Am o problema cu… chelnerii

Am o problema, mai veche si nerezolvata, cu chelnerii, picolii, ospatarii si cum le mai spune. Eu pierd vremea si banii, des si multi (in aceasta ordine), in oras. Pe unde merg, ador sa vad fete zambitoare si chelneri serviabili. Imi reuseste din ce in ce mai rar. Nu cer mult, ci doar un pic de bunavointa. Pe oriunde merg, dau peste zeflemisti, prost crescuti (mai ceva ca mine), sictiriti, plictisiti si total nepregatiti. Nu stiu sa spuna “buna ziua”, nu stiu ce au pe “stoc”, te lasa sa astepti o vesnicie pana iti aduc berea, iar nota la fel, de parca ar plati-o ei. Nici macar cei scoliti la o particulara de Roman si care, se pare, ca nu sunt platiti, nu au o scuza. Nu iau bani de la patron, dar ar putea sa ia de la mine, numai ca… deranjul lor se pare ca e prea scump pentru portofelul meu.

Am intalnit si chelneri fericiti. Unul din scoala veche particulara, Ovidiu. Le are dom’le. Ii stie pe toti, stie ce beau de obicei, face conversatie de complezenta, dar reusita. Merita banii! Am sa-mi cumpar un chelner, numai al meu. Sa-mi dea de baut si de mancat. Asa am si cu cine iesi in oras, iar de servire nu m-as mai plange.

NB: Apropo de picolitza. Dupa un an de la terminarea facultatii, unui fost coleg ii vine ideea de a pune pe “tapet” realizarile tuturor. Cei mai multi nu au raspuns invitatiei, dar a raspuns o colega. Mesajul a fost: salut, sunt x, de un an lucrez in italia ca picolitza (terminase jurnalistica). Oare din nota de plata face un pamflet, sa mori de ras cand o citesti?

Ramaneti calmi. Brb.