joi, 5 iunie 2008

Scrisoare pentru Sfantul Constantin

Asta da. Chiar pentru tine este. Stimate si distinse fost prieten. Deoarece nu ai inteles nimic, scuzabila fiind si varsta ta – de doar 25 de ani -, nescuzabile fiind pretentiile tale de atotstiutor, m-am decis sa-ti scriu. Numai tie. Nu sa-ti explic - nu pentru ca nu ai intelege - ci pentru ca nu mai e treaba mea si nu-mi pare rau.

Asadar. Dupa un an, timp in care am baut, am mancat si am discutat aceleasi subiecte, ai realizat, subit, ca gura lumii e mai sloboda. Foarte bine, asa e. Numai ca ce ti-a zis gura, ti-am zis si io si nu-mi pare rau ca ti-am zis. Diferenta e ca tie iti e frica de gura lumii. Motiv pentru care consider, acum, ca am gresit cand te-am considerat prieten, dar tot nu-mi pare rau.

Cand unii mi-au scos ochii ca esti un copil, ca esti patimas, m-am pus de-a curmezisul, ca buturga mica, pentru a rasturna credinta oamenilor mari. Nu am reusit. Dar nici nu-mi pare rau. Eu am crezut ca exista ceva. Eu am gresit, dar pentru o cauza nobila si tot nu-mi pare rau. Daca vreodata ai crezut ca “as vinde” - ceva ce se pare ca nu a existat -, te inseli amarnic, dar tot nu-mi pare rau.

Diferenta dintre noi o face faptul ca tu mai m-ai etichetat o data (din cate stiu eu). Acum exact un an. Atunci ai gresit si ai recunoscut. Acum, ai dreptate, mai bine sa fii interlop, decat pesedist. Ieri am stat cu un interlop la masa, el a inteles cu mult mai multe decat tine. Dovada ca tu esti doar un sfant, iar altii traiesc cu picioarele pe pamant.

Calatorie placuta, iar in ceea ce priveste “incrucisarea”, eu nu am de ce sa te mai privesc. Eu ma uit in jos, niciodata in sus, pentru ca am frica de inaltimi. Te invit sa ramai in spatele ecranului de la CNS, eu voi fi aici, in spatele calculatorului, pe blog. Si te rog sa nu ma mai citesti, esti o cauza pierduta.

Cordial, Claudia, fosta ta prietena, pentru asta chiar imi pare rau.

PS: Nimeni nu are dreptul sa judece o alta persoana. Aia se cheama barfa si e ca si gura lumii - sloboda si plina de rahat.

3 comentarii:

vlad clapa spunea...

O "cronica" foarte reusita. Felicitari !
Trebuie sa tii cont de faptul ca ceea ce conteaza este perspectiva din care privesti un anumit "lucru". Poti fi un spectator sau poti fi un actor. Tu ce alegi...?
Imagineaza-ti ca esti un actor care joci o piesa de teatru. Ai un rol mic sau mare, cum doresti. Se termina reprezentatia, te imbraci in "costumul de oras" si pleci acasa. La iesirea din teatru te uiti in sus si vezi ca spectacolul in care tocmai ai jucat ruleaza pe un ecran mare, deasupra intrarii in sala de spectacole. Te poti vedea, te poti urmari, poti sa-ti corijezi unele gesturi, doar in gand, fara sa mai poti interveni. La reprezentatia urmatoare cu siguranta o sa fii un actor mai bun. Priveste si nu te implica, fiecare isi imagineaza lumea in care vrea sa traiasca. Greseala multora este ca vor de la celalalt ceea ce le lipseste lor.
Vladut

Claudia Matei spunea...

Ultima piesa de teatru vazuta a fost - Idolul si Ion anapoda - cu Dan Puric, in rolul omului anapoda. In aceasta piesa, o comedie de altfel, mi-ar fi placut sa fiu actor. In viata reala, imi place sa fiu jucator, dar numai in piesele mele.
Mi-a placut ce ai scris, aproape ca iti dau dreptate (lucru rar intalnit, de altfel). Numai ca aici problema a fost alta, am jucat fara sa stiu, piesa s-a jucat in viata mea, a mea, fara voia mea. Si asa este, cum spui tu - si acum ma corijez pe mine si pe ceilalti.
Sunt un om anapoda. Iar unii pot sa ma aplaude, iar altii sa ma critice. Tu ce alegi?

ala micu spunea...

Unnn copacccccc cu floriiiii.... [etc] si ce-a spus Gheorghe. Oricum nici mie... )