luni, 11 august 2008

Culmea presei si a politicii editoriale

Dupa o perioada in care as fi renuntat la meserie pe care o ador pentru un post de vanzatoare la stand, mi-am revenit. Parca diminetile sunt mai senine, parca toti colegii sunt mai frumosi, parca articolele sunt mai adevarate si parca ziarele sunt facute din hartie de cadou sau staniol, pe care scriu marmotele.

Azi m-am amuzant copios de ironia sortii de a lucra in presa, sub presa sau cu presa. La postul romtv, unde actionar este si inca o sa mai fie, se pare, un fost primar, a venit un fost coleg de partid (fost, in sensul ca el inca mai face parte din partid, pe cand primarul nu) si mi l-a “porcait” (a se citi “i-a facut usoara observatie”) subtil, la prima ora a diminetii, pe ex. Emisiunea se pare ca nu a fost un pretext pentru atacuri, dar ele au fost primite cu bratele deschise de invitat, care, intr-un moment de maxima sinceritate, stiind foarte bine cum stau lucrurile cu tv, s-a scapat in direct cu cele rele la adresa ex-ului. Buhul s-a dus imediat. Unii spun ca moderatorul a scapat discutiile de sub control, altii spun ca, de fapt, era intentionata faza, si mai este ultima categoria care afirma, linistita “asta e!”. Da, asta e presa, lumea in care traim si ironia sortii.

Meseria este bratara de aur. Eu port argint, dar pot aprecia oricand daruirea unuia pentru ceea ce face. Nu pot condamna mercenarii, pentru gustul banilor, dar nimic nu se compara, intr-un sens bun, cu micile erori din meserie, Mi-as fi dat o zala din lant pentru a fi de fata la modul absolut pasional (a se citi “special”, “artistic” si “necenzurat”) al ex-ului de a se comporta atunci cand a vazut, desi, mai degraba, cred ca a aflat telefonic, minunata afirmatie de la ora 8 dimineata.

PiSi: Eu am facut gafe in viata mea cu nemiluita si o sa le mai fac, nu tot pe alea, ci altele. Numai cine nu munceste, nu greseste, imi spunea cineva spre incurajare. Printre cele mai tari se afla cea in care, intr-un articol semnat de mine, la numele unei doamne, am scris prenumele si precizarea “si nu mai stiu cum o cheama, dar pune doamna” (n.r. – doamna care stia era sefa mea). Culmea e ca alti patru ochi s-au uitat pe text pentru ca, la final, asa sa apara pe piata. Mai am avut una memorabila, cand l-am incurcat (cred ca eram indragostita rau!) pe fostul viceprimar (stan) cu liderul rromilor (tot stan), si am facut precizarea ca e rrom de mai multe ori in acelasi articol. Asta e maruntisul, dar pana nu gresesti, intentionat sau nu, ai masura valorii. Hai succesuri la vandut staniol la stand.

Ramaneti calmi. Brb.

4 comentarii:

Anonim spunea...

nu-i asa ca a fost magnific?!absolut genial!!!mai rar vezi atata sinceritate, lipsa de ipocrizie si cred chiar curaj, ba nu, mai bine zis tupeu ,,murdar'' sau ,,curat''(depinde in ce parte a politicii te afli)de a spune unor lucruri pe lume si asta chiar in ,,casa de presa'' a fostului primar.mi-a placut la nebunie faza!!!poate ar trebui sa vedem, citim, auzim mai des asa ceva!poate ne-am saturat de limbaj de om politic si mai vrem si lucruri reale spuse de oameni reali si nu de carton.

Anonim spunea...

Curaj? Tupeu? Imi aduc aminte de o intamplare din tinerete cand unul dintre amicii mei tocmai batuse mar un gardian, iar altul ma imbia sa ""ii dam si noi vreo doua" (gardianului). Mai tarziu, eu am facut facultatea de Mame Dolores, iar amicul cu indemnul s-a facut politist. Ce inseamna destinul omului. Cam asa cred ca e si acum. Curaj sau tupeu era daca sarea la gatul individului cand inca mai avea muschii pe el. Acum situatia e cu totul alta. A lovi un om cazut la pamant mi se pare... militienesc. Cred ca prin asta am spus totul, chiar si in conditiile in care, intr-adevar, exista o sansa (sau mai multe) ca omul sa se ridice. Pe cati va mai putea popi, ramane de vazut. Ramane de vazut si curajul celor din jur daca omul se ridica. Asta ipotetic vorbind, pentru ca in politica odata cazut nu prea mai poti sa ti-o, parrdon, sa te ridici!

Claudia Matei spunea...

Anonim: Genial? N-as prea spune... As spune mai degraba... periculos de alunecos stimatul invitat. Si, totusi, avem mare nevoie de lipsa de ipocrizie, dar si de atentie "distributiva", adica la ambele capete ale politicii. Invitatul a spus ce trebuia, nu a gresit, insa oare era momentul? Oare e bine sa te ridici pe spinarea altuia, nu e mai frumos, etic si politic(os) sa te ridici cu propriile forte? Dar nu vorbim de moralitate aici, vorbim despre o chestie ce trebuia spusa si trebuia spusa chiar in casa Domnului... Sa zicem ca a fost culmea!

Claudia Matei spunea...

Pt. Lopin de la Giro: Periculoasa comparatie... Nu cred ca ex este la pamant, nu-i din categoria asta. Cred ca, de fapt, la mijloc a fost "care pe care" si mai putin "de ce". O plata a unor polite mai vechi sau mai noi, un "curaj" nesabuit, parerea mea de a se juca usor cu focul. Pana la urma, la tv pot sa apara multi care sa spuna multe si nevrute, ca lucrurile nu se vor schimba.
Ai dreptate, nu e vorba de curaj, e vorba de un strop de nebunie, altoita cu un dram de "vitejie" (a se citi: ma bat cu pumnu'n piept pentru o cauza nobila, ce nu ma priveste). Nu dupa razboi, pentru ca razboiul in psd e ... de cand lumea si pamantul.
Iar cand vine vorba de politica, orice e posibil. Si Nastase umbla acum in genunchi, dar daca l-ar vrea tatucul inapoi, pe multi ar mai popi...