Copil eram, coclauri cutreieram

Am plecat din Roman pentru cateva zile. V-am spus ca aveam nevoie de concediu, asa ca, dupa ce mi-am luat laptop-ul in brate, am purces la drum. Pe cel mai urat drum: Roman – Vaslui. Un drum facut praf si la propriu si la figurat, noroc ca s-au inventat servetelele umede. Multe. Pentru praful din masina si pentru oamenii din masina, care nu cunosc sentimentul apei pe pielea innegrita, de la soare sau de la jegul imbibat cu mult alcool - trascau imputit pe care pana si mustele betive ar refuza sa-l bea. E greu sa va explic ce sentiment tampit te incearca atunci cand ai un laptop in brate, iar, langa tine, un om ca tine cara intr-o sacosa de rafie o gaina, vie, ce se zbate in neputinta.

Va recomand acest drum, dar nu cu masina personala, ci cu autobuzul ce vine de la Vaslui si merge la Piatra. Cand sunteti deprimat, cand viata vi se pare ca nu are sens, ca e urata si sunteti batut de soarta, cel mai bun remediu este acest drum. Prin pustietate, pe coclauri. Prin sate uitate de lume si prin lumi uitate de Dumnezeu. Priviti pe geamul jegos, acoperit de colbul de pe ulita judeteana, la campurile parca parjolite. Ca la razboi, cand, de fapt, sunt necalcate de mana de om muncitor. Priviti la casele ce se mai tin intr-o balama din tabla subtire ca unghia, ce par a se pravali daca autobuzul ar merge cu a treia. Priviti la colibele din lut si balegar si inchipuiti-va ca acolo au trait oameni, s-au nascut copii, s-au indeplinit vise. Toate s-au spulberat, dupa ce nimeni nu a mai pasit in camerele cu geamuri si usi facute parca pentru liliputani. Priviti in fata curtilor, pe bancuta, unde cate o bunica priveste pierduta spre nicaieri, asteptand sa treaca autobuzul, sa mai zareasca o figura straina. Apoi, intrebati-va cati dintre cei din autobuz au vazut toate acestea si daca le pasa ca pe lume exista si oameni ce traiesc altfel.

Cati dintre cei din aceste sate au mers vreodata cu autobuzul, cati au mancat la mall, cati se uita la laptop la filme si cati au blog. Nu au nimic din astea, dar nici nu le simt lipsa. Au lumea lor, au bancuta lor, viata lor si le este suficient. Autobuzul e semnul ca a mai trecut o zi. Pe cand eu nu pot merge decat cu taxi-ul.

PS: “La vanat, prin munti si vai, cu ortacii mei”…. “Pusca si cureaua lata”. Pentru cunoscatori, pentru ardeleni si pentru… distractie. O melodie la moda, se pare. Cautati pe youtube, versiunea cu sau fara versuri.

Ramaneti calmi. Brb.