luni, 30 iunie 2008

Va dau… liber la angajari

Schimbarea de “stafeta”, cum spun unii, inseamna si schimbarea de job, pentru altii de data aceasta. De la 15 iunie, de la miezul noptii mai exact, in Primaria Roman se respira/inspira un aer usor bacovian. Angajatii simt cum capacul sicriului se inchide asupra lor, ca preotul cel nou le canta prohodul, desi moartea nu-i pe aproape, dar ingerii mortii musca fara anestezie din carnea vie ca aurolacii din punga de plastic. Mai nou, aliatii, fortele naturii galbene, asteapta ca multe capete sa cada, ca oamenii celorlalti sa ramana fara slujba, ca familiile lor sa nu aiba ce salariu sa cheltuie la aprozar, dar sa plateasca pentru pacatele celorlalti. Sa-i rastignim, striga glasul politicienilor!

Nu-mi sunt simpatici politicienii. Nici macar cei draguti, tineri si cu bani, evident. Nici macar angajatii Primariei, si mai ales cei de la Asistenta Sociala, dar nu le doresc niciunora sa nu aiba dupa ce bea apa si asa scumpa. Azi, liberalii romascani cereau, public, arderea pe rug a celor care au “gresit”. Nu conteaza pentru ei ca greseala era comanda, ca, poate – termen relativ, nu au avut de ales, ca au dreptul la prezumtia de nevinovatie, ca au dreptul la o sansa (una singura), de a dovedi ca sunt capabili. Sunt pentru dreptate, nu pentru etichetari pe criterii “ai lucrat pentru X, deci nu poti fi bun pentru mine”.

Sunt pentru libertate si dreptate, sunt pentru dreptul de a alege. Asa ca… aleg sa le dau liber politicienilor. Va dau liber sa faceti “ceea ce trebuie”, ca doar scopul scuza mijloacele, nu? Va dau liber sa cugetati, desi, toti veti face, la randul vostru, gol in jur pentru scopurile nobile trecute in carnetul de partid. Va dau liber la angajari. Eu nu-mi doresc un post la stat. Poate la stat degeaba, dar platit cu bani grei, nu cu recompense de partid. Asa ca alegeti, ca la aprozar, ce puteti pune in plasa. Peste patru ani eu voi culege roadele – coapte sau seci, iar cei care vor veni - vor alege alte fructe, pentru ca unele sint alese gresit sau s-au imputit.

Ramaneti calmi. Eu brb. Voi dnd.

Dorinta ta, porunca noastra

Dupa o convorbire scurta la Sfatul Popular, ca tarifele locale sunt scumpe, poza mea de pe site-ul oficial, a fost, fara doar si poate, cenzurata. Au incercat ei sa ma convinga ca poza mea face parte din peisaj, ca e o imagine de ansamblu, dar m-am tinut tare pe pozitie (nu 69, ci pe pozitia 1 de unde am plecat). Eu am castigat, cum era de asteptat, si… poza va ramane doar pe blogul meu. Nu de alta, dar, asa cum spunea o alta prietena, doar numele prostilor “este” pe toate gardurile…

Ramaneti calmi. Brb.

Mi-au tras-o, oficial si municipal... vorbind

Mestere, asa nu se mai poate! Recunosc ca sunt aroganta (putin zis, zic unii), ca nu-mi ajungi la nas nici cu prajina de sarituri la capra, dar refuz - “temeinic si argumentat” - sa ma consider o “persoana publica”. Cu toate acestea, in ultimele luni (patru luni, trei saptamani si doua zile, mai egzact), am bagat de seama – desi m-am protejat cu ultimele aparitii in materie de fashion - ca mor unii de grija mea. De la bietii interlopi, care imi strica serile dansante, la liberalii care mi-i trimit la masa pe baietasii cu pusca (si cureaua lata) la brau, la colegii de presa care-mi dau poza mare pe la ziar (ca sa suplineasca lipsa de “material”), iar mai nou - la angajatii din Primarie. Nu mica imi fu mirarea ca mi-am zarit, pe site-ul Primariei Roman, la “rubrica” nou nouta – foto – figura mea larg razanda (nu ca as fi avut motive sa fiu altfel decat zambitoare) la o sedinta de CL. Singurul lucru real din poza este ca despre politicieni nu poti decat sa razi, la momentul actual si in general.


Revenind la tema fotografica, am o poza mai sugestiva, usor cenzurata, ce poate fi inlocuita si pusa la loc de cinste in locul figurii mele deloc reprezentative de pe site – nici pentru Primarie, nici pentru CL, cu atat mai putin pentru politicieni.

SOS: Domnilor functionari, cenzurati poza, nu de alta, dar apar pe “pitzipoanca” cu un comentariu de genul – sora geamana, dar proaspat barberita a lui Gadea, Stan (nu patitu’, ci valentin, de la antene) si Cristoiu -, si atunci ne stricam… la burta. "Multumesc" din suflet - pe aceasta cale virtuala - prietenului meu, care la nevoie se cunoaste, pentru inimioara ce-mi ingradeste, discret, zambetul. Ceea ce va doresc si voua!

Ramaneti calmi. Brb.

Am febra… de la bule

Am febra, dar nu pentru ca as fi dormit dezbracata, ca ursuletul era rece, ca geamul si gura erau larg deschise, ci pentru ca am febra la muschi. Am febra pentru ca m-am miscat… cu talent, pe sub apa, peste apa si pe toata lungimea bazinului olimpic.

Sambata am alergat (cu masina), dus intors, pana intr-un alt oras, unde exista bazin-piscina de inot pe bune, pentru ca la noi exista doar… promisiuni… si numai pe hartie. Piscina fiind intr-o mica reorganizare de bacterii, am sarit in bazinul olimpic. Eu, cu zecile de copii invatacei. Ne-am balacit, am ras, am mai luat si un gat de apa si, la final, am plecat cu o mica iritatie pe mana, care mi-a trecut ieri. Azi am ramas numai cu febra.

Pe vremea mea, cand invatam eu sa inot la bazinul de la Constanta, ne dadeau veste de salvare si cate o pluta. Astia mici, in schimb, aveau atarnate la gat sticle de Tusnad goale. Noi, cei mari, nu primeam nimic: nici macar un dop de pluta, un gat de murtfalar sau o sticluta de vin a la chile rosu, ca sa puna sangele in miscare. Mare discriminare, cum sa faci shpritz doar cu apa de bazin?!!

Data viitoare.. am sa sar. Nu, nu in gol, asa ca nu va bucurati degeaba...

Ramaneti calmi. Brb.

duminică, 29 iunie 2008

Stire rece, stire fierbinte

Am auzit cu totii stirea cea noua despre ce vraji mai fac alesii nostri prin Parlament, cea prin care televiziunile si radiourile ‘este” obligate sa faca jumi-juma cu stirile pozitive si cele negative. Stirea am urmarit-o pe ProTv, canal de altfel renumit pentru intrarea in istoria agresivitatii/negativitatii cu ‘stirile de la ora 5 (17)”. Un jurnalist il intreba pe initiator: “Stirea conform careia doi tineri au scapat cu viata dintr-un accident, insa parintii lor au murit - e stire buna sau rea?”, eu as fi intrebat altfel: “Stirea ca un parlamentar a fost prins in flagrant luand mita - e stire buna sau rea”. Eu spun ca e stire proasta pentru el, stire buna pentru mine, dar e atat de relativ.

Imi aduc aminte ca, in urma cu ceva ani, cei de la ProTv au renuntat la buletinul de stiri “de la 5” in favoarea unuia de divertisment, lucru copiat si de cei de la antente. Nu a tinut mult, pentru ca oamenii veniti obositi si satui de munca, fara un ban in buzunar, nu mai aveau putere sa zambeasca, iar audienta a picat la pamant. Explicatia specialistilor a fost una imbecila, ca avem nevoie de stiri proaste, ca sa vedem ca viata noastra e, de fapt, frumoasa. Acum ma intreb: daca ma uit numai la stiri frumoase, daca vad numai telenovele in care fata saraca este iubita sincer si “forever” de un bogatas frumos si destept, oare mi se intampla si mie la fel?!. “Oare data viitoare o sa ma sarute?”. Nu, aia e reclama la cascaval. Viata mea e pe pamant, iar uneori viata bate filmul, iar noi dovedim adeseori ca suntem un popor de cretini.

Sunt in totalitate de acord ca la televizor sursa de agresivitate este maxima, ca pana si desenele animate sunt pline de violenta, dar sa nu dam vina pe jurnalisti si sa nu gasim solutii pe hartii numite legi.

Ramaneti calmi. Brb.

Bloggereala romascana

Numai pe blogspot, numai din Roman, sunt 94 de useri care, odata, la un moment necunoscut, notat cu t0, si-au facut blog. Mai bine de 90% dintre aceste pagini nu mai sunt de mult timp actualizate. Altele, au fost plasate pe net si atat. Pe blogurile romascanilor, am dat peste fete cunoscute: vreo doi jurnalisti, un fost primar si un fiu de actual primar, un reprezentant de (r)rom si multi, foarte multi, tineri (ei sunt necunoscuti, pentru ca sunt mult prea tineri). Am recunoscut si o mana de politicieni, pentru ca, pe vremea alegerilor, demult apuse, rasarise si un blog ce ne invita la “votaticucap”. O tocanita de bloggere, ce se serveste cu multa varza.

Mi-a atras atentia blogul http://beculaprins.blogspot.com/, si asta pentru ca nu am permisiunea sa-l vad. Acum, ma gandesc ca nu pot sa-l vad pentru ca el nu exista, fie e al securistilor, fie e cu scene porno, fie este urat, fie e periculos, fie e al lui Green Energy (doar scrie ceva de becuri)… Am terminat de gandit si-mi dau seama ca pur si simplu nu e treaba mea.

Ramaneti calmi. Brb.

Iubire, esti online?

Odata cu mIrc, mess si tot felul de chat-uri, s-a dat unda verde la iubirea online. Pac apare un necunoscut, pac “asl pls” si pac si dragostea. Sunt sute de exemple care circula pe net cu dragostea intalnita de pe hi5, matrimoniale si pitzipoanca - de ce nu, doar dragostea nu sufera de fashion sau lipsa ei. Mie nu-mi plac necunoscutii, nu-mi mai plac aventurile intre internauti, nu mai am rabdare sa-l las pe cel de la capatul netului sa-mi indruge in scris cuvinte copiate de pe net, cu greseli gramaticale cu tot. Hai sa fim originali, sa iesim in oras, sa lasam netul pentru cititul ziarelor online.

Eu cred in dragostea la prima vedere. Nu pe net. Nu pe webcam. Nu prin sms, ci pe pipaitelea. Il vezi, il mirosi, il simti, si-l iei acasa. Dragostea e, totusi, ca virusul, lasi garda jos, te ataca. Mess me?

Ramaneti calmi. Brb.

miercuri, 25 iunie 2008

Despre fotografi si imaginile vietii

Am citit azi doua posturi ale unui fost coleg de breasla, fotograf-fotoreporter, nu are importanta titulatura, are importanta faptul ca omul respectiv are treaba cu imaginea. Cum o “imagine face cat o mie de cuvinte”, atunci omul cu pricina merita chiar tot obiectivul si letila (lupa) mea de jurnalist asupra sa. Nu vreau sa-i maresc nimic, ci doar sa extrag esentialul, asa cum, de altfel, face si el.

Postul nr. 1 – e cel mai recent. Despre un alt coleg de breasla si o problema reala a presei – se cheama frica de concurenta, in opinia mea. Frica exacerbata care duce, de cele mai multe ori, la cenzura, ceea ce s-a intamplat (total neelegant). Mi-a placut postul cu produsul vandut si prost ambalat, cu ce se spune sau nu se spune (a spune merge inlocuit cu a face) in emisiuni.

Postul nr. 2 – "The meeting - adicatelea za sedinta" - mai vechi, din octombrie 2007 (face referire la o sedintza la care am fost prezenta in toata superbaciunea mea). Bun si asta. Numai ca simt nevoia sa ma aplec asupra scriiturii. Usor ironice, dar pertinente, numai ca… privita mult prea individual. Sunt recunoscute doua greseli – ca greselile personale au fost “voite” (a recunoaste inseamna maturitate) si ca “fotojurnalismul inseamna nealterarea momentului”. Aici, la cea din urma e problema. Nu fac debate, doar o vorba sa-ti mai spun. Acum ceva ani - cei de la ProTv, tot oameni cu imaginea, la momentul in care trupului neinsufletit al cuiva este adus intr-un sat, lumea plange, dar camera nu e pornita. Operatorul spune “stop” si cere reluarea plansului si… a intregii scene tragice. Uman vorbind, o porcarie. Jurnalistic vorbind… stirea. Fotografic, sunt sigura ca o alta imagine facea cat toata tragedia. Si Catalinu vorbeste despre jurnalismul fabricat. Take a look!Sa nu uitam de premiul Pullitzer cu papusa si razboiul (un fals de moment, cand papusa era culmea la locul faptei). Castigi ceva cu capul si pierzi totul, intr-o secunda. Aruncati un ochi, chiar si pe comentarii... in viata nu castiga cei corecti, ci cei care stiu sa minta frumos:

http://www.220.ro/Imagini_care_au_schimbat_lumea-12962.html

PS: Acum sper sa nu ma dea florin in judecata, ca am utilizat posturile sale pentru a"fabrica" un post de-al meu. Sper sa putem pica la o intelegere care inseamna ca dau si eu doua pere malaiete pentru un proces neintentat. Spor la mufe fericite, asta caut eu… ca de critici insipide si mufe acre sunt satula.


Ramaneti calmi. Brb.

Am fost "altfel" concediata

Stire pentru toti fanii mei de la tv, de la Topall tv. Incepind de miercuri, 26 iunie, Claudia Matei (C.M. - daca as fi infractor sau interlop) a fost concediata de la postul de televiziune local TopAll Tv, o altfel de televiziune. Motivul concedierii este determinat de nevoia de restructurare a personalului de la nivelul postului de televiziune. Urmarea acestei concedieri este disparitia, din grila de programe, a emisunii “Cafea cu ziare”, conform spuselor patronului acestui post. Astfel, dupa jumatate de an, adica de la 1 decembrie 2007, Claudia Matei isi inceteaza colaborarea cu postul de tv TopAll maine, urmand sa-si gaseasca un alt job sau sa-si indrepte intreaga atentie asupra celorlalte job-uri.

Comentariu la stire (drept la replica): asa cum spuneam la inceputurile mele, minte-ma frumos si, in special, in fata! Am fost concediata telefonic. Ups. Nu am mai fost data afara, iar telefonic nici atat. Ma intreb daca restructurarea era problema, pentru ca, in timpul apelului telefonic, am fost invitata, daca-mi doresc, sa fac o altfel de emisiune. Singura mea problema este ca eu imi doresc doar o emisiune si aceea in care sa fac revista presei (sa citesc stiri si sa le comentez, singura sau in grup). Totusi, aceasta problema am s-o expun in direct, ca telefonic e mult prea impersonal si, asa cum spune cineva, ochii chiar nu mint. La fel de totusi am sa ma ingrijorez, nu stiu cat de mult, in cazul in care se va mai fierbe si turna “Cafeaua cu ziare” si fara mine.

O altfel de concediere. Apropo de altfel, un altfel de job aveti sa-mi propuneti? Exclud aici “blog”-job-urile, de astea sunt satula…, de-aia mi-am facut blog, ca sa am tot timpul job.

PS: Nu exista "stire" obiectiva, ca sa exclud posibilitatea vreunui comentariu in care sa fiu numita ofticoasa. Nici ei, nici eu nu ne ofticam pentru lucrurile marunte si trecatoare ale vietii.

Eu am ramas calma. Voi brb?

Poveste dintr-o tara de pescari

Va povesteam, la inceputurile acestui blog, de un film in care, incredibil, jucau, pe langa cativa actori cu ceva experienta, si cativa manelisti cu voci “de aur”. “Poveste de cartier” se numeste filmul si trailerul se gaseste mai pe oriunde. Numai ca, pe trailer, nu scrie ca acest film e “muzical”, mai egzact “maneal”. Filmul are 90 de minute si macar jumatate inseamna melodii intregi – pe genul si ritmul exclusiv de manea. M-am uitat la tot filmul. Incredibil. Poveste dintr-un s(t)at de manelisti. Numai ca filmul cred ca e mai mult despre manele decat despre cartierul in sine.

Ramaneti calmi. Brb.

Am o noua problema… cu secretarele

Nu se poate sa nu fi intrat vreodata la un director si, inainte de toate, sa dati ochii cu secretara, cea care, politicos sau nu, v-a refuzat sau amanat sau orice altceva care sa va supere. Secretarele sunt ca dragonii din filme, cei care apara comorile. Ca sa ajungi la cufar, trebuie sa invingi balaurul care, de multe ori, are vieti cata rabdare nu avem noi. Cum invingi dragonul? Depinde de abilitatile tale si materialul din care e facut dragonul. Pe unii trebuie sa-i arzi, pe altii sa-i saruti (a se citi lingusi) ca sa se transforme in fetzi amabili (ca nu de fumusete e vorba), iar pe altii trebuie sa-i accepti asa cum sunt. Ce nu am inteles si nu voi intelege este placerea unor dragoni de a te umili, asa, doar sa-ti arate ca fara ei nu reusiti. Eu am depasit multi dragoni, in timp, cu rabdare si bun simt.

Singurele care m-au infrant aproape de fiecare data sunt zmeoaicele de la secretariatul de la Litere de la Cuza. Exista acolo de pe vremea mea si par a fi acolo chiar de i.Hr.. De atunci, au o placere sadica de a le urla in fata studentilor (in special fetelor, ca sexul slab are inclinatie in litere) neputinta – evidenta de altfel, pentru ca studentii stau in fata ghiseului si la mana secretarelor. Azi, pe cand asteptam la randul interminabil din fata usii vesnic inchise chiar si cand e fizic deshisa, am vazut pe fetele studentelor teroarea. Le era teama sa intre, sa vorbeasca, sa ceara ceva ce li se cuvine, iar cand ieseau erau la fel de speriate si-si avertizau colegele “Nu intra inca, sunt nervoase rau. Daca ai nevoie de adeverinta asta, trebuie sa te rogi mult de ele, sa te umilesti. Eu am reusit, dar mi-a luat mult pentru o bucata de hartie”. Incredibil. Si eu am stat la rand, chiar mult, ca sa intru in cusca dragonilor si sa aflu ca nu acolo aveam treaba. M-au refuzat pana si pe mine, dar, macar de data aceasta, pe buna dreptate.

Mai am multi balauri care-mi strica buna dispozitie, dar, exact ca in povesti, nu uitati ca binele invinge raul. Cand am sa cresc, am sa ma duc la secretariatul cu pricina nu sa cer hartii, diplome si altele, ci paine… si sare, semn de (h)ospitalitate. Sper sa nu primesc o sare’n ochi si un sut in fund sub forma expresiei” Muieti ti-s posmagii?”.

Ramaneti calmi. Brb

Oficial, sunt jurnalist

Oficial, de azi, sunt jurnalist cu acte-n regula. M-am maritat acum opt ani cu acesta profesie, de ziarist, dar abia cum, dupa trei ani de la finalizarea teoriei, mi-am luat si diploma. Asadar, cu certificatul in mana, ma pot apuca sa fac “pui” de jurnalist care sunt.

Numai ca, ce nu am stiut e ca, odata cu diploma, iti da si foaia matricola. Mare mandrie, ca doar sunt o fata de nota zece, cu o exceptie in fiecare semestru. Nu am avut vreun “scaunel”, dar mi-am tras inceputuri de 69 si jumatati de zece. Cate unul pe semestru, ca sa fac eu iar nota discordanta. Interesant e ca notele astea, deloc rusinoase, au fost la materii foarte interesante in ziua de azi: “Probleme actuale ale Romaniei”, “Doctrine politice” si “Psihologie sociala” (profesorul de la ultima materie “cenusie” nici nu mi-l aduc aminte). Asta e un semn ca nu-mi plac problemele, ca nu inteleg politica si ca iubesc sa fiu sociala, dar nu si logica.

La etica si deontologie, am avut noua, ca sa elimin orice dubiu asupra obiectivtatii, echidistantei si profesonalismului meu. Am zis iar o minciuna, dar nevinovata, ca nota noua chiar am luat-o si chiar pe bune.

Peste cateva zile, o sa am acte si de PR. Asta nu stiu la ce-mi va folosi, dar sigur e bun la ceva si in niciun caz pentru functia de purtator de cuvant, atat de ravnita de unii, atat de blamata de altii. Eu sunt la mijloc. Ravnesc sa blamez un purtator de cuvant. Oficial imi merge bine.

Ramaneti calmi. Brb.

marți, 24 iunie 2008

Doar 3 vorbe sa-ti mai spun - La multi ani!

La multi ani ex sefei mele. Cea care mi-a fript zilele, mi le-a pus apoi in tepusha, apoi iar in jar, apoi a muscat cu pofta din naivitatea mea de copila, ca, la final, sa-mi iau lumea-n cap si picioarele de-a spinarea cocosata de atatea raspunderi. La multi ani si… sanatate, ca e mai buna decat toate. Daca ar fi fost sa scriu o dedicatie pe bune pe cadoul oferit de el, as fi scris: “Sper ca sunetul muzicii sa va aduca linistea de care cu totii avem nevoie”. Dar nu am scris, pentru ca unele lucruri trebuie sa ramana nespuse, asa ca raman cu simplul “La multi ani!” si cu un gust amar despre rautatea namarginita a oamenilor.

Ramaneti calmi. Brb.

Ileana co-sanziana

Azi noapte am uitat sa tin la traditie, nu aia de a ma spala pe dinti sau de a ma cula in patul meu, ci la traditia de Sanziene. Nu am impletit coronita si nici nu am aruncat-o peste casa. Singurele flori din jurul meu sunt “curul gainii” si “traista ciobanului”, iar a le impleti pe-astea doua inseamna deja perversiune, iar daca le-as arunca as risca sa ajung la sado-maso. Plus, casa nu am, ca stau la bloc, la etaj intermediar, iar peste vile nu am puterea sa arunc nici macar o vraja-vrajeala.

Am auzit ca daca nu respecti traditia, te transformi in iele (nu stiu singuralul, dar sigur nu are legatura cu yala de la broasca raioasa), iar eu deja sunt o tzatza catza, marlanca si usor nesimtita, cu ascendent in “ex-simpatica”.

De retinut ca, citez, “tot in popor se spune ca cei care lucreaza astazi vor fi aspru pedepsiti de natura”, traditie ce ar trebui sa fie respectata in primul rand de sefii mei. Sa-mi dea cineva liber, sa ma duc sa-mi gasesc ursitul, nu sa-l visez, ca sunt satula de “vise, vise fata tatii”.

Ramaneti calmi. Brb.

luni, 23 iunie 2008

Bad Pitzi

Ma uit, cand nu muncesc, adica foarte rar (de zeci de ori pe zi lumina), pe Pitzipoance (ori o fi pitziponc-uri?). Pana sa-mi lamuresc dilema veche din libertatea, am decis sa-mi promovez si eu ceea ce ei/ele numesc bunul simt. Doar pentru ca apreciez in mod deosebit sintagmele de genul "ce face fetili, va simteti bine?", "alo, papushe", alte lucruri de mare angajament si, in special, cu dedicatie de la mine, fara numari, pentru toti manelistii cocalari care erau sambata in pub si se zbenguiau din burice (ori o fi buricuri sau burici?). Nu am eu rochitz ca ale fetilor de la pub, dar am invatat ca in viata nu le poti avea pe toti... Concluzia e una singura: e mai greu sa fii nepitzi, decat pitzipoanca.

Ramaneti calmi. Brb

Nu mi-e frica, nu mi-e frica de… bau-bau

Fecarui om ii esti frica de ceva. Mie, personal, mi-e frica sa nu raman singura, sa nu mor singura. Nu imi este frica atat de mult de moarte, cat imi este teama ca, atunci cand se va intampla, sa nu cumva sa fiu singura. Cand eram mica, imi era teama de usile inchise. O fobie provocata de faptul ca una din usile de la apartamentul in care locuiam se deschidea greu. Intre timp, multe usi mi s-au trantit in nas, pe multe nu le-am mai deschis si la multe nu am gasit inca cheia potrivita, insa fiti sigur ca le voi deschide.

De interlopii care imi bantuie, zilnic de acum, iesirile la terase nu imi mai e frica. Ne-am privit atat de des in ochi, am schimbat atat de multe cuvinte, incat cred ca facem parte din aceeasi familie, doar tabere diferite.

Sa stiti, totusi, ca mai mi-e frica de ceva. De prosti, pentru ca din betie si puscarie mai iesi/scapi, dar de prostie nu te poti trata. Prostia e ca moartea, te urmareste toata viata. Prostia e unicata, ca si moartea si, de obicei, prostii mor singuri.

Sa dorm singurica nu imi e frica. Asa ca

Ramaneti calmi. Brb

Vorbeste lamaia... din bere

Un banc placut la gust: I1- “care e cel mai bun vin?” R1- “vin la tine”; I2: “Si care e cal mai prost vin?” R2- “Vin degeaba”.

“Romanii dau cei mai multi bani pe bautura, fiind devansati, din toate cele 27 de state UE, doar de catre irlandezi, releva un studiu asupra bugetelor de familie din UE, citat de The Sunday Times”, asta e stirea care m-a trezit azi dimineata, nu din mahmureala, ci din somnul dulce al zilei de luni, inca o zi de munca. Tragic de trist. O firma de profil din Roman (nu le dau numele), care se ocupa de “comert cu ridicata al bauturilor”, avea, in 2006, o cifra de afaceri de 41.875.405 lei noi. Va rog pe voi sa calculati in lei vechi, eu ma descurc la tabla impartirii, nu la inmultiri.

Imi dau seama ca pana si melodiile despre bautura au avut, de-a lungul timpului, mare succes la romani. “Cate un pic pic pic, pana n-o mai ramane nimic/ Cate un strop strop strop, pana n-o mai ramane deloc”, “Si-altadata o s-o facem si mai si mai lata”, “C-asa beu oamenii buni…. De sambata pana luni”, “Vorbeste vinul pentru mine” (Bitza) sau “Eu beu putin cate putin/ Pan’ capul meu pe umeri nu mai pot sa-l tin” (Pavel Stratan).

Noi romanii avem fler de sifonari, ca doar vinul se bea shpritz. Hai hac, ca hai pa si pu la toata lumea suna a invidie pentru cei care beu numai apa plata cu lamaie.

Ramaneti calmi. Brb.

vineri, 20 iunie 2008

Am atins apogeul

Ieri, am atins… apogeul. Conform statisticilor oferite de “google analytics”, ieri, 19 iunie, am atins 1.014 de vizite, mi-au fost vizualizate 1.716 de pagini si, recordul, am avut 75 de vizitatori (cel mai mult inregistrasem 57 de vizitatori). Cum lauda de sine nu aduce-a bine, va multumesc celor care ma cititi si va inteleg pe cei care nu ma cititi. Pe cei care ma si apreciati, va iubesc un pic (nu mi se pare nimic “anormal” sa va iubesc pe toti acestia, pentru ca banuiesc ca nu sunteti multi si ne descurcam noi cumva).

PS: Inca mai astept sa bat blogul fostului primar - la ora asta, ii vazusera “profilul” 1.078 de vizitatori :D. Si el nu mai posteaza, asa ca am sa alerg singura in cursa, ca sa ies garantat, din primul tur, pe primul loc.

Dupa ce am atins apogeul, vreau sa ating… cerul. Sky is the limit. Ramaneti alaturi de mine, dar calmi. Brb impreuna.

Ce e mic, negru si bate la usa… viitorul nostru

Am pus un pariu, inainte de alegeri, si simt ca, dupa azi si mai ales dupa prima sedinta de CL, il cam pierd. Daca asa va fi, tre sa dau o sticla de whiskey, daca nu, primesc. Sper ca, in orice varianta, sa beau si eu din ea, pentru ca pariul l-am pus cu … moartea si cu moartea nu te joci, doar bei.

Ideea de la care pleaca pariul nu o pot spune, sunt superstitioasa si imi merge rau apoi, insa va pot spune ca are legatura cu membrii PSD-PNL. Asadar, va dau cateva indicii. D-na Lenuta Chiriac (PSD) a stat azi tot in capul mesei, mai pe colt, ca maritata e deja. Numai ca, langa ea, hop si Constantin Ghica (PNL). Toate bune si frumoase. Aranjamentul floral din CL a stat astfel: trei trandafiri ori cinci au fost despartiti, printr-o cruce, de un al treilea trandafir, care are inca trei fire si nu un singur fir, pedelist. Tabla inmultirii e corecta pana aici, da cu plus. Ecuatia s-a imputit la mijlocul sedintei. Primii cinci PSD au votat “abtinut” la validarea lu’ Chiriac, pe motiv ca aceasta a facut prajituri in campanie si s-a acoperit cu mash-ul lui Ursarescu. Dar interesant e ca cel de-al saselea trandafir cu – 1-3 fire – a votat pentru doamna, desi doamna nu s-a ocupat de nunta fiicei lui, cica ar fi fost prea scump tariful.

Si ca circul sa fie complet, Mocanu (PSD) – firul cu 1-3 tradafiri (pentru cei care nu au inteles aluzia), a avut un discurs incredibil de lung, cat un contract de banca, in care le multumea tuturor ca exista si se bucura de noua guvernare, cica armonioasa si evlavioasa. Haide na, fugi de aici, ca pe asta nu o cred.

PS: Pariul nu e daca doamna va deveni liberala.

Ramaneti calmi. Brb.

M-au dat la ziar

Da. M-au dar la ziar, dar nu ca pe prietena mea, mai rau… cu poza si nume… Vorbesc despre fostii mei colegi de la ZdR, care, acum doua zile, mi-au dat poza la un material despre pietari, zarzavagii si “greva clientilor”. Ce-or fi vrut sa spuna? Ca ma vand scump? Ca locul meu e in spatele tarabei? Ca o sa raman numai cu frunzele de la morcov? Nu, nu cred nimic din toate astea. Cred ca nu au gasit o alta poza cu fostul primar in piata si au folosit una cu multi saci de cartofi si multi ziaristi. La kil.

Apoi, azi, imi spune cineva ca sunt si comentarii cu mine IAR pe site-ul ZdR. La ce material? Nu, nu cu piata sau balciul, ci la cel cu prietenii mei taximetristii. Se face ca cineva se intreaba de ce comunicatul unui distins Bozomala nu a aparut si in Monitorul. Pai e simplu, pentru ca omul a refuzat, nici macar elegant, sa-l dea si la Monitorul. Tot azi, tot pe site-ul cu pricina, cineva spune ca un anagajat al Primariei, cu mine si cu un coleg de presa (nu vreau sa le dau numele, ca blogul nu e despre ei, sunt o narcisista) am format un “grup solid si greu de penetrat.Dar daca au gresit sa plateasca ca din ce stiu eu acest Bozomala are pregatire speciala........stie el”. Mai copii, mergeti acasa ca sunteti la furat, luati cercul si fugiti cu el in jurul blocului, macar sa aveti o scuza a ametelii voastre.

Ramaneti calmi. Brb.

joi, 19 iunie 2008

Am o problema cu… chelnerii

Am o problema, mai veche si nerezolvata, cu chelnerii, picolii, ospatarii si cum le mai spune. Eu pierd vremea si banii, des si multi (in aceasta ordine), in oras. Pe unde merg, ador sa vad fete zambitoare si chelneri serviabili. Imi reuseste din ce in ce mai rar. Nu cer mult, ci doar un pic de bunavointa. Pe oriunde merg, dau peste zeflemisti, prost crescuti (mai ceva ca mine), sictiriti, plictisiti si total nepregatiti. Nu stiu sa spuna “buna ziua”, nu stiu ce au pe “stoc”, te lasa sa astepti o vesnicie pana iti aduc berea, iar nota la fel, de parca ar plati-o ei. Nici macar cei scoliti la o particulara de Roman si care, se pare, ca nu sunt platiti, nu au o scuza. Nu iau bani de la patron, dar ar putea sa ia de la mine, numai ca… deranjul lor se pare ca e prea scump pentru portofelul meu.

Am intalnit si chelneri fericiti. Unul din scoala veche particulara, Ovidiu. Le are dom’le. Ii stie pe toti, stie ce beau de obicei, face conversatie de complezenta, dar reusita. Merita banii! Am sa-mi cumpar un chelner, numai al meu. Sa-mi dea de baut si de mancat. Asa am si cu cine iesi in oras, iar de servire nu m-as mai plange.

NB: Apropo de picolitza. Dupa un an de la terminarea facultatii, unui fost coleg ii vine ideea de a pune pe “tapet” realizarile tuturor. Cei mai multi nu au raspuns invitatiei, dar a raspuns o colega. Mesajul a fost: salut, sunt x, de un an lucrez in italia ca picolitza (terminase jurnalistica). Oare din nota de plata face un pamflet, sa mori de ras cand o citesti?

Ramaneti calmi. Brb.

A fi sau… a nu fi

A fi sau a nu fi… normal. Aceasta este intrebarea. In anul doi de facultate (incredibil, chiar am terminat o facultate), un profesor ne-a dus la Spitalul Socola, la Iasi, un mic satuc al “anormalilor”. Pe langa socul “normal” de a privi oameni care se comporta si spun lucruri “anormale”, am dezbatut la final, in cerc restrans, viata acestor “bolnavi”. Eu am simtit teama (de a nu ajunge asa), mila (o forma de compasiune pentru neputinta lor) si revolta (pentru ca nu e corect). Eu cred ca am fost “normala”. Profesorul, in schimb, m-a intrebat: “Care este linia dintre normalitate si anormalitate? De ce suntem noi normali si ei bolnavi, pentru ca noi suntem mai multi?”. Buna intrebare, greu raspuns sau chiar imposibil de a gasi un raspuns normal.

Compromisul ne ofera normalitatea comuna

In viata traim dupa sabloane. Avem standarde impuse si acceptate, nu le putem shimba. Daca fotomodelele trebuie sa aiba 90-60-90 si macar 1,70 metri inaltime, nu poti urca pe podium o fata cu picioare strambe si o suta de kilograme pe un picior. Standardul e unul, acceptat. Fata cealalta poate fi un excelent director de firma, mama si orice altceva, dar nu fotomodel. Asa e viata si in viata nu le poti avea pe toate.

In viata traim dupa repere. Stim ca daca spargi un geam nu e totuna cu a sparge un pahar de cristal, mai ales paharul din care parintii au baut la nunta. Amandoua sunt lucruri, dar unul e mai valoros decat altul, prin aportul de sentimente la un obiect fara suflet.

Revin la problema: am spus, de la primul post, ca daca vrei sa nu mai ai prieteni, iti faci ziar sau blog. Am mai reusit azi sa sterg un prieten. Mi-am dat seama ca normalul meu nu bate cu normalul celor din jurul meu. Am realizat ca pe langa standardele de mai sus, avem repere diferite, care ne fac diferiti. Totul depinde de “compromis”, un cuvant simplu, dar cu inteles cat infinitul.

Suntem toti oameni, dar toti diferiti. Fiecare cu lumea si nebunia sa. Linia ce ne uneste e foarte subtire. Ca sa nu se rupa, facem compomisuri. Doar daca se merita. A fi sau a nu fi normal nu e o virtute, e deja o provocare… Abia a recunoaste ca ai gresit devine o virtute.

Ramaneti calmi. Brb

Sondaj: haina face pe om?

Nu m-am tinut chiar in totalitate de cuvant, cu postatul unui sondaj (am zis ca-l tot pun de vreo doua saptamani, dar niciodata nu-i prea tarziu). Scuza: mi-a lipsit inspiratia. Azi noapte, mi-a revenit. Asadar: haina face pe om? Eu am votat prima si am spus "da". Am o teorie intreaga asupra votului meu... Va provoc sa ma contraziceti sau sa fiti de partea lui "da". La final, poate vom dezbate impreuna, daca va face placere.


Ramaneti calmi. Brb.

Primarul isi schimba parul, dar naravul ba

Nu am sa inteleg niciodata barbatii cu mult par. Peste tot. E normal sa nu-i inteleg, ca si ei se fac ca nu inteleg femeile. Totusi, am remarcat faptul ca si barbatii sufera de crize, existentiale si, mai grav, paroase. Prima criza intalnita a fost la fostul primar, care, dupa ce a purtat par pe fata, a renuntat… O miscare buna, zic io. Apoi, doi prieteni ai mei au renuntat la miscarea de jos in sus a barbieritului si s-au decis sa-si lase plete, pe fata. Din fericire pentru mine, si-au revenit repede din criza si au lasat maimutarelile pentru alti ani, mai in varsta.

Acum, am vazut ca a inceput criza in PD-L. Prima victima: noul purtator de cuvant al Primariei, care a ajuns zero in cap, de fapt unu, ca locul 1 l-au obtinut si la alegeri. Din cate am tras cu urechea, la mijloc a fost un pariu, pierdut de el si castigat de colegii sai. Ieri, la o inaugurare, nu l-am recunoscut pe actualul primar – Leo. Noroc ca a coborat din dacia harbuita si a vorbit, ca altfel… greu de recunoscut cu parul mai scurt si coafura schimbata. Doar a spus omul: schimbarea la fata si s-a tinut de cuvant. Ceea ce-i dorim si in continuare.

Concluzia: am studiat azi doua aspecte latzoase. Raman la ideea ca parul pe fata inseamna neglijenta si o mare sila la gandul taiteilor (mai pot enumera si altele) uscati din barba-mustata. In acelasi timp, parul jos de pe scalp nu-mi place asa de mult. Am o fantezie cu maini in par, desi se spune ca barbatii cu chelie au si ei calitatile lor… indemanoase.

Ramaneti calmi. Brb.

Prietenii mei, taximetristii, fac baie de sange

Prietenii mei vechi stiu ca, de fapt, prietenii mei cei mai vechi sunt taximetristii, baietii buni in galben (nu ca ar avea si o culoare politica, nici gand). Se pare ca, odata cu schimbarea la fata a orasului, si-au schimbat si ei atitudinea si, vazuti pe cai (putere) mari, incep sa produca valuri prin oras. In ultima vreme, unii au renuntat la sauna, in favoarea bailor… in sange. Prima miscare, inteligenta sau nu, este sa atace Primaria. Astfel, sar la gat si cu razbunarile personale si se pun bine si cu noul sef. I-am vazut pe cativa prieteni azi dimineata, la cafea, la Hotel, cuibul lor preferat. La mese diferite, punand orasul la cale. Vom vedea daca noul Leo va putea sa tina hatisurile la carutele galbene sau va cere ajutorul “specialistilor”… in calm.

Un fost prieten de-al meu spunea: ce e val, ca valul trece. Uneori chiar cu 100 de kilometri la ora, taxat la 1,9 RON pe metru patrat.

Ramaneti calmi. Brb.

miercuri, 18 iunie 2008

Culmea sutului din poarta in fund

M-am uitat si eu, de buna voie si nesilita de nimeni, la meciul de aseara, pardon, la blatul de aseara, cand “portocalii” au invins din nou. I-au batut la suturi si pe cei in galben, dar mai ales pe cei in rosu, adica pe noi, romanii. Nu stiu cum e posibil ca olandezii sa ne ajute sa dam gol si noi tot sa nu reusim. M-am enervat degeaba, am spus cuvinte grele si… nimic. De-aia nu ma uit eu la meciuri, mai ales la cele pentru cauze pierdute.

La fotbal ma pricep cam tot atat ca la politica, dar, totusi, sa bagi aparatori cand oricum nu mai aveai nimic de pierdut… Bai nene, pitzi pitzi lasa-ne… nu “muti” de admiratie, ci doar lasa-ne in pace.

Pe langa atmosfera frumoasa din pub, mi-au placut suporterii care, la fiecare cazatura a lui banel, nu cereau fault, pentru ca “se pare” ca fotbalistul nostru se impiedica sa ajunga mai aproape de lanturile si ceasurile olandezilor… Mda, deosebit…

Ramaneti calmi. Brb.

Precizare, de rigoare

Aduc cateva precizari la subiectul cu puscaria(sii) de mai jos. Nu, nu cumva sa va ganditi ca as fi gresit in legatura cu ea, cu rox, sau cu catusele… Dar, dupa ce am scris textul, am rugat un prieten sa-mi decupeze - din emisiunea ce mergea pe net in reluare - cateva imagini. Dupa lupte seculare cu tehnologia care nu se dadea invinsa, a reusit. Ce a iesit… se aude si se vede: tocmai portiunea cu inchisoarea – Alcatraz. Ce iti e domnule si cu sincronizarea asta…

Mai precizez ca aveti voie sa ramaneti calmi. Brb.

marți, 17 iunie 2008

Live cu Rox, puscaria ne cauta…

Azi dimineata. Ceas: Casio, ora 9. Loc de intalnire: studiou TopAll. Cu ochii carpiti de somn, dar viu cascati ca nu cumva sa dam prin gropi (nu de prostie), eu, cu prietenul meu imaginar – ca el a mai ramas alaturi de mine – am purces la drum, la munca mai exact. La job-ul oficial, cel de la TopAll. Acolo ma astepta prietena mea, Roxana, zisa ziaristul tonomat, viitoare puscariasa. Am tras o emisiune de zile mari, cu zambetul pe buzele nedate cu ruj, dar gata sa zambeasca de necazurile aduse de viata. Am ras - cum ea o sa faca puscarie si cum eu nu voi mai conduce poporul -, asa cum ii sta bine omului la tinerete. Am dat dovada amandoua de lucru rar intalnit, ca suntem calme, stim sa ne distram, impreuna sau separat, si ca… stim sa zambim, ceea ce va invit si pe voi.

Apropo de puscariasi… imi doresc si eu niste catushe si niste gratii, de care sa fiu legata. Nu neaparat in spatele gratiilor, pot fi si in fata lor, legata era termenul important de retinut. Dar, as prefera ca totul sa fie armonizat cu lumanarele portocalii, parfumate si un baietzas cool de pe pitziping-pong.org, fara pachete de muschi si figuri inutile. Un baiet bun si o pereche de catushe, sa facem pereche buna.

PS: Pentru cei care nu au inteles nimic, lucram impreuna, eu cu Rox, la aceeasi tv, dar traim, deocamdata separat, cu prietenii nostri imaginari, dar bine incatusate in realitate. O mica aroganta de final: sa ne uitam mai bine, ce citese fata? Monitorul, aaaa, acolo unde lucru eu, aaaa, bravo, esti angajata, prinzi repede... in catuse.

Ramaneti calmi. Brb.

Impresii.... la rece

Gata cu alesul, acum asteptam culesul. Ca dupa orice razboi, se trage linie. Mortii cu vii si despre morti numai de bine este doar o sintagma.

La final, imi exprim si eu parerile, ca oameni suntem:

  1. Imi pare rau ca Mihail Florea nu e consilier local. Sunt macar cinci “bucati” vechi si proaspete care nu au ce cauta acolo. Sunt la furat, in sensul figurat sper. Sa speram ca nu fug si cu cercul… in flacari, ca sa nu fim chiar ca la circ.
  2. Mi se pare o prostie ca romascanii de rand s-au bucurat ca a picat Carpusor sau ca a iesit Leoreanu. E o imbecilitate. Sa ne bucuram atunci cand se va naste politicianul care sa aduca ceva bun in oras, schimbat sau continuat. Sa te bucuri cand timp de patru ani te doare-n cot e ai.
  3. La fel de aiurea este cu politica - partidului. Ieri, mai multi membri PSD au dezertat cand au simtit ca sefu’ lor pica. Unii nici nu i-au oferit, macar de complezenta, vreo sansa. Cel mai tare mi s-a parut ca unii vorbeau de rezultate, dar nu cele de la alegeri, ci cele de la meci. Asta e de scris in analele istoriei. Sa te uiti la meci, cand omul tau si partidul tau pica din cer cu picioarele in tarana. Nu-i plang de mila lui Carpusor, nu a fost necajit si nici nu va fi niciodata, asa ca… tot raul inspre bine. Imi pare rau ca, dupa atat timp, fostii mei nu au inteles ca nu poti spune, nicand si nicicum, ca a fi interlop e mai bine decat sa fii pesedist. A fi interlop e nasol, e penal. Si a fi pesedist e nasol, ca esti inconjurat tot timpul, dar, de fapt, esti singur, dar macar nu esti penal, cel mult penibil. Dar asa e in politica.
  4. De PD-L - numai de bine, ca suntem la mana lor... :D Nu am fost acolo, dar meritau sa sarbatoreasca, doar, pina la urma, e o victorie personala. Au castigat. De-acum, la treaba!
  5. De PNL - nu-mi vine sa cred cum unii membri s-au dus sa sarbatoreasca, cand ei, de fapt, pe cont propriu nu au contat. S-au adunat repede langa noul sef, poate poate va conta. Si, probabil, ca asa e. Va conta.

Linie am tras si la tv, cand am stat o ora si juma duminica noapte in studioul de la Romtv. Au intrat in direct vreo 50 de romascani, dornici sa-si exprime parerea. Unii l-au criticat pertinent pe fostul, altii l-au preaslavit, desi nu era cazul - a pierdut la diferenta foarte mare, deci lumea nu l-a mai vrut. Ma bucur ca au fost cativa romascani destepti, care au votat schimbarea (dar nu aici e desteptaciunea), dar au cerut ca actualii sa-si faca treaba pentru oras. Asta e reactia fireasca. Gresit este ca unii au sunat acolo si i-au injurat pe oamenii din tv. Am mai auzit, dar nu ma asteptam. Nu ma asteptam ca un romascan, care a trecut intentionat pe acolo, a turnat o sticla cu urina pe mocheta din redactie. E aiurea. Suntem un popor de cretini!

Ramaneti calmi. Brb.

luni, 16 iunie 2008

Somnul dulce, muuuult(i) aduce

Azi am vorbit cu oamenii din Primarie. Ei este ok, stati calmi. Carpusor e la munte, cu familia. Leoreanu a dormit, pina la 17 sigur, apoi nu mai stiu… Sper sa nu doarma tot mandatul. Rautacioasa mica ce sunt. Somnoroase pasarele… Nb.

Ramaneti calmi. Brb.

Mi-am luat teapa, pe ritmuri de salsa

Un prieten, Catalinu, m-a manipulat (a se citi - prostit) sa ma duc la vot. Ca cica ma duc la concert gratis duminica, adica ieri. Zis si facut. Teapa, la o ora dupa, ca tigara de dupa, aflu de la colegii mei de redactie ca respectivul concert, unde daca arati stampila de vot intri gratis, e saptamana viitoare. Cand, oricum, nu voi fi la Roman. Teapa mea. Si a lor, ca se pare ca pregatisera un reportaj de la megaconcertul cu pricina sau cu votul. Ce e drept e ca m-am miscat cu talent, pe ritmuri de salsa, fara mila, adica no mercy.

Ramaneti calmi. Brb.

No comment


Si cu asta am zis tot. Mai ramane sa se mai si faca ceva. Pentru noi, nu pentru ei.

Ramaneti calmi. Brb

vineri, 13 iunie 2008

Suntem un popor de cretini (II)

Unul din putinii prieteni ramasi langa mine in aceasta lupta pe viata si pe moarte pentru existenta a emis niste ipoteze. Dupa un search pe google, a ajuns la concluzia ca un ONG care ne invata cum sa votam drept, corect, impartial, “pentru Roman” nu exista pentru ca nu are site sau google nu gaseste niciun rezultat cu sau despre ei. Io, la fel de echidistanta, imi permit sa ignor orice cautare si orice zbatere, de altfel inutila. Mi-am exprimat clar ideea ca daca te gaseste “google-ul”, in niciun caz nu poti trage concluzia ca existi. Si daca existi, in niciun caz nu esti neaparat corect. Google-ul, la fel ca intreg netul, este virtual. Facut de mana si mintea omului. Numai noi, oamenii, in viata reala existam. Cu adrese in CI, cu fete zambitoare pe strada, cu parinti, printre prieteni.

Concluzia: Dupa doua saptamani de campanie mai potolita, cu mai putina inversunare, aud in jurul meu vorbe “Bai, ce nesimtit, ala ii fura voturile”, “Bai, ce porc, ala da pachete la oameni” si tot asa. Le luam apararea unora si ii condamnam pe altii. Suntem un popor de cretini, pentru ca le plangem de mila tocmai politicienilor. Politicienii nu au nevoie nici macar de mila noastra, ci de votul nostru si nu pentru noi, ci pentru ei si altii. Niciodata pentru noi, cretinii.

Ramaneti calmi. Brb.

Stiu ca muriti dupa mine

“Drumul spre rai este pavat cu sicrie de fite” a fost titlul celei mai incredibile stiri pe care am vazut-o in ultima vreme. Mai exact, azi dimineata, pe ProTV. Vorbesc despre stirea cu targul pentru si de inmormantare. De fapt, nu stirea este problema, ci macabrul situatiei. Sa-mi stea inima, nu alta: cosciug rosu Ferrari, cosciug pentru gay, cu un pic de roz, sicriu cu aer conditionat si spray pentru mirosul din rai - toate expuse la acest targ. Mai presus de toate, pavilionul era plin curiosi, de toate varstele. Doar moartea nu bate la usa, ci vine si te ia, ca interlopii. Sub motto-urile “Distributie vesnica” sau "Stim ca sunteti morti dupa noi" al firmelor de profil, grotescul situatiei a fost mai mult decat evident.

Continuand pe aceeasi linie, a mortii, joi citisem la revista presei, pe prima pagina din Evenimentul, despre lipsa crematoriilor umane. La final, fara a gandi, cum fac de cele mai multe ori, am dat o clasica: “Bine ca vrem sa ne ardem si nu avem unde”. Totusi, mai bun e finalul stirii de la Pro: “In ziua de azi, moartea nu e pentru toata lumea”. Eu stiu ca muriti dupa mine, asa ca

Ramaneti calmi. Brb.

joi, 12 iunie 2008

Suntem un popor de cretini

"Suntem un popor de cretini". Aceasta propozitie simpla am auzit-o de curand iesind din gura unui cunoscut, dezamagit, la fel ca si mine, de unele lucruri, nu neaparat aceleasi. Mi s-a parut dura, cruda, ca si corcodusele pe care le mancam cand eram mica, de imi strepezeam toti dintii de lapte. Acum, cand sunt mare, in sensul de inalta, pastrez in gura acelasi gust acru, care, in mod sigur, nu e de la apa plata cu lamaie. E de la oamenii din jur, de la rautatea unora, de la apatismul altora, de la lipsa de veselie a celor mai multi.

Suntem un popor de cretini pentru ca nu stim sa ne bucuram de lucrurile marunte din viata, de soarele de afara, de ploaia care ne uda pana la piele, de iarba ce inca mai creste pe alocuri. De prieteni, de lipsa lor sau de viata care ne-a fost dat s-o traim. Sa zambim mai mult, va iesi si soarele pe strada noastra, asfaltata sau nu, locuita sau nu.

Ramaneti calmi. Brb.

Mi-e dor de mare, mi-e dor de noi

Marea e totul pentru mine. A venit vara si tanjesc dupa o clipa in compania ei ca dupa un strop de apa in desert. Mi-e dor de valurile salbatice ce se izbesc necontenit de stanci, de nisipul fierbinte care sa-mi arda talpa piciorului, satula de pielea rece a pantofilor. Mi-e dor de soarele care-mi parjoleste pielea si-mi stoarce orice fir de apa din organism. Mi-e dor de zgomotul valurilor din scoicile lasate in urma de furtuni. Mi-e dor de galagia insuportabila a aparatelor din care rasuna manele si a celor din care abia se aud vocile DJ-ilor de la radio, de mirosul de hamsii arse si de un stiulete de porumb. “Poooorumb, porumb avem. Nu dati banii pe prostii, luati banane la copii”.

Mi-e dor de vocea celor care striga de la un capat al altuia numele artistilor de la concertele estivale. Mi-e dor de tiganii care vand suveniruri atat de “chicioase”, incat nici ei nu le poarta. Mi-e dor de baiatul cu maimuta, de plimbarea cu ski-jet-ul, de pedalele de la hidrobicicleta, de vaslele barcilor.

Mi-e dor sa trag cu ochiul la baiatul de pe cearsaful alaturat. Mi-e dor sa vad indragostitii plimbandu-se in amurg pe malul apei. Mi-e dor sa adorm noaptea in nisip si sa ma trezesc dimineata in apa. Mi-e dor si am sa plec. Candva. Curand.

Voi, ramaneti calmi, oriunde va aflati. Brb.

marți, 10 iunie 2008

Sa citim... unii pe litere

Mi-am redescoperit vocatia, niciodata pierduta, doar omisa din lipsa de timp: cititul. Citesc cateva editoriale, saptamanal, si ma delectez cu cate un reportaj, real. Un exemplu graitor este cel semnat de Emilian Pal, ZdR: http://ziarulderoman.ro/index.php/200806021669/cei-trei-muschetari/. Din pacate, link-ul e catre ZdR si nu catre blogul sau personal. Oricum, scriitorul e numai unul.

Cititi, pentru ca lectura face bine la vocabular si la cunostinte. Cititi pe litere, si eu am facut asta, acum 20 de ani, si nu mi-e rusine sa o recunosc. Nu cititi printre randuri, decat daca sunteti suficient de calmi.

Ramaneti calmi. Brb.

Romascani pe stadion

Pe surse, pe mai multe surse, am aflat ca mai multi domni bine din Roman au dat o fuga pina in Elvetia, la meciul Romania Franta. Si eu m-as fi dus, insa nu aveam unghiile facute, batistuta am, ca la ce mucoasa sunt... Printre ei si un notar, un patron de imobiliare si un fost suporter inflacarat al echipei locale de fotbal. Bravo lor! Asa da meci, asa da suporteri, asa da bani. Oare la un meci Steaua - Dinamo, la ultima peluza, s-ar duce? Sau s-ar mai intoarce? Hai Romania!

Ramaneti calmi. Brb.

Hai baietii, hai minorii

Nu m-am uitat la meci. Avem o treaba mult mai interesanta de facut. Am baut vin, de Chile. Bauta...pana la moarte... pana la moarte. Revenind, am recuperat meciul in emisiunea de dimineata, cand Vasea si Max mi-au tras o cantare. Mostra (sau monstra) din cantarea lor, un pic mai jos (pacat ca nu am si imagini de la fata locului, asa da spectacol):



meci romania franta
Asculta mai multe audio Divertisment »

NB: Nu am sa o uit niciodata pe rroma Maria, o stiti, cea cu ghicitul, care, la un meci al echipei Laminorul, striga: "Hai baietii, hai minorii !!!". Asta intelesese ea. Ce am inteles eu: ca a jucat Romania cu Franta si ca in Franta gasesti cei mai buni amanti si sigur nu li se trage de la football. Hai Romania, hai baietii !

Ramaneti calmi. Brb.

luni, 9 iunie 2008

Copil eram, coclauri cutreieram

Am plecat din Roman pentru cateva zile. V-am spus ca aveam nevoie de concediu, asa ca, dupa ce mi-am luat laptop-ul in brate, am purces la drum. Pe cel mai urat drum: Roman – Vaslui. Un drum facut praf si la propriu si la figurat, noroc ca s-au inventat servetelele umede. Multe. Pentru praful din masina si pentru oamenii din masina, care nu cunosc sentimentul apei pe pielea innegrita, de la soare sau de la jegul imbibat cu mult alcool - trascau imputit pe care pana si mustele betive ar refuza sa-l bea. E greu sa va explic ce sentiment tampit te incearca atunci cand ai un laptop in brate, iar, langa tine, un om ca tine cara intr-o sacosa de rafie o gaina, vie, ce se zbate in neputinta.

Va recomand acest drum, dar nu cu masina personala, ci cu autobuzul ce vine de la Vaslui si merge la Piatra. Cand sunteti deprimat, cand viata vi se pare ca nu are sens, ca e urata si sunteti batut de soarta, cel mai bun remediu este acest drum. Prin pustietate, pe coclauri. Prin sate uitate de lume si prin lumi uitate de Dumnezeu. Priviti pe geamul jegos, acoperit de colbul de pe ulita judeteana, la campurile parca parjolite. Ca la razboi, cand, de fapt, sunt necalcate de mana de om muncitor. Priviti la casele ce se mai tin intr-o balama din tabla subtire ca unghia, ce par a se pravali daca autobuzul ar merge cu a treia. Priviti la colibele din lut si balegar si inchipuiti-va ca acolo au trait oameni, s-au nascut copii, s-au indeplinit vise. Toate s-au spulberat, dupa ce nimeni nu a mai pasit in camerele cu geamuri si usi facute parca pentru liliputani. Priviti in fata curtilor, pe bancuta, unde cate o bunica priveste pierduta spre nicaieri, asteptand sa treaca autobuzul, sa mai zareasca o figura straina. Apoi, intrebati-va cati dintre cei din autobuz au vazut toate acestea si daca le pasa ca pe lume exista si oameni ce traiesc altfel.

Cati dintre cei din aceste sate au mers vreodata cu autobuzul, cati au mancat la mall, cati se uita la laptop la filme si cati au blog. Nu au nimic din astea, dar nici nu le simt lipsa. Au lumea lor, au bancuta lor, viata lor si le este suficient. Autobuzul e semnul ca a mai trecut o zi. Pe cand eu nu pot merge decat cu taxi-ul.

PS: “La vanat, prin munti si vai, cu ortacii mei”…. “Pusca si cureaua lata”. Pentru cunoscatori, pentru ardeleni si pentru… distractie. O melodie la moda, se pare. Cautati pe youtube, versiunea cu sau fara versuri.

Ramaneti calmi. Brb.

vineri, 6 iunie 2008

Magie

It's magic! Youtube a devenit un loc al tuturor posibilitatilor. Mai nou, oamenii sunt innebuniti de un joc, magic, interactiv. Smecheria e destul de simpla, te prinzi - intr-un final... Ideea halucinanta e ca totul este magic. Mai presus de toate, "pare" interactiv. Ce fac iluziile din oameni... Concluzia e una: Oamenii iubesc magia si iepurii care ies din joben. Le place sa participe si sa fie mintiti, dar frumos, cu stil. Altfel,

Have fun: http://www.youtube.com/watch?v=tbEei0I3kMQ

joi, 5 iunie 2008

Final de sondaj

De ocupata ce am fost cu altele si cu altii, am uitat sa va spun ca sondajul meu despre pasiunea mea – presa (de gatit nu m-am apucat) – s-a incheiat. Eu am pierdut, ca lucrez la un ziar degeaba. Am spus asta, am recunoscut-o de mai multe ori, ceea ce dovedeste ca mai am si eu din cand in cand dreptate. Ziarul de Roman ramane cu mult deasupra Monitorului si asta deoarece exista o politica mai coerenta, iar ziarul e chiar al Romanului. In timp ce, Monitorul, e ziarul tuturor, dar mai ales al celor de la Piatra. Si cum Piatra nu e Romanul si nici nu o sa fie, Monitorul nu e Ziarul.

Next: sondaj despre relatii. Dar abia maine, nu stiu intrebarea. O coc la noapte, desi am zis ca nu gatesc nimic.

Ramaneti calmi. Brb.

Scrisoare pentru Sfantul Constantin

Asta da. Chiar pentru tine este. Stimate si distinse fost prieten. Deoarece nu ai inteles nimic, scuzabila fiind si varsta ta – de doar 25 de ani -, nescuzabile fiind pretentiile tale de atotstiutor, m-am decis sa-ti scriu. Numai tie. Nu sa-ti explic - nu pentru ca nu ai intelege - ci pentru ca nu mai e treaba mea si nu-mi pare rau.

Asadar. Dupa un an, timp in care am baut, am mancat si am discutat aceleasi subiecte, ai realizat, subit, ca gura lumii e mai sloboda. Foarte bine, asa e. Numai ca ce ti-a zis gura, ti-am zis si io si nu-mi pare rau ca ti-am zis. Diferenta e ca tie iti e frica de gura lumii. Motiv pentru care consider, acum, ca am gresit cand te-am considerat prieten, dar tot nu-mi pare rau.

Cand unii mi-au scos ochii ca esti un copil, ca esti patimas, m-am pus de-a curmezisul, ca buturga mica, pentru a rasturna credinta oamenilor mari. Nu am reusit. Dar nici nu-mi pare rau. Eu am crezut ca exista ceva. Eu am gresit, dar pentru o cauza nobila si tot nu-mi pare rau. Daca vreodata ai crezut ca “as vinde” - ceva ce se pare ca nu a existat -, te inseli amarnic, dar tot nu-mi pare rau.

Diferenta dintre noi o face faptul ca tu mai m-ai etichetat o data (din cate stiu eu). Acum exact un an. Atunci ai gresit si ai recunoscut. Acum, ai dreptate, mai bine sa fii interlop, decat pesedist. Ieri am stat cu un interlop la masa, el a inteles cu mult mai multe decat tine. Dovada ca tu esti doar un sfant, iar altii traiesc cu picioarele pe pamant.

Calatorie placuta, iar in ceea ce priveste “incrucisarea”, eu nu am de ce sa te mai privesc. Eu ma uit in jos, niciodata in sus, pentru ca am frica de inaltimi. Te invit sa ramai in spatele ecranului de la CNS, eu voi fi aici, in spatele calculatorului, pe blog. Si te rog sa nu ma mai citesti, esti o cauza pierduta.

Cordial, Claudia, fosta ta prietena, pentru asta chiar imi pare rau.

PS: Nimeni nu are dreptul sa judece o alta persoana. Aia se cheama barfa si e ca si gura lumii - sloboda si plina de rahat.

Dictionar Explicativ Personal

Staff de campanie – mercenari. Lipsiti de orice scrupule, semneaza contracte cu politicieni sau partide si le indeplinesc, pentru bani, cerintele. Azi semneaza cu un om, maine cu altul, ca in viata - oamenii se perinda. Nu semneaza cu orasul sau cu Dumnezeu contracte. Sint oameni ca si mine, ca si voi, cu nevoi. As sta oricand la masa cu familia Saftoiu. Oricand.

Politicienii – jigodii. Oameni lipsiti de scrupule care se folosesc de ceilalti oameni pentru a-si atinge scopurile. Niciunul dintre oamenii care i-am votat sau i-ati votat nu v-au dat nimic. Nici nu o sa va dea. De-aia ei nu exista pentru unii, decat o data la patru ani, si doar doua minute, cat pun stampila.

Blog – un spatiu personal, de-aia exista si etichete – pe care unii sint dispusi sa-l imparta. Nu e nimeni obligat sa accepte provocarea. Pe blog se pot scrie povesti, istoria sau nimic. Pe blog poti intra sau poti da “ignore’. Blogul este o optiune. Personala. O conventie pe care ti-o asumi.

Prietenie – persoane pe care le leaga aceleasi interese, meschine sau nu. Prieteni sunt oamenii care isi iau apararea, care il inteleg si-l ajuta pe cel de langa. Prietenii nu se judeca, prietenii comunica, pentru a depasi jegosheniile vietii. Prietenii sunt cei pe care daca ii suni - raspund, daca le ceri sa-si dea o mana pentru tine, si-o dau si pe cea dreapta. Prietenii sunt cei care intai te ajuta si apoi vad daca a meritat. Prietenii sunt cei care te asculta si iti dau sfaturi si daca nu le accepti nu te trimit la dracu, ci te accepta asa cum esti. Pentru ca si prietenii sunt diferiti.

Pentru mine, prietenia e sfanta. As lasa oricand munca, iubirea sau banii pentru un prieten. As da regatul meu pentru o prietenie. Mi-as vinde sufletul "liberalilor/social democratilor/sau democrat-liberalilor" pentru un prieten. Dar unul adevarat. Probabil ca de aceea am atat de putini prieteni ai mei.

Ramaneti aproape. Brb.

marți, 3 iunie 2008

Mergi la tv, primesti shortz PD-L

Luni, cand imi era somn de muream, m-a sunat doamna presei romascane sa ma invite “live” la RomTv, la o emisiune de analiza despre campanie. Departe de mine gandul ca as fi vreun analist politic sau ca parerea mea ar conta pentru cineva, insa am acceptat, poate poate reusesc sa spun si io ceva inteligent, sub presiune. Nu mi-a reusit, mai ales ca toata emisiunea am vrut sa vorbesc numai eu si nici macar gazda nu m-a putut egala. Am spus ce aveam pe suflet, mai mult personal, decat profesional, si m-au trecut apele de cald in studioul unde reflectoarele arunca spre oameni flacari de mii de grade. Mi s-a spus, la final, ca sint dezvinvolta. Eu mi-as fi dorit sa fiu macar simpatica, ca uda am fost clar.

Concluzia a venit abia azi. Cei de la PD-L mi-au trimis la redactie o plasuta cu un tricou si un sortz PD-L, mai ales ca ma plansesem in direct, ca un jurnalist tonomat, deontolog si mercenar, ca mi-au furat shortzul din punga cu materiale electorale. (vezi Partidele bat… de trei ori la usa). Mai tarziu un pic, PD-Leo m-a felicitat, spunindu-mi ca, desi nu s-a uitat la emisiune, i s-a spus ca am fost obiectiva, corecta, echidistanta. Extraordinar! Nici eu nu cred asta si eu chiar am fost acolo.

Concluzia: jurnalistii trebuie sa fie cumparati, astfel incat propun sa-mi deschid o piata, un butic, un chiosc, pe “persoana fizica”, unde sa ma vand si sa-mi vand prietenii. Mai tarziu, o sa-mi fac site de vanzari si pe cei mai buni ii scot la licitatie. Totusi, ca-n banc, sper sa nu fie partide care sa-mi mai dea iar ceva pentru a-i lua inapoi pe jurnalistii expirati, ca sa nu spun stricati.

Ramaneti calmi. Brb.

Din alegeri adunate

Ziua de duminica, 1 iunie. De ziua mea, aproape am dormit in Primarie, nu pentru ca m-as fi mutat acolo sau ma daduse mama afara din casa (desi as merita asta, fie vorba intre noi), ci pentru ca am vrut sa fiu acolo, sa vad io, sa numar io, sa stiu io cine si de ce.

Nu ma princep la politica, nu am inteles-o, insa sunt sigura ca, in toata aceasta perioada, am invatat multe. Tot ce mai trebuie sa fac este sa pun cap la cap ceea ce am vazut, auzit, mirosit, pipait (teoretic vorbind) si sa gasesc propria mea definitie. Ce am strans pana acum ma duc cu gandul ca in politica, la fel ca si in viata, nimeni nu iese din joc virgin. Politica le-o trage la toti. Unii au tras-o, altora le-a fost trasa si… unora urmeaza sa le fie trasa. Este clar, hai sa aprindem lumina. E nevoie de o reorganizare, unii sint de-a dreptul activi, iar altora le place statul.

Ramaneti calmi. Brb.

Am lipsit trei zile – remember. Un pic de… politica

V-am spus eu ca am nevoie de concediu, motiv pentru care am luat o pauza, numai de la blog, ca in rest parca am muncit si mai si, desi, in urma mea, nu s-a vazut nimic. Unii au scris istoria la Roman, in timp ce altii au trecut in istorie. Eu am scris doar la ziar.

Nu mai e pentru nimeni o noutate ca “inamicul nr. 1” al PSD, Ursarescu, a pierdut alegerile la Roman. Aici el a trecut in istorie. Istoria s-a scris pe chipurile psd-istilor, cei care au scapat de o “belea”, dar s-au capatat cu alta. Unii ii spun portocala, altii portocala mecanica (pentru cei care au vazut filmul sau au citat cartea, nu meciul - pentru ca nu vorbim de echipe de fotbal). E clar, pana acum unii vedea galben in fata ochilor, iar acum, de la atata incordare, s-au pricopsit cu buba portocalie, care nu doare, dar e molipsitoare. Tratament exista pentru toate, numai bani si specialisti sa ai. Cum se trateaza boala unei tari intregi de a vota cu ce e la moda, e doar problema staff-ului PSD. Eu ii zic problema, altii ii spun situatie.

Eu ma intorc la parerea mea: romascanii nu au votat Leoreanu, schimbarea la fata sau proiectul cu barcile zburatoare. Romascanii au votat portocala din trei motive: pentru ca doi se certau, iar al treilea castiga; pentru ca toata lumea “loves Base”; pentru ca toti cred ca vine Pinalti si le face orasu de piatra sau ca piatral. E dreptul fiecaruia dintre noi de a crede in ceva, chiar si intr-un copac cu portocale sau intr-o mana de unde cresc trandafiri.

Ramaneti calmi. Brb.