Culmea presei si a politicii editoriale

Dupa o perioada in care as fi renuntat la meserie pe care o ador pentru un post de vanzatoare la stand, mi-am revenit. Parca diminetile sunt mai senine, parca toti colegii sunt mai frumosi, parca articolele sunt mai adevarate si parca ziarele sunt facute din hartie de cadou sau staniol, pe care scriu marmotele.

Azi m-am amuzant copios de ironia sortii de a lucra in presa, sub presa sau cu presa. La postul romtv, unde actionar este si inca o sa mai fie, se pare, un fost primar, a venit un fost coleg de partid (fost, in sensul ca el inca mai face parte din partid, pe cand primarul nu) si mi l-a “porcait” (a se citi “i-a facut usoara observatie”) subtil, la prima ora a diminetii, pe ex. Emisiunea se pare ca nu a fost un pretext pentru atacuri, dar ele au fost primite cu bratele deschise de invitat, care, intr-un moment de maxima sinceritate, stiind foarte bine cum stau lucrurile cu tv, s-a scapat in direct cu cele rele la adresa ex-ului. Buhul s-a dus imediat. Unii spun ca moderatorul a scapat discutiile de sub control, altii spun ca, de fapt, era intentionata faza, si mai este ultima categoria care afirma, linistita “asta e!”. Da, asta e presa, lumea in care traim si ironia sortii.

Meseria este bratara de aur. Eu port argint, dar pot aprecia oricand daruirea unuia pentru ceea ce face. Nu pot condamna mercenarii, pentru gustul banilor, dar nimic nu se compara, intr-un sens bun, cu micile erori din meserie, Mi-as fi dat o zala din lant pentru a fi de fata la modul absolut pasional (a se citi “special”, “artistic” si “necenzurat”) al ex-ului de a se comporta atunci cand a vazut, desi, mai degraba, cred ca a aflat telefonic, minunata afirmatie de la ora 8 dimineata.

PiSi: Eu am facut gafe in viata mea cu nemiluita si o sa le mai fac, nu tot pe alea, ci altele. Numai cine nu munceste, nu greseste, imi spunea cineva spre incurajare. Printre cele mai tari se afla cea in care, intr-un articol semnat de mine, la numele unei doamne, am scris prenumele si precizarea “si nu mai stiu cum o cheama, dar pune doamna” (n.r. – doamna care stia era sefa mea). Culmea e ca alti patru ochi s-au uitat pe text pentru ca, la final, asa sa apara pe piata. Mai am avut una memorabila, cand l-am incurcat (cred ca eram indragostita rau!) pe fostul viceprimar (stan) cu liderul rromilor (tot stan), si am facut precizarea ca e rrom de mai multe ori in acelasi articol. Asta e maruntisul, dar pana nu gresesti, intentionat sau nu, ai masura valorii. Hai succesuri la vandut staniol la stand.

Ramaneti calmi. Brb.