Batem campii in cautare de stiuleti

Sunt foarte suparata. Am vreo cateva zile de cand nici chef nu mai am, dar nici rabdare. Am nevoie de un concediu, in care sa fug din roman, sa sar parleazul si gardul si nimanui sa nu-i pese. Asa am patit si anul trecut, tot cam pe vremea asta, cand o bucata importanta din concediu mi-am petrecut-o la capitala, la Bucuresti, la cativa prieteni. Am stat in casa, la terasa, in restaurant si pe strada. Nimeni nu a stiut de mine si, mai bine, nimanui nu i-a pasat de mine. M-am plimbat cu metroul, cu taxi-ul, cu masina prietenilor, iar nimeni nu a avut nimic de comentat. Am mers prin aglomeratie, am mirosit transpiratia altora, am zambit la gageii de pe strada, m-am uitat dupa pitzipoance, am mancat cu mana pizza, am baut suc pe banca, fara pahar, si am mers in blugi demodati, si fara machiaj. Si ce daca? Egzact - si ce daca! Unii erau si mai “strambi” si mie nu mi-a pasat. Nici lor de dreptaciunea mea. Am facut ce am vrut eu. O saptamana intreaga, fara sa dau socoteala nici lu’ ala, dar mai ales alorlalti.

Cei care nu s-au pierdut niciodata in multime, cei care nu stiu cum e sa nu le pese de ceilalti (in sens de grija si dabija) nu o sa afle cum e sa zambesti… tamp, dar fara obligatii. Am fost eu, cea normala, cea necezurata in fata unor etichete impuse de oamenii cu prea mult timp liber din acest orasel, numit roman. Oras mic, pitoresc, unde fiecare stie pe fiecare, iar daca nu stie - intotdeauna se gasesc amatori care sa inventeze cate ceva. Ceva picant, pentru ca stiuletele din farfurie nu are sare si gust de friptura de porc... Da, asa e, sunt deranjata la stomac si mi-e absolut mare greata ca nu putem sa ne debarasam de ideea ca noi suntem buricul pamantului… Mi-e greata de cei care le stiu pe toate, care stiu cine si de ce si mai ales celor carora le pasa grija despre cine, cu cine, cum si de ce.

Mi-as dori sa fiu stiulete, intr-un lan de porumb. Sa trec neobservata si sa ma culeaga taranul roman, cel gospodar, si sa ma arunce in hambar. Sau, poate mai bine, un mac, intr-un lan de grau. In loc de hambar, sa fiu in glastra, aia pe care sa o sparga un copil cu mingea si mama lui sa nu-l cafteasca, pentru ca glastra era cadou de la soacra. M-am saturat de ipocritii maci care vor sa fie stiuleti, fierti!

Ramaneti calmi. Brb.