Ieri a venit leoreanu sa dea ochii cu stranierii in intunericul din Casa de Cultura. Chiar daca eu nu cred ca va iesi nimic extraordinar din asta, ideea chiar mi se pare foarte buna. Macar am incercat si noi (adica el, primarul, ca e treaba lui) si ei, cei care cred ca le-ar fi drag sa se intoarca pe glia stramoseasca.
Sa revenim la bezna. In sala mica era aprinsa o singura lampa, din cele enspemii. Vine in inspectie directorul, imparatul, atotstiutorul, cel care face bani cacalau din chirii, dar se plange ca nu-i ajung de un colt de paine. Se uita in jur, iar primarul, invitatii si presa cer sa se mai aprinda macar un bec, ca nu cumva sa ne scoatem ochii cu degetele. “Nu, e foarte bine asa. Nu mi se pare ca mai e nevoie”. “Va rugam noi, macar unul economic”, il roaga autoritatile si noi presa. Oftand, cu mainile tremurande de parca nu ar mai fi dat de pomana de niciodata, directorul incepe sa caute intrerupatorul. Ba prin cele mai indepartate unghere, ba dupa coperita, ba pe sub scaune… La fel de obraznic, la intrebarea mea fireasca, “de cum e posibil ca un director sa nu stie de unde se aprinde lumina (un bun gospodar stie tot ce “misca” in casa lui), imi spune ca nu e treaba lui. Noroc de cei de la televiziuni, interesati fiind, au gasit intrerupatorul. Era la intrare, dupa
Acum nici nu mai mira afisul de mai jos. Cu asa director, cu asa cap de guma, iti vine sa te dai cu fundu’ de mocheta.
APEL: Ma anunt total impotriva proiectului ca bugetul local sa dea doua miliarde pe mana casei de cultura, implicit a stimatului, ca sa tina el apoi centrala inchisa, pentru economie. Nu. Refuz! Sa dea bugetul banii pentru a-I salva viata lui Iulian, pentru ca distinsul director sufera de o boala netratabila – nesimtire cu aroma de lamaie. Cat e guma de lunga.
Ramaneti calmi. Brb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu