce sa mai vorbim. Eventual unii ar fi vrut chiar sa corecteze personal articolele, ca ceea ce-i facut de mana lor sa fie de audienta maxima. Mania persecutiei s-a extins imediat la noua echipa. Primarului Leoreanu, dupa prima conferinta de presa, deja i se parea ca am scris nu stiu ce afirmatie “rautacioasa”, insa discutia s-a incheiat, deocamdata. Capac la toate pune azi consiliera Afetelor. La un favor pe care ziarul il face consilierilor noi veniti, sa-si spuna si ei of-ul si doleantele (fara bani), categorie unde este cuprinsa si ea, dintr-odata i se nazare ca ziarul e misogin. Pentru ca articolul nu a aparut pe ultima pagina, cum aparusera ceilalti colegi, si ca nu i s-a dat nici poza la ziar. Proprietara de revista, consiliera nu a inteles ca e “ok” sa faci sugestii, dar nu e cool sa te superi ca vacarul pe vaci, fara sa privesti mai departe de lungul nasului ca un redactor raspunde pentru ceea ce scrie. Ca deasupra lui mai exista o haita de vacari, care mai isi dau si ei cu parerea.

Trec de la politicieni, la oameni de afaceri. Cei care, la fel ca astia de mai sus, au pretentii la vocabular. Ba ca nu i-ai laudat prea mult, ba ca poza era prea inchisa… Sunt prea multi sa le dau numele.

Din gard in gard, dau peste lemn. Taximetristii. Din categoria Bozomala si Pahome, unii cu pretentii de scriitori, altii cu pretentii de cititori avizati. Primul considera ca tot ce se scrie despre “breasla” e de rau, asta in conditiile in care cei mai multi sunt intr-o mare ilegalitate, iar orice articol (chiar si pozitiv) le readuce aminte institutiilor statului sa le mai traga un control. Al doilea suna si cere explicatii “prietenesti” despre cum “ne permitem” sa scriem nu stiu ce, dar fara sa verifice. Isi crede colegii pe cuvant, da cu mucii din nasul lung pe covor, apoi ii sterge cu maneca si se duce sa cumpere ziarul in care nu scrie nimic de taximetristi.

Marimea unui articol de presa nu conteaza. Nu conteaza asa de mult nici pozitionarea sa. Cine da un leu pentru un ziar, il si mananca dupa ce-l citeste litera cu litera. In presa conteaza cine scrie, de ce scrie si pentru cine scrie. In rest, ce nu e de nasul altora, sa nu miroasa. Eu promit sa nu ma apuc nici de afaceri, nici de politica, nici de taximetrie. Nu ca nu ma pricep, dar nu-i treaba mea. Promit, insa, sa-mi bag nasul, sa-mi iau nasul la purtare si sa-l plimb cat mai sus, asta chiar e treaba mea.

3 comentarii:

un'A'mic spunea...

exista, inca, libertatea presei. consilierii au mereu impresia ca presarii fac parte din opozitie. nu ca nu e adevarat, intr-un fel. presa este, de fapt, opozitia. aia care ar trebui sa existe si in parlament si in CL si in CJ. o opozitie constructiva, nu doar critica si cu NU in brate. pentru consilierii tineri: prima pagina nu prezinta decat titlul unui articol, care este pozitionat, de fapt, undeva in mijlocul ziarului :D

Rapunzel cea voinica spunea...

Intr-o lume dominata (vorba unora) de diateza reflexiva si in care nimic nu pare a fi ceea ce nu pare a fi (:P), a crede ca exista abscuns in spatele evidentului este de fapt o stare de normalitate. De ce? Pentru ca intodeauna ne raportam (reflexiv) la propriile noastre exprimari indirecte, marcate de fuga de idei si de perversitatea ipocriziei. Cuvantul capata astfel putere ancestrala, iar prima propozitie care ne-a marcat instruirea ("Ana are mere.") devine chintesenta filosofiei universale. Am zis! Sau poate ca nu! Muahahahahaha!

BeeJay spunea...

Claudita fata scumpa, Bozomala si gasca lui sunt ultimii oameni de pe pamant care trebuie bagati in seama. Mai dai dracu' ca nu merita sa-ti consumi nervii cu ei.
Cat despre "stimabilii" politicieni ar fi bine sa considere presa ca facand parte din opozitie si sa-i stie de frica.