Jurnalistii spala putina cu basmaua curata

Gandim din ce in ce mai des cu dosul, pentru ca ochii larg inchisi sa calce drept spre ceea ce ne indica unii cu degetul, cel din mijloc. Mai deunazi povesteam cum roata s-a intors, buturuga mica a rasturnat carul mare, ziua e noapte si politicienii e buni. Jurnalistii au ajuns ultima carpa, din parul de pe lanul din porumb, o sperietoare ce pazeste pamantul nimanui, dar din care ciorile musca zilnic, nu de foame, ci de pofta.

Citesc azi, litera cu litera si printre randuri, cum un ziarist scrie despre sine cum si-a construit casa si, mai ales, cu ce bani. Un demers frumos de altfel, insa deloc jurnalistic. Un drept la replica dat unora care au facut un proiect de o secunda si fara rasunet, de care stiu zece oameni, carora nu le pasa. Un drept care nu se justifica in conditiile in care au trecut luni de la “incident”, iar viata unora inca se cramponeaza de campania electorala a altora. Un articol needucativ, ci un soi de bravura, tipica jurnalistului cu vechime, care nu permite altuia sa fie improscat cu noroi. Frumos, poetic, pacat ca tine de un singur individ si nu de o echipa. O echipa care a trecut prin aceleasi arme, dar care nu a simtit impulsul sa se apere cu pasta de dinti impotriva gurii slobode a lumii.

Eu cu autoarea mi-am incheiat socotelile, cand ea a castigat, iar eu am pierdut si am parasit yacht-ul pentru barca cu vasle. Totusi, din solidaritate de breasla, tind sa cred ca atentia jurnalistilor trebuie sa fie indreptata spre ceilalti, nu spre cioara de pe gard. Consider ca articolele despre vilele si banii altora sunt cu mult mai interesante decat viata unui jurnalist. E frumos sa ai batista curata, dar e neigienic sa o dai din mana-n mana. Se va murdari, iar comentariile ciorilor care papa de pe jos dovedeste ca eu am dreptate. Batista se tine in buzunar, iar chilotii se spala in familie.

Viata unora nu ma intereseaza, pentru ca ceea ce fac ei cu banii lor, castigati la firma privata, e chiar treaba lor. Eu nu scriu cum am reusit sa-mi cumpar bluza cea neagra si nu vreau sa citesc cum un patron de chiosc si-a cumparat pisoar. Pentru asta exista blog.

Ramaneti calmi. Brb.