Sa aud si sa nu cred, nu altceva! Acu’ ceva vreme se dorea si, se prea poate ca dorinta sa persiste, ca o lege locala sa interzica accesul la libera informarea a mea si, implicit, a celor care ma/ne citesc/asculta/privesc. S-au gandit mai multe minti luminate, probabil de la lampa cu gaz de pe vremea bunicii, sa invoce dreptul la “informatii confidentiale”, informatii fabricate pe bani publici, care ar inchide gura si ochii jurnalistilor din Roman. Legea urma sa fie data de Sfatul Inteleptilor si aplicata la Sfatul Popular. Nu mi-e teama ca ramaneam fara paine, ca oricum scriu de pe pereti, sunt superficiala si documentarile mi le fac la cafele sau din birou, iar de cele mai multe ori stiu dinaintea intrebarii raspunsurile. Mi-e cam teama, in schimb, ca daca se intampla asa, imi vad visul implinit: o pagina mare de ziar, goala, cu exceptia acestor cuvinte “Aici este raspunsul la asteptarile dumneavostra”. Oare e suficienta motiunea mea ca legea sa fie respinsa ori trebuie sa cer anticipate, informatii anticipate?
Si ca tot veni vorba de Sfatul Popular – au aparut primele bancuri despre “zambetul” obligatoriu in Primarie. Din pacate, bancul trebuie “jucat”, nu scris. Eu astept sa zambesc la porecle. Pe cele vechi le stiu: dom’ doctor si cap de luna (sau luna plina)…, dar nu stiu istoricul lor. Poate voi fi prezenta la trecerea in analele istoriei a noilor porecle si voi avea si un cuvant confidential de spus. Neah, io n-am umor, nici macar negru...sub unghie!
Ramaneti calmi. Brb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu