La aceeasi intalnire de ieri, imi exprimam regretul fata de faptul ca noi, jurnalistii din Roman, nu suntem uniti. Ca ne desparte foamea de subiecte este si normal, dar ca nu ne uneste nimic, niciun scop comun, decat banalul “a informa”, care, mai nou, in opinia mea se rezuma doar la “a cita”, e o mare nemultumire absolut personala.
Peste masa, un coleg, fara a-i deconspira identitatea, a concluzionat ca orgoliile sau micile “intepaturi” ne sau mai degraba imi guverneaza mie viata si ridica o bariera in calea comunicarii cu ceilalti. Acum, combat si eu pe blog, ca sa nu aiba nimeni posibilitatea de a vocifera: eu sunt o persoana greu de inteles/inghitit, pe mine ma plac – respecta putini oameni si din motive diferite… iar insiruirea de defecte (vazute prin ochii unora) ar putea continua. Trecand peste ceilalti, si eu suport in jurul meu tot foarte putini oameni. Nu judec pe nimeni (este singura mea calitate), insa sar ca arsa la atacuri directe. Daca tu imi spui ca am gresit un cuvant (profesional vorbind), eu iti dezgrop si mortii si-ti aduc argumente de la Adam si Eva (nici chiar asa, nu-s suficient de citita, mai de la ceausescu incoace). Nu ma mai obosesc de vreun an sa schimb oamenii, ca sa am asteptari si sa-mi fie distruse intr-o secunda. Nu m-am resemnat, ci doar am ajuns la concluzia ca fiecare om are “buba” lui si tine doar de mine daca trec sau nu peste.
Revenind - din presa din Roman, daca sunt doi oameni care sa fie de acord cu mine e mult. La randul meu, daca sunt de acord cu juma din ce spune cineva din presa iar e mult. Suntem jurnalisti diferiti, la trusturi diferite si cu principii diferite. Cu alte cuvinte, suntem multi si fiecare altfel. Nimic din antipatiile ce ne “guverneaza” psihicul nu poate scuza lipsa unui “demers jurnalistic” unitar.
Gata, am terminat. Cine vine sa ma stearga la gura, ca mi se pare ca am mancat prea mult rahat? Mare deonotoloaga naiva m-am mai trezit de dimineata!
Ramaneti impreuna. Brb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu