marți, 8 iunie 2010

Somnoroase... pasarele

La cererea fanilor mei, ca tot va doreati sa-mi analizati noua tunsoare, va ofer ceva si mai tare: eu dormind, cu freza noua pe masa si geaca de imprumut. Bine ca nu am si pasta de dinti pe fata sau hartie igienica in nas, ca-n tabara... Povestea pozei e simpla: terasa de la hotel, ora 12 noaptea, doi prieteni la masa, unul preocupat sa faca poze... Mie frig tare si somn dublu. Poza nu a prins si sforaitul, dar cica nici nu s-a manifestat activ. Cred ca si el era prea obosit. Cam asa aratam dupa cinci zile de news-roman:

In prima zi de news-roman, aratam asa: fresh.


Ramaneti zambitori. Brb.

vineri, 4 iunie 2010

Coplesita, obosita, dar am un vis

Sunt coplesita si un pic obosita. M-am crezut oleaca ileana cosanzeana cand am pornit www.news-roman.ro. Inca ma mai cred, dar n-am timp sa ma gandesc la asta foarte mult, sa-mi impletesc cositele sau sa scriu pe blog. Estimez sa-mi intru in ritm cat de curand.
Oricum, pe langa faptul ca m-am plans - ca asa-s femeile - si ca ma alint, recunosc ca sunt coplesita de numarul de accesari, in conditiile in care nu a fost timp de promovare. Asta nu ma face decat sa ma bucur (as si topai, dar chiar nu am timp) si sa-mi doresc urmatorul lucru: sa urc pe hotelul roman. Nu ca alpinista, ci cu un mash-banner-panou-foto cu News-Roman. Sa fiu sus, acolo unde a mai fost doar Dorin Ursarescu (foto) sau Mircea Geoana. Umbla vorba ca cine urca acolo, se pabuseste sigur. Nu-s superstitioasa, nu primesc masaj de la oameni politici, nu fac politica si nu fac afaceri pe banii statului, deci nu o sa pic. Decat un pic de dragoste pentru roman.


Ma gandesc la un termen de ducere la indeplinire a visului: 3 luni... Important e sa fie vara, sa pot trage cu ochiul la fustele fetitelor, in paharele celor care stau la terasa, la masinile stranierilor si sa salivez, de sus, dupa o felie de pepene rosu. Cu samburi.

Rămâneţi visători. Brb

luni, 31 mai 2010

Multumesc

Pentru că eu cred în ceea ce fac, pentru că eu cred că oamenii au dreptul la o şansă, pentru că eu cred că "breasla jurnaliştilor" ar trebui să fie unită (nu neapărat împotriva cuiva/ceva, ci în sens de solidaritate), pentru că eu cred că dacă alergi de unul singur eşti doar un "loazăr" cu o simplă coroniţă.... am alte o mie de motive, dar mă opresc.... îi mulţumesc lui Alex pentru gândul frumos şi frumos exprimat. Nu mai e nevoie să spun că Alex lucrează la ZdR, nu? De-am fi mai mulţi destupaţi la minte, am reuşi mai multe în viaţă... Individual sau în grup.
Eu cred că mizeriile, răzbunările şi orgoliile nu trebuie să-şi facă loc în inima mea.

Rămâneţi prietenoşi. Brb

Drept la replică

Pentru cei care au făcut diferite scenarii legate de plecarea Cristianei Bortaş de la CNS. Uite că a venit şi răspunsul. Parţial... aş cârcoti el, dar măcar e de la sursă. Eu l-am primit ca şi comentariu şi-l postez drept "ştire". Voi, puteţi face orice doriţi cu el:

"Sînt viperă cu corn, vărs venin, aşa spune primarul. Succesele pe care le-a avut la catedră şi în administraţie îl îndreptăţesc să pună etichete celor care nu-l aplaudă.Eu sînt unul dintre cei care constată că oraşul arată mai frumos, pe ici pe colo, dar am dreptul, ca simplu cetăţean, să mă întreb şi să întreb cu ce bani, cu ce firme, de ce acum, în plină criză, şi dacă acestea au fost cu adevărat priorităţile romaşcanilor. Oamenii primarului fac zid în faţa presei, nu le pasă decît să se aleagă cu ceva avantaje, fie şi o farfurie cu mîncare la ospeţe cu lume bună.

Oamenii de afaceri trebuie să supravieţuiască, spun ei, trebuie să-şi ţină firmele şi agajaţii în viaţă, nu-i mai interesează cîte miliarde de lei le mai rămîn. Cînd întreb despre toate acestea, primarul mi-arată că se scurge venin pe la colţul gurii. Mai bine decît ceea ce le curge celor care îi cîntă osanale, îl aplaudă la orice pas şi-l încurajează. La fel a făcut şi predecesorul, în goana după imagine, succes la public şi voturi. " (....)

Întregul "articol" se găseşte aici: click


Rămâneţi atenţi. Brb

Click pentru News-Roman

Pentru că nu am avut de ales, pentru că toată lumea mi-a închis uşa sau mi-a deschis-o doar după ce a pus lacătul pe ea, am fost nevoită să gândesc pe cont propriu. N-a fost uşor. Pentru că, din nou, unii au spus „da”, iar apoi şi-au închis telefoanele. Alţii au spus „da”, iar apoi m-au „rugat” să-i uit pe vecie. Au fost câţiva care nici nu m-au ascultat măcar. Aşadar, puţinii (foarte puţinii) care au mai rămas au promis un click.

Un click pentru News-Roman. Pe www.news-roman.ro, care se deschide mâine, 1 iunie 2010, într-o zi de marţi, veţi putea găsi un format nou de „ziar” online. Un site cu informaţii în special din Roman, axat în principal pe ştiri utile şi interviuri. În altă ordine de idei, un loc aparte o să-l aibă lumea bloggerilor, de unde, sper eu, să primesc ajutorul de care nu am avut parte in lumea reală. Măcar un click, măcar un spaţiu de promovare pe site-urile proprii.

Normal că, într-un final, de pe www.news-roman.ro vreau să fac bani. Am deja doi oameni care mi-au promis, zilnic, un click. Mai e mult până la mie, dar cred că va fi măcar interesant, dacă nu o reuşită. Pentru bloggeri, dacă lucrurile continuă la fel de bine cum se preconizează, există un loc de suflet pentru promovare şi premii, constând în produse IT. Deocamdată, încă rotiţele se mai învârt şi detaliile vor urma să fie publice pe site. Inclusiv valoarea premiilor, că aşa este fair-play.

PS: Blogul rămâne activ. Abia i-am dat, iar, de gust. Ce nu este util şi nu încape pe news-roman, o să îşi găsească oricând loc aici. Tot aici, o să vă mai ţin la curent şi cu eventualele noutăţi, succes(uri)e, eşecuri legate de proiectul meu.


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi curioşi. Brb.

M-au dat la Can-Can

Am apărut la ziar. La ziarul de scandal – Can-Can. Pe bune, numai că e o versiune mai tinerică de-a mea şi muuuuult mai naivă. Dă click, dacă nu mă crezi.

Vârsta: 28 de ani

Sunt din: Roman

În prezent sunt: şomeră

Pe viitor sper să: îmi găsesc de treabă

Dorinţa, visul meu este să: trăiesc bine (ha, ha, ha). Nu, visul este să fac ceva util cu viaţa mea şi să mă doară cât mai puţin spre deloc în cot de vieţile altora.

Hobby-urile mele sunt: scrisul şi arta manipulării. La niciuna nu excelez.

Iubesc: să iubesc

Detest: fudulia

Mă distrez: în afara oraşului

Nu pot trăi fără: (auto)apreciere

Caracterizare: zâmbăreaţă, sictirită, optimistă, neprietenoasă, citită, mahalagioaică, femeie. Rac.

PS: Că nu mă pot abţine, că mi-au murit lăudătorii, că nu-mi mai încap în pene, că nimeni nu mă mai vrea, spun eu: erau să mă dea şi în ZdR. Cu 15 pentru Roman. N-a fost să fie. Mi-a luat pagina Alin. Na, el e preşedinte. Eu, nu-s. Încă.

!!!!! Melodie necenzurata


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi cititori. Brb

duminică, 30 mai 2010

Adevărul despre Ea

Moţăi, în timp ce, pe ecranul calculatorului, se derulează Seinfeld. Râsul zgomotos al „publicului” mă mai trezeşte din lâncezeală. E amuzant băiatul ăsta. Cred că-mi place deoarece vorbeşte despre lucruri simple, normale, posibile. Unele le-am păţit şi eu. Cred că şi atunci am râs. Râd destul de mult. Acum aş mai dormi un pic, însă îmi sună telefonul. Mă surprind zâmbind şi nu e datorită lui Jerry. Mă sună un prieten, cu care nu am mai vorbit de ceva vreme...

Hmmm, îmi spun, plină de sine, până la urmă lumea nu m-a uitat. „-Alo, salut... Ce mai faci?” Discuţia continuă pe ritmuri de salsa. Eu mă dau doi paşi mai în spate, îmi plâng uşor de milă, după care mă rotesc pe călcâi şi avansez credibil şi stăpână pe mine: „Nu-i nimic. Mă ridic eu. Şi nu voi popi pe nimeni. O să-mi fie bine, o să vezi tu...”. Râde şi el. Râd şi cei din film. Îl opresc pe Seinfeld. După ce voi închide telefonul vreau să recuperez faza. Poate mi s-a întâmplat şi mie. „-Tu ce mai faci, esti bine?”, întreb eu, aşa cum m-a învăţat mama... că în viaţă trebuie să fii politicos şi să întorci gestul omului. Mingea e, acum, în terenul lui. El nu dansează salsa. E mai degrabă un vals. Un dans de societate, cordial. „Nimic în mod special. Sunt ok, nu mă plâng prea tare. Voiam să ştiu dacă tu eşti bine”. Simt nevoia să improvizez ceva. Sigur nu simt nevoia să vorbesc despre mine, deşi atâtea gânduri, planuri, vise îmi trec prin minte... Aş da drumul la film, poate prind o poantă bună şi o spun. În acest fel, el îşi va lua gândul de la curiozitatea asupra vieţii mele anoste şi va zâmbi. O să-l fac să se simtă bine. Da, asta e scăparea mea.

„Ea ce mai face?”, mă întrerupe, la o secundă după ce tocmai apăsasem butonul magic de play... „Ea? Ăăăă, nu ştiu. Cred că-i bine. Sigur e bine, numai că nu am mai comunicat de ceva vreme. Am fost ocupate”, mint, dar nimeni nu-i aşa de nebun încât să mă contrazică... Nu la telefon, nu din prima, nu azi. „Păcat, vă stătea bine împreună”. Îmi iau inima-n dinţi şi lovesc „Da. Plus că săruta şi foarte bine”. Nu-i o replică din film, dar semăna cu ceva dintr-un episod teribil de ilar. E o replică bună, îmi spun. Nu m-am înşelat. Îi puteam auzi respiraţia, din ce în ce mai sacadată, în telefon. Semăna cu un grohăit de porc, scărpinat pe spate într-o zi caniculară de vară. Nu e dizgraţios, e doar uşor prea evident. Nu ştiu dacă să-l întrerup... Trebuie să-l întrerup, dar nu ştiu ce să spun. Încă o glumă? Cred că i-a ajuns pe ziua de azi...

Îmi sună celălalt telefon. Da, asta este! Respir uşurată, în timp ce, la capătul celălalt al firului invizibil, interlocutorul încearcă să-şi drege glasul. „Nu te mai chinui”, îmi spun în gând. Te salvez tot eu. „Scuză-mă, mă sună cineva. Mulţumesc frumos pentru telefon şi pentru că nu m-ai uitat” sau nu ne-ai uitat, dar mă abţin de la ultima formulă. Ne salutăm, protocolar, în timp ce, cu mâna dreaptă, apăs instinctiv „yes” pe butonul de la celălalt telefon. „Da, acum cobor”. Până să închid, sunt deja jos din pat şi-mi trag un crac de la blugi pe mine. Nu-ţi place să mă aştepţi, iar mie nu-mi place să te supăr. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu-mi reuşeşte întodeauna. Cred că pe interlocutorul meu l-am cam supărat, după ce i-am dat apă moară şi i-am întrerupt fantezia. În timp ce-mi perii cu grijă părul ciufulit la spate, de la pernă, mă surprind în oglindă că zâmbesc. Ce ţi-e şi cu bârbaţii ăştia... Nu suportă gândul a doi bărbaţi care se sărută şi înnebunesc la gândul că două femei şi-ar putea atinge, pasional, brutal sau doar accidental, pielea. E rece în baie. Îmi aduce aminte de o cameră impersonală, cu un pat, o canapea şi un televizor dat prea tare şi un miros apăsător de ţigară Parliament. O şuviţă de păr încâlcită pune punct visării. Nu am timp de amintiri. Trebuie să cobor. Ies pe uşă, aruncând un „pa, nu întârzii mult” şi o zbughesc pe scări. Mă opresc în hol, la avizier. Da, casa scării... Arunc o ultimă privire prin geamul plin de anunţuri şi ies râzând. Ies spre tine. Deschid uşa şi urc la fel ca de fiecare dată. Întâi piciorul drept, apoi stângul, într-o mişcare nefirească, deşi totul este atât de normal. Ca de fiecare dată, îmi spui să-mi pun centura, de parcă ne-am pregăti să zburăm pe Lună. Te ascult şi te privesc. Oare şi tu gândeşti la fel... Oare atunci când iau restul de la vânzătoarea de la chioşcul de pâine şi ne atingem degetele sau ne zâmbim, mulţumindu-ne reciproc pentru afacere, te gândeşti dacă e coaptă pâinea, dacă mi-a dat restul corect sau dacă ai putea să cumperi, la pachet, o iluzie?! Dacă ai şti, dacă ţi-aş spune, te-ai schimba? „Nuuu, nu se poate”, spui, sigur pe tine, iar eu ridic ochii şi mă bucur până la Lună. Te uiţi fix la parbriz. Ai pornit ştergătoarele. Afară plouă. Nu-ţi place ploaia.

Ochii mi se prefac în nori. Nu vei şti adevărul niciodată. Nu-l vei şti, pentru că adevărul nu există! Ploaia s-a oprit. A fost una trecătoare, de-o vară. Porcii cred că s-au bucurat...


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi povestitori. Brb

sâmbătă, 29 mai 2010

Cristiana Bortaş pleacă de la CNS

În mod normal, Cristiana Bortaş pleacă de la CNS ar fi fost doar o bârfă. Dar ce mai e normal în ziua de azi?! Ieri, am purtat o discuţie absolut halucinantă cu CB. Eu am sunat, aşteptându-mă la una din conversaţiile obişnuite dintre noi, ceva cu iz de ceai verde şi gust de prăjitură diplomat (cu puţină frişcă). A fost mai mult o tiradă, decât o discuţe. S-a încheiat cu "Eu, începând cu ziua de marţi (n.b. - 1 iunie 2010), nu mai lucrez la CNS"
Am închis telefonul, că oricum n-am înţeles nimic. Bine, în presa romaşcană e din ce în ce mai greu să înţelegi ceva. E nevoie să angajăm un om care, zilnic, să se ocupe cu desenul... Dacă ea a zis că pleacă, nu e bârfă - e ştire. Probabil ar trebui să o etichetez cu "politic-os"...

Rămăneţi statornici. Brb


Asculta mai multe audio Muzica

PS: Şi nu mă bucur, pentru cei care încă mai cred că nu pot dormi de grija altora. Dorm bine, chiar şi sforăi. Uneori.

vineri, 28 mai 2010

Alin Antochi, preşedinte

la PSD Neamţ. Ales. N-am visat. Aşa am auzit. Arsene se întoarce la Cetate. Cred că eu i-am purtat noroc lui Alin, că l-am pus în poză cu mine şi imediat după Chelaru, Ioan Chelaru. Bineînţeles că el nu o să recunoască! Sau poate Ponta i-a purtat noroc... N-are importanţă, trăiască preşedintele - şi acum nu mă refer la Băsescu. El să facă ce-o vrea, numai nouă nu!
Noapte bună!

Rămâneţi politic(oşi). Brb

joi, 27 mai 2010

Viaţa, băută înainte de masă

Mă uit în paharul plin cu licoarea roşiatică. Nu-mi place culoarea. Nu-mi place carnea în sânge. Am impresia că, dacă îndrăznesc să muşc, ţipătul animalului mi se va lovi de corzile vocale şi mi se va întoarce asemenea unui ecou de reproşuri. Prefer să simt gustul de ars, ce-mi aduce aminte de cozonacul cu cacao al bunicii, făcut în cuptorul de la aragazul cu trei ochiuri şi o butelie. Nu mi-e foame, dar o felie de cozonac de la bunica nu aş refuza. Nu aş inmuia-o în vin, ci aş ciupi bucată cu bucată şi aş lăsa fiecare boţ să se topească uşor, pentru că, acum, azi, îmi este prea lene să mestec. Să ascult.

Ridic paharul, învârt uşor, în sensul acelor de ceasornic, aşa cum am văzut pe Dicovery că se face, şi sorb. Prima gură e ca primul sărut. Îmi face uşor gura pungă de atâta dulceaţă, stomacul mi se strânge, iar ochii mi se închid, de parcă ar vrea să păstreze senzaţia vie mai mult de câteva secunde. Scârţâitul scaunului din faţa mea mă aduce cu picioarele pe pământ. Orice vis durează doar câteva clipe, oricine ştie asta... Tu vorbeşti, te agiţi. Licoarea mi-a alunecat pe gât, îşi face loc acum, probabil, printre resturile de mâncare de la prânz.

Nu-s supărată pe tine, dar nu-mi pot lua ochii de la faţa de masă şi de la pata crem lăsată probabil de cei doi bărbaţi care s-au ridicat de pe scaunele astea pentru a ne face nouă loc. Nu înţeleg de ce te agiţi, în timp ce totul, în jurul tău, este de o normalitate bizar de banală. Zâmbesc. Întotdeauna zâmbetul meu îţi aduce confortul de care ai nevoie. Ai impresia că totul este bine, iar mie îmi place să te fac fericit.

Ridic paharul, în timp ce, ca să par interesantă, privesc dezinteresată în jur. Aşa am văzut că fac actriţele în filme. Ce pereche frumoasă, îmi spun în gând, uitându-mă în colţul camerei, spre geam, unde doi tineri se ţin, peste masă, de mână. Nu îndrăznesc să-ţi mai împărtăşesc secretele găndurilor mele. Nu le înţelegi, pentru că lumea ta este agitată, iar a mea este discretă. Încerc să aflu, dintr-o privire, care le este povestea. El o iubeşte mult. Ea îl iubeste mult, dar mai puţin decât el. El simte asta, iar fiecare gest al lui îi trădează inferioritatea. Probabil îi spune, pentru a zecea oară astăzi, cât e de frumoasă. Fiecare compliment e ca o cărămidă pusă în groapa care, peste timp, speră el să o umple pentru a ajunge la înălţimea ei. Ea îi face cu ochiul şi-i trimite o bezea, în timp ce priveşte înspre degetele de la mâna stângă. Se uită la inel cu piatră roşie... Hmmm. Poate m-am înşelat. Poate cărămida e doar o piatră nestemată după care el a alergat Iar ea a înţeles. Probabil că niciunul... Gândul îmi este (în)frânt.

Ai cerut deja nota. Mă ridic de la masă şi te urmez ascultătoare. Mă întorc, pentru o fracţiune de secundă, cu privirea către locul de unde am plecat. Pata e tot acolo. Paharul e pe jumătate plin. Ar fi trebuit să-l beau. Tot timpul las lucrurile pe jumătate terminate.


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi povestitori. Brb

15 pentru Roman

Contra-editorial la „15 ani de presă cotidiană în Roman” – mi-a plăcut oarecum, dar, tocmai pentru că au trecut 15 ani, mă aşteptam la „altceva”. Am citit, în schimb, un editorial plin de patetism tern, în care se vorbeşte despre un trecut greu, dar glorios, şi deloc despre viitorul strălucit într-o economie ce duduie. Am citit un editorial scris parcă înainte de a bea cafeaua. Un documentar, construit din spatele unei biblioteci pline cu ziare prăfuite şi care înşiră evenimente şi frânturi de realitate abstractă. Noţiuni elementare. Fără suflet, fără miez, fără promisiunile, adeseori zadarnice, dar pe care eu – ca şi cititor – le aştept. Fără dorinţa ascunsă spusă, mai mult pentru sine, atunci când sufli în lumânările aşezate, cu imaginaţie, pe tort.

Nu o să mai scriu niciodată la ZdR, dar pe blog îmi este (încă) permis să mă joc de-a jurnalistul ce găseşte oriunde nod în papură.

15 pentru Roman

Istoric: 15 ani au trecut de la prima ediţie a ZdR, pe atunci cunoscut sub marca Monitorul. În tot acest timp, am schimbat trei (patru?) primari şi am supravieţuit unui număr greu de stabilit şi amintit de şefi de stat şi guverne. Şi oamenii noştri i-am schimbat. Unii pentru că aşa au vrut, alţii pentru că aşa am simţit că este mai bine. Meseria de jurnalist se învaţă, dar, înainte de învăţătură, e nevoie de pasiune. Nimeni nu se bucură de bucata de pâine dacă aceasta nu are condimentul minune. Pentru unii, condimentul a însemnat salariul, pentru alţii - beneficiile de a se „învârti” în ceaşcă odată cu caimacul societăţii muşatine, iar pentru cei care au supravieţuit – aurul. Meseria e brăţară de aur şi trebuie purtată nu cu teama că-i va fi furată, ci cu mândrie.

Suntem mândri că, în 15 ani, am învăţat unii de la alţii. Cel mai mult - noi de la voi, pentru că, altfel, n-ar mai fi fost o sărbătoare, ci o minune!

Prezent: 15 ani frumoşi şi o minune. Minunea sunteţi voi, cei care aţi înţeles că noi vă putem oferi o reacţie la ceea ce vi se întâmplă. Minunea este oferită de clipa în care, fie că mergeţi la chioşc sau intraţi pe versiunea online a ziarului nostru, aşteptaţi, asemeni copiilor în dimineaţa de Crăciun, să deschideţi cadoul. Suntem un cadou scump, poate, dar util pentru magia de care avem nevoie în viaţă. În el găsiţi povestea străzii pe care locuiţi, amintirea unui oraş de altădată, imaginea vecinului de la două blocuri mai departe, analiza economică a firmei la care lucrează unchiul sau verişoara, explicaţia faptului că verdele e mai verde vara sau, pur şi simplu, gândurile la rece asupra unui eveniment fierbinte.

Avem de toate, pentru că dorim ca voi să aveţi de la noi tot ceea ce vă trebuie. Nouă, de multe ori, ne-a trebuit curaj. Să arătăm cu degetul sau să aplaudăm, dar am reuşit să menţinem un echilibru între aşteptările dumneavoastră şi interesele noastre. Altfel, noi am fi fost o mână de oameni care scriu pentru un număr de cititori egal cu degetele de la mâna unui beteag. În realitate, noi suntem puţinul din întregul pe care-l formaţi în jurul nostru, asemeni unui zid. Puternic. Suntem o cetate, pentru că voi ne apăraţi!

Viitor: 15 ani au trecut. Urmează alţi ani. Niciunul nu va semăna cu altul, dar noi vom rămâne aceiaşi. Vom rămâne captivi în cetate, dar nu şi înguşti la mine. De acolo, de sus, vom privi la lume. Semeţ, nu cu trufie. Atenţi, nu iscoditori. Suspicioşi, dar nu paranoici. Vom scurta orizontul, în căutarea adevărului şi nu ne vom lăsa orbiţi de aureola portocalie, roşie sau galbenă.

Legământul tacit şi respectat în aceşti 15 ani nu ne permite să părăsim citadela, atât timp cât cineva ne va mai bate la porţile larg deschise, atât timp cât zidurile nu vor deveni ruine, iar ruinele nu vor fi demolate de buldozerele ce vor să facă loc giganţilor. Ne vom apăra, pentru că ştim că asta vă doriţi!

Dorinţă: Îmi doresc, ne doresc, vă doresc... Să fim sănătoşi, să avem timp şi bani să sărbătorim mai des, să ne amintim unii de alţii şi peste 15 ani, să ne strângem mâna chiar şi atunci când pierdem şi, niciodată, dar niciodată, să ne comportăm ca doi străini care vorbesc despre vremea. Mai ales despre vremea de ieri. Pentru că, astăzi, împlinim 15 ani. 15 ani pentru Roman. Iar mâine, vom împlini 15 ani şi o zi. Şi tot împreună vom fi!


Asculta mai multe audio Muzica

Precizare: Sunt sigură că gestul meu nu va fi interpretat deloc altfel decât este. Aşa că: nu săriţi cu gura! Dacă toţi am fi cuminţi şi ascultători, am muri, în 15 ani, de plictiseală! Nici măcar o clipă nu-mi trece prin cap că ce am scris eu e mai bun. E o alternativă. Feminină.

Rămâneţi invidioşi. Brb

miercuri, 26 mai 2010

Bârfă de top

De când sunt în concediu - cuvântul şomer îmi sună degradant, aşa că nu-l folosesc - mă tot uit la tv, inclusiv pe canalul unde se presupune că ar începe emisia vechii înnoite tv – TopAll TV. Dacă uit eu să mă uit, o pun pe mama. Nicio schimbare... E la fel ca ieri. De fapt, şi mâine o să fie la fel ca azi. Din surse oficiale, am înţeles că pornirea e în iulie. Sincer, nu înţeleg de ce durează atât... Iei zece oameni. Pe trei îi înveţi să filmeze. Pe doi îi înveţi să monteze şi să emită. Pe ceilalţi, îi arunci în direct - la emisiuni şi pe stradă - la ştiri...


Asculta mai multe audio Muzica

Off topic: Fără nicio legătură cu ce e mai sus, Revista OK e pe blogspot... Acum am aflat. Trageţi şi voi cu ochiul, oricum e gratis. Click aici.

Rămâneţi bârfitori. Brb

Alo, superstiţia la telefon

Ieri, de vreo trei-patru ori, am dat peste o ştie legată de un număr de telefon şi proprietarii lui, care, rând pe rând, mureau... Numărul Satanei, Numărul de telefon care aduce moarte şi alte titluri năstruşnice. Am insistat să nu citesc, dar, după ce nimic şi chiar nimic nu mai era interesant, am deschis asta. Ce am înţeles eu: unul a făcut cancer, iar ceilalţi doi erau mafioţi... Mare coincidenţă că au murit.... Probabilitatea fiind de 98% ghinion şi doar oleacă de şansă.

Eu nu am susperstiţii prea multe. Cred că joia nu e o zi prolifică, mai ales că toate necazurile s-au abătut asupra mea în această zi. 13 nu are efect asupra mea, probabil şi pentru că îmi place actriţa din Dr House. Pisica neagră? Am un vecin, pe alee la mine, care are în casă o pisică neagră!!! Eu am un câine negru. Deci, negrul nu mă sperie. Mă întorc din drum foarte des, pentru că sunt zăpăcită şi uitucă. Nu cred în vise, deoarece am ţinut, în somn, copii – bâieţi mici, coci (puralul masculin de la cocă) – în braţe şi... nimic. M-am visat mireasă de mai multe ori, după ce m-au terorizat, de-a lungul zilei, unii cu vârsta, ceasul biologic şi nevoia de a intra în rând cu lumea...

De fapt, m-am hotărât: superstiţiile sunt pentru proşti. Pentru cei care nu sunt în stare de nimic şi, pentru că nu fac nimic – deci nu le iese nimic, pot uşor să dea vina pe pisicile care sună la telefonul al cărui număr începe cu 13... Bineînţeles că telefonul sună de trei ori şi numai în zile de marţi.


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi reali. Brb.

Descoperă-mă!

Descoperă-mă pe descopera-judetul-neamt.ro! Sunt la secţiunea: nemţenii care scriu despre judeţul Neamţ. Eu nu scriu neapărat despre judeţ, nici despre nemţeni, dar mai scap şi câte un adevăr, când am timp şi dispoziţie. Mă bucur că, deşi numai câţiva mai vorbesc cu mine, cineva mă şi apreciază... Glumesc. Ştiu că-s bună şi ştiu că mă iubiţi, doar ce altceva aveţi de făcut?!


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi atenţi. Brb.

marți, 25 mai 2010

Eu. Şi preşedintele

M-a rugat cineva de vreo două poze... Răsfoind prin cufărul cu amintiri, am dat peste imaginea unor personalităţi. Să le spunem preşedinţi. De partide, mai mari şi mai mici, dar toţi puternici, în felul lor, dar mai ales pe lângă mine. Sunt şi eu cu ei, pe vremea când, aşa cum căprioara bea apă din lacul plin de PET-uri.

La dreapta mea: senator PSD Ioan Chelaru, chestor al Senatului, vicepreşedinte PSD, preşedinte PSD Roman... Peste dealuri, munţi, văi, mări şi depresiuni, tocmai la Bruxelles, la PE. Atât de aproape unul de altul şi, totuşi, atât de departe de casă... A trecut mult de atunci. Eram tânără şi nedormită. Ca o jurnalistă adevărată!


Tot la dreapta mea: Alin Lucian Emanuel (!) Antochi, actual candidat la preşedinţia PSD Neamţ. Pe atunci, europarlamentar. Tot la Bruxelles. Eram în bătaia steagurilor. Mai târziu m-au bătut şi pantofii, mochetele/traversele/preşurile/ţolurile/persanele de la PE sunt îngrozitor de nepractice pentru cei care vor să prindă Europa de coadă pe tocuri.


Iar la dreapta?! În fine, lângă mine: Gabriel Farcaş, preşedinte UNPR Roman, pe atunci membru PSD. Mi-a dat (a se citi: mi-am însuşit) săptămânile trecute un pix de la preşedinţia sa şi am promis, la schimb, că voi spune de bine. Deci tac. Eram sus la Colina Leului, în apropiere de Waterloo, la vreo 20 de km de Bruxelles.


Cu preşedintele PDL Roman - Dan Laurenţiu Leoreanu - nu am poză. Am poză cu leul de mai sus, de pe colină, însă cu cel în carne şi oase nu am. Încă. Oricum, poza asta e mult mai bună. Îi rog pe membrii pedele să stea liniştiţi. A reuşit să evadeze... pentru că, evident, era nevinovat.


În sfârşit... În faţa mea, preşedinteleeeeee Traian Băăăăăsescu. Spatele frumos e al meu. Nu ştiu ce-mi explica exact (era legat de inundaţiile din 2008), dar sigur privirea mea, de căprioară, l-a cucerit... De fapt, cred că l-a atras poşetuţul meu, croşetat după tradiţia hippy.


Acum eu cu faţa, el cu spatele... N-o văd nicăieri pe Flora Ordean... Sigur poza e un trucaj ordinar.


Eu cu El. Îmi scot pălăria în faţa lui. Două "enter-uri" mai jos, eu cu preşedintele meu. Nu e invizibil... El poate fi văzut doar de cei cu inima curată... Sorry pentru ceilalţi.
Fie vorba între noi, pălăria respectivă o furasem de la un primar PSD, deoarece costa numai 100 de euro...

Din păcate, arhiva mea de poze nu-mi arată nimic de preşedinţii liberali... Poate mă ajută ceilalţi colegi. Vlad sigur are măcar vreo trei-patru instantanee... Dă drumul la poze!


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi fotogenici. Brb.

luni, 24 mai 2010

Şi Oscarul merge la...

Şi Oscarul merge la... de la stânga la dreapta:

Victor Ponta: Mulţumesc din inimă partidului şi tătucului, care m-a ridicat în braţe de trei ori şi am reuşit să mă prind de prag. Îi promit că voi continua filmările la Liceenii, aşa să mă ajute tata socru !

Adrian Năstase: Doresc pe această cale să-i mulţumesc lu' tuşica Tamara pentru că m-a ajutat cu un cofraj cu ouă roşii, că mi-a dat casă cu geam termopan şi îi promit să nu mă mai uit în oglindă, deoarece se sparge şi îmi aduce iar opt ani de ghinion şi de opoziţie.

Ludovic Orban: Na na na na... Liberal vine de la liberta, iar acum îi citez pe romina şi albano power. Sunt în libertate şi asta mă face mai puternic până-n omuşoru’ din gât. Mulţumesc celor afoni, care încă mai au încredere în corzile mele vocale. Fără ele, un trubadur ca mine ar fi nimic!

Crin Antonescu: Pentru că am prea mult bun simţ, doresc să-i mulţumesc actorului meu preferat din filmul Hoţul şi Vardiştii, Tăriceanu, care mi-a dat puterea să mă bat cu toţi şi să ies al treilea, chiar dacă am fost cel mai bun! Freza e de vină, am nevoie de alţi ochi albaştri... Sunt Crin, Crin Antonescu.

Ion Iliescu: Măi dragă, cu premiu sau fără, sunt cel mai bun. Merci oricum că vă mai gândiţi din când în când la mine.... God bless Rusia, pardon România.

Mircea Geoană: Întâi de toate, fără a vă plictisi foarte mult, vreau să vă mărturisesc că nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără un masaj de relaxare, care mi-a alintat - într-un mod deloc eufemistic - fiecare muşchi în parte, astfel încât Arnold Schwarzenegger, chiar şi Mircea Badea, s-ar simţi penibil. Aveţi încredere în mine, repetiţiile sunt mama învăţăturii!

Emil Boc: Tată, mamă, mă văd la televizor! M-au pus ăştia să mă urc pe covorul roşu făcut sul, dar important e că mă vede o ţară întreagă de derbedei. Taticu, mi-ai dat tu cu oul în cap, dar capul meu e mare şi odihnit. Mulţumesc că m-ai învâţat de mic să ascut coasa, acum taie foarte bine din salariile muncitorilor. La unii, taie chiar din rădăcină. Hai că vă las... Cineva să mă ajute să cobor... fără să pic.

Elena si Traian: Pisi, crezi că e bine că apărem, iar, împreună la televizor? – Iubi mic, stai liniştită, râzi ca mine şi totul va fi bine, hă hă hă. Dacă se ia cineva de noi, o să le spunem că e un trucaj ordinar. – Pisi, şuviţa ta e cam mică, trebuie să plec capul... ca să ne unim! – Iubi, lasă mofturile. E ca-n turism. Eu îţi ofer nimic, iar tu eşti mulţumită. Zâmbeşte, ţara e cu ochii pe noi! – Da pisi, doar cu tine trăiesc bine!

PS: Normal că ce e mai sus e un pamflet, e aşa de zâmbeală, chiar dacă nu-i mai vine nimănui să-şi arate fasolele... În fine, poza e primită pe e-mail, dar sigur e furată de undeva... Când aflu sursa, o dau în vileag.

PS2: Off topic. Avatar e un fim de doi bani. Chiar şi văzut la 3D, faptul că-ţi stă meduza pe năsuc nu-l face vreo capodoperă. Bine, nici nu te poţi pune cu gustul omului. Ce mi se pare îngrozitor e că s-a „cenzurat” faza de sex din film, să se uite şi minorii (unii le-ar da oricum lecţii lu’ taticu si mamica), ea apărând numai pe DVD. Faza în sine durează doar câteva secunde şi este construită pe... bază de păr. Nu tu misionarul, săritura de pe dulap, ci unirea energiilor capilare... De-aia cred că n-am înţeles eu filmul.

Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi cinefili (nu-i o perversiune, e de bine). Brb.

Aţi votat !

Aţi votat, m-am tuns! A fost exact ca la alegeri. Voi aţi vrut o blonda bună, focoasă, tapată, şuviţată, înfoiată şi frumoasă, iar, de fapt, a ieşit tot ceva de-a lui băsescu. Brunetă, "nantă", cu fantezui, bretonată şi zâmbăreaţă. Tata a spus că un fel de EBA (şi nu măr refer la poliţista comunitară preaslăvită de Vlăduţ... - nu am mai găsit articolul pe net, că vi-l ofeream), dar sper să nu mă capăt cu syda. Ce ştie tata despre modă şi ce ştiu eu despre politică şi dragoste!
Am agăţat până acasă şi doi cocălari, semn că am ieşit din nou pe piaţă. Nu la piaţă! De-acum, lumea e a mea...zi-le Loredana....
PS: O să pun şi poze, un pictorial...dar aştept fotograful!

vineri, 21 mai 2010

Unde dai şi ce găseşti

Interzis membrilor de partid(e)!

Îi rog pe cei care s-au rugat să ajung vremurile în care mă plictisesc acasă, să treacă azi pe la Biserică, mai ales că-i sărbătoare, şi să se roage din nou să nu mai stau mult pe marginea patului, că chiar mă plictisesc. Una ca mine şi cu mintea odihnită nu face decât probleme.
Din plictiseală, în plictiseală, observ că Neamţul e iar pe primul loc. La dezvăluiri, anchete... Azi am citit două. Una vorbeşte despre Culiţă Tărâţă, donarea firmelor, şi "pierderea" mărcii "Monitorul de". Neinteresant. Omul, acum UNPR-ist, donează tot, pentru că se pregăteşte să preia frâiele Ministerului Agriculturii. Părerea mea. Ei au altă părere. Pentru cei interesaţi, întreg articolul despre Tărâţă, ziare, datorii la stat şi un personaj nou (pentru mine) din Bacău - se găseşte chiar aici.
Tot din plictiseală, am găsit şi cine e Moldocor SA de care întrebam un pic mai jos, dar chiar fără vreun ţel anume. Mai într-o doară... Cine a citit kamikaze, a aflat şi cum e cu odraslele lui Pinalty (alias Gheorghe Ştefan, alias primarul de Piatra Neamţ). Apare ceva şi despre şeful liberal, Dorinel Ursărescu (nimic nou, nimic din ce nu ştiam). De altfel, despre Green Energy s-a mai scris şi în trecut, tot fără rezultat. Mai la final de text, pe la comuna "Brusturi", explică autorii şi cine e firma care ridică săli de sport şi piscine, pardon piscinuri. Tot textul se găseşte aici.

PS: Până acum, n-am găsit nimic de rău despre PSD. Dar, mai caut.

Rămâneţi cititori. Brb



Îmi sare... ţandăra

Era odată ca-n poveşti, era ca niciodată... Vă aduceţi aminte de povestea cu împăratul, cele trei fiice şi iubirea lor, povestea lui Petre Ispirescu? Fata cea mică îl iubea pe împărat ca sarea-n bucate! Asta era odată, pentru că în viitor va câştiga fata care-l va iubi pe împărat ca Magne B6, asociat cu fier şi un pic de fructoză!
Ministerul Sănătăţii vrea să pună taxă pe sare! Că cică de-aia murim repede de inimă. Sări-v-ar legile să vă sară din cap! Că inimă se găseşte doar la măcelărie!

PS: Tot nu mă credeţi, citiţi aici.


Rămâneţi îndulciţi. Brb

Mergeţi, mergeţi

M-am uitat aseară la dezbaterea, oarecum echilibrată - adică a vorbit toată lumea (doar nu crede nimeni că în presă există echidistanţă şi obiectivitate! - ele există doar dacă eşti de partea trunchiului), de pe Realitatea TV, legată de construirea în 2010, în anul de criză 2010, a 69 de săli de sport în special în localităţi cu primari pedele. Aş putea glumi cu numărul de săli şi elena udrea, dar nu-i bine să râdă ciob de oală spartă... Totul a plecat de la tolo.
Şi oraşul nostru, evident condus de primar pedele, va avea o sală de sport. Uraaaa! Interesant este că o să avem o a doua sală de sport. Mai avem una, de aceea una şi cu una fac două! Prima e făcută pe vremea primarului Cărpuşor = e cadou de la PSD. Următoarea - ne-o dăruieşte PDL-ul. Dacă mai vine la putere şi PNL-ul, atunci o să avem mai multe locuri pe scaunele din sală decât apartamente... Până la urmă, nu-i nimic rău. Să fie mult, să fie bine, să am şi eu loc la tribuna oficială...
De pe tolo.ro, am furat lista cu sălile. Citiţi şi ultimul rând! Piatra Neamţ o să aibă o sală mai ieftină decât a noastră. Vai vai vai...


PS1: Da' cine e sc moldocor sa ăsta? De pe surse, am înţeles că şef e un domn Bătrânu. Bănuiesc că şi înţelept, că are lipici la bani. Pe goagăl, mai egzact aici (la coada materialului), am găsit ceva că firma ar fi băgat 50 de mii de lei în campania pedele. Hmmm, important e să bagi puţin şi să scoţi mult, ceea ce a şi făcut. Oare există şi o doamnă Bătrânu?!

PS2: Vă rog eu să nu-mi veniţi cu comentarii idioate, de genul: "ce grijă ai tu cine e firma atât timp cât lucrările sunt de calitate", că nu se publică. Articolul e despre altceva. Aveţi voie să comentaţi despre ultima dată când aţi bătut mingea în faţa blocului sau în sală!
Rămâneţi sportivi. Brb

joi, 20 mai 2010

Les Misérables

Trăiesc mizerabil(ii)... Sau aşa mă simt... Tot aia. Afară e urât, mă doare capul din cauza vocilor obsesiv de agresive ale moderatorilor din talk-show-uri, am băut prea puţină cafea, am mâncat prea iute şi am impresia că-s mult prea slabă. Până mai alaltăieri, căutam poneiul (citeşte aici bancul, dacă nu ai zâmbit încă), acum sunt sigură că poneiul e doar un animal şi nu are nicio vină.

Ce faci când te simţi aşa? Soţiile voastre, de exemplu, gătesc o plăcintă-n brâul plin cu mere sau merg la shopping la mol. Bărbaţii voştri, alt exemplu, merg la o bere, în speranţa că le pică-n gură şi-o plăcintă. Eu? Nu fac shopping (sunt o snoabă şi cred haina nu-l face pe om) şi cu gătitul sunt uşor certată... Eu mă tund. Da, un clişeu care sigur mă va determina să mă schimb, măcar fizic... Puneţi mâna pe pix şi bifaţi în sondaj cum să devin lucoasă în loc de insipidă... Aveţi şapte variante (culoarea nu se schimbă, e ca năravaul)!

foto 1: Foto 2 Foto3


Foto 4 Foto 5 Foto 6 Foto 7




Asculta mai multe audio Muzica


PS: Dacă stau bine să mă gândesc, azi e joi. Da, sigur, de-aia sunt aşa. Azi e joi, dar abia mâine se face vineri... Sunt cu fundu-n două luntre, noroc că vâsla e încă în mâna mea. Mai am nevoie de un mic vânt... O adiere am zis, nu tunaţi şi fulgeraţi!

Rămâneţi curaţi. Brb.

miercuri, 19 mai 2010

Rugă-minţi

De dimineaţă, urmăresc modul în care oamenii vor ieşi azi în centrul capitalei pentru a-şi cere dreptul la o viaţă - măcar la fel ca cea de acum o lună. E prima dată când remarc solidaritatea poporului român. Până acum, noi eram doar cei ospitalieri. Rromii erau cei solidari...
Privind la modul în care - şomeri, pensionari, profesori, mineri... - s-au organizat (paşnic până la ora când postez eu), nu am cum să nu ridic din sprâncene admirativ, că putem fi ordonaţi - pe culori, judeţe, meserii, sindicate - în faţa lor pentru a ne arăta puterea (bineînţeles că asta cu puterea si poporul e o naivitate stupidă, dar ideea organizării e cea principală). Din păcate, din 4-5 ani, ei ne urcă pe noi în autocare şi ne spun cu cine să votăm. Şi atunci, la fel de organizaţi, suntem ascultători. Ei ne roagă, ei ne mint, noi suntem paşnici.
PS: Spotul făcut de antena3, pe fundal cu melodia "ruga pentru parinti", e de aici. Din România. Rugă făcută de minţi care ştiu să speculeze, în favoarea unora, greşelile altora.


Rămâneţi atenţi. Brb.

Tăcerea e de aur

Tăcerea e de aur, de-aia sunt eu atât de săracă. În buzunare. Cu sufletul stau bine. Stau chiar si cu sufletul la gură, poate poate prind o veste bună. De aur. O salbă pe care să mi-o pot urca la gât, dar fără să mi-o iau în cap!
Mă întreba Cristina dacă s-a terminat tăcerea mea?!
E imposibil, doar sunt, înainte de toate, femeie, iar femeile... Ştiţi voi mai bine cum e cu femeile.
Am tăcut un pic, de dragoste pentru Roman, pentru că mi-a stat un... nod în gât. L-am înghiţit până la urmă, acum mă şterg la gură şi... brb.

Rămâneţi calmi.

marți, 18 mai 2010

Eu, mincinoasă?

Am citit azi un studiu de mai marea minciuna. După modelul deja binecunoscut, cercetătorii britanici au decis: bărbaţii mint mai mult decât femeile! Media minciunilor spuse într-o zi este de trei la bărbaţi şi două minciuni - în cazul femeilor. Vedeţi, nici măcar la numărul de minciuni nu putem fi egale cu bărbaţii... Asta pentru că nu ne punem mintea la contribuţie. În realitate, noi spunem mai puţine minciuni, dar le spunem cu mai mult talent. Le înflorim, le punem sare şi piper, le dăm cu parfum şi apoi le servim pe o tavă asortată cu flori de plastic. Bărbaţii, în schimb, nu se obosesc. Nu sunt atenţi la detalii. Au aceleaşi minciuni, pe care le spun prin rotaţie. Părerea mea.

Studiul mai arată că:

Acestea sunt minciunile pe care bărbaţii le spun cel mai des:

1. "Nu am băut prea mult"

2. "Sunt bine. Nu am nimic"

3. "N-am avut semnal"

4. "Nu a costat mult"

5. "Sunt pe drum"

Acestea sunt minciunile cel mai des utilizate de femei:

1. "Sunt bine. Nu am nimic"

2. "Nu ştiu unde este. Nu m-am atins de el"

3. "Nu a costat mult"

4. "Nu am băut prea mult"

5. "Mă doare capul"


Din minciunile scrise mai sus, trag concluzia că bărbaţii mint numai când sunt la alte femei, iar femeile mint numai când consumă prea mulţi bani din bugetul "comun". Cea mai bună minciună este adevărul spus pe jumătate.
Staţi liniştiţi, sunt bine, nu am nimic!

Ramaneti adevăraţi. Brb

Coincidenţă

Coincidenţă ori ba cu ce am pozat mai jos, primul personaj pleacă la (sub)prefectură, iar al treilea sef peste pesediştii nemţeni. Aşa am auzit. Ar fi tare ca balerina să prindă un loc la Kiev Theatre, dar bag de seamă că încă se mai joacă în nisip şi n-are timp de funcţii.

Ramaneţi funcţionali. Brb

miercuri, 5 mai 2010

(re)Cunoasteti personajele ?

Zâmbiţi, vă rog !

Doar ochii îl mai trădează…

Roman. Coafura rezistă… Culoarea predomină… Poza e chiar de pus in ramă. Nu ştiu sigur de unde am "furat-o", dar interesant este de ce o fi făcut cineva respectivul instantaneu...

Rândul al doilea. De la uşă.




Balerină-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i.


PS : Întotdeauna am urât fotografiile. Adică îmi plac amintirile, dar nu am stofa necesară pentru a îmbrăca bine o imagine. Poza de mai sus reprezintă exact lipsa mea de adaptabilitate la ceea ce înseamnă obiectivul camerei. Pe atunci, credeam că dacă cineva « te trage-n poză » înseamnă că rămâi efectiv în poză. O prostie, evident, dar traumele copilăriei se pare că încă mă urmăresc.

PS1 : Sunt printre puţinii copii care nu au o fotografie cu ei goi puşcă, după prima băiţă sau ceva de genul. Apreciez asta. Iar în restul fotografiilor – cele din copilărie – am tot timpul nasul roşu, deoarece şi pe atunci eram o mucoasă şi tot timpul se găsea un binevoitor care îmi făcea praf nasul în încercarea de a-mi umbla, într-un mod pozitiv, la imagine.

Rămâneţi fotogenici. Brb

marți, 4 mai 2010

Zece

Zece întâmplări ciudate şi-o minune… Mi-a plăcut dintotdeauna linia melodică. Şi versurile. Anul acesta se fac zece. Azi, pe 4 mai, se împlinesc zece. Zece ani. O viaţă de om, trăită separat şi totuşi atât de reciproc. Două stele, paralele…

Era luna lui mai, 2000. Anul fatidic, pentru cei care cred că Apocalipsa este dată în direct la OTV şi prezentată de nimeni alta decât ştirista României, Andreea Esca. Pentru mine, anul în care firul vieţii mi se răsuceşte de cele mai multe ori. Nu ştiu dacă au fost zece întâmplări ciudate, dar minunea a început cu întrebarea ce mi-a fost adresată scurt şi tăios: « Dar aveam cumva întâlnire şi eu nu am ştiut ? », în timp ce eu, ca fraiera, aşteptasem câteva ore bune, în faţa blocului să-mi vină partenerul. Evident, atunci era partenerul imaginar, virtual. Vă închipuiţi că în sufletul meu – care luptă continuu pentru a fi în mijlocul atenţiei, pentru a fi buricul pământului şi soarele în jurul căruia toţi să sară-ntr-un picior – s-a purtat prima bătălie cu orgoliul. A pierdut el – orgoliul virtual, iar eu am câştigat ce puţini au parte într-o viaţă întreagă de aventuri şi călătorii spaţiale. Nu pot să vă spun ce am câştigat, altfel risc să rămân un «loazăr», cum spune mama.

La multi ani !


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi sentimentali. Brb

Bârfă de la Zei

Ăsta este cel mai tare zvon care mi-a ajuns la urechi, iar din timpan - direct pe blog. Bârfitorii spun că un restaurant, cu nume de zeita şi preparate pământeşti, a fost vândut-câştigat de un nou proprietar. Pe vechii patroni, vantul i-a purtat pe alte meleaguri… Criza îşi spune cuvântul.

Cu punguţa cu doi lei, suficienţi să acopere datoriile vechilor patroni, a venit un mare smecher din Roman, care, din ce aud eu, adună avere mare aici pe pământ, fără a şti, probabil, că la zei, acolo sus, nu te poţi duce cu nimic, decât cu sufletul curat. În fine, noul proprietar, pe când eram eu mult mai mică, se pare că avea (sau are) în patrimoniu câteva farfurii şi vreo două tacâmuri şi de la un restaurant din parcul municipal.

Mai multe nu vă spun, pentru că nu ştiu sigur. Asta am auzit, asta v-am spus. Poftă bună!


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi bârfitori. Brb

luni, 3 mai 2010

Nu, nu, nu

Egzistă nişte oameni în oraş care bat câmpiile pline cu taraxacum officinale şi care mă obligă – că aşa-s eu, preacinstită – să le şi răspund. Răspunsul meu este: NU.

Nu mă duc la TopAll Tv sau cum s-o fi chemândă noul trust media. Nici nu m-a invitat nimeni, nici nu s-a pus vreodată problema şi - cel mai sigur si cel mai sigur - nu-s genul de om care, după ce-l pocneşti de vede stele verzi, să mai aibă plăcerea să te pupe şi-n cur... Nici măcar „pentru un salariu baban”, aşa cum mi-au negociat unii viitorul.

Nu mă duc nici la topall, nici la cns, nici nu mă întorc la romtv, şi nu fug nici la unu sau la altii tv. Şi, în mod sigur, daca mă primeşte careva, nu cred o să mi se dea un salariu baban... pe niciun patron nu-l dau banii afară din casă. O să am un salariu decent, egal cu munca prestată.

Deocamdată nu e cazul. Vă spun eu când o să ştiu unde mă duc. Deocamdată, important este că nu plec şi că brb.


Asculta mai multe audio Muzica

Rămâneţi calmi. Brb

Liberta-te / mă / ne

E ziua presei. Nu se aude nimic. Nimeni nu piuie, de parcă gâtlejurile ne sunt ameninţate de bisturie. Nimeni nu respiră, de parcă în aer ar umbla gripa presiană. Nimeni nu se bucură, de parcă tristeţea e un mod de viaţă. Nimeni nu spune nimic, de parcă acel clişeu: „când nu ai nimic de spus, mai bine taci” se poate aplica şi presei! În presă, câştigă doar cei care tac sau vorbesc numai cu acele cuvinte scuipate prin coltul gurii, tot timpul flămândă, a celor care ne conduc destinele?!

Libertatea nu este pentru toată lumea. Libertatea înseamnă putere, iar puterea nu este pentru toată lumea. Nu există om care să nu-şi dorească să fie liber sau să deţină puterea. Puţini sunt, însă, cei care realizează că libertatea lor există în formă pură doar dacă nu încalcă libertatea altora, iar pentru restul e mai bine ca libertatea să fie un ţel de neatins. Nimeni nu e liber 100% si nimeni nu trebuie să deţină puterea absolută.

Politicienii, de exemplu, îşi doresc puterea absolută si libertate pentru cei de-ai lor care încalcă legea. Eu, ca jurnalist, îmi doresc libertatea de a lua puterea de la proşti şi a o da deştepţilor (n. red. - exagerare intenţionată). Dar nu deodată. Puterea se dă cu pic-ul, cu ţârâita. Puterea e ca un copil. Întâi îl faci, apoi îi dai de papa, apoi îl educi si mult târziu îi dai libertate...sau putere.


Asculta mai multe audio Muzica

PS : De când am terminat facultatea, adică de prin 2005, am lucrat pe la vreo cinci instituţii de presă, fiecare cu libertăţile ei. Un pic la ZdR, un pic la EvZ, un pic la TopAll (ăla vechi, nu ăsta ce dă să înmugurească), un pic la MrNt şi un pic la RomTV. Parcă acum, din atâtea pic-uri, s-a cam umplut paharul. Gâl, gâl, gâl, gâl… Garcon, inca un rând de libertate!

Ramaneti libertini. Brb