15 pentru Roman

Contra-editorial la „15 ani de presă cotidiană în Roman” – mi-a plăcut oarecum, dar, tocmai pentru că au trecut 15 ani, mă aşteptam la „altceva”. Am citit, în schimb, un editorial plin de patetism tern, în care se vorbeşte despre un trecut greu, dar glorios, şi deloc despre viitorul strălucit într-o economie ce duduie. Am citit un editorial scris parcă înainte de a bea cafeaua. Un documentar, construit din spatele unei biblioteci pline cu ziare prăfuite şi care înşiră evenimente şi frânturi de realitate abstractă. Noţiuni elementare. Fără suflet, fără miez, fără promisiunile, adeseori zadarnice, dar pe care eu – ca şi cititor – le aştept. Fără dorinţa ascunsă spusă, mai mult pentru sine, atunci când sufli în lumânările aşezate, cu imaginaţie, pe tort.

Nu o să mai scriu niciodată la ZdR, dar pe blog îmi este (încă) permis să mă joc de-a jurnalistul ce găseşte oriunde nod în papură.

15 pentru Roman

Istoric: 15 ani au trecut de la prima ediţie a ZdR, pe atunci cunoscut sub marca Monitorul. În tot acest timp, am schimbat trei (patru?) primari şi am supravieţuit unui număr greu de stabilit şi amintit de şefi de stat şi guverne. Şi oamenii noştri i-am schimbat. Unii pentru că aşa au vrut, alţii pentru că aşa am simţit că este mai bine. Meseria de jurnalist se învaţă, dar, înainte de învăţătură, e nevoie de pasiune. Nimeni nu se bucură de bucata de pâine dacă aceasta nu are condimentul minune. Pentru unii, condimentul a însemnat salariul, pentru alţii - beneficiile de a se „învârti” în ceaşcă odată cu caimacul societăţii muşatine, iar pentru cei care au supravieţuit – aurul. Meseria e brăţară de aur şi trebuie purtată nu cu teama că-i va fi furată, ci cu mândrie.

Suntem mândri că, în 15 ani, am învăţat unii de la alţii. Cel mai mult - noi de la voi, pentru că, altfel, n-ar mai fi fost o sărbătoare, ci o minune!

Prezent: 15 ani frumoşi şi o minune. Minunea sunteţi voi, cei care aţi înţeles că noi vă putem oferi o reacţie la ceea ce vi se întâmplă. Minunea este oferită de clipa în care, fie că mergeţi la chioşc sau intraţi pe versiunea online a ziarului nostru, aşteptaţi, asemeni copiilor în dimineaţa de Crăciun, să deschideţi cadoul. Suntem un cadou scump, poate, dar util pentru magia de care avem nevoie în viaţă. În el găsiţi povestea străzii pe care locuiţi, amintirea unui oraş de altădată, imaginea vecinului de la două blocuri mai departe, analiza economică a firmei la care lucrează unchiul sau verişoara, explicaţia faptului că verdele e mai verde vara sau, pur şi simplu, gândurile la rece asupra unui eveniment fierbinte.

Avem de toate, pentru că dorim ca voi să aveţi de la noi tot ceea ce vă trebuie. Nouă, de multe ori, ne-a trebuit curaj. Să arătăm cu degetul sau să aplaudăm, dar am reuşit să menţinem un echilibru între aşteptările dumneavoastră şi interesele noastre. Altfel, noi am fi fost o mână de oameni care scriu pentru un număr de cititori egal cu degetele de la mâna unui beteag. În realitate, noi suntem puţinul din întregul pe care-l formaţi în jurul nostru, asemeni unui zid. Puternic. Suntem o cetate, pentru că voi ne apăraţi!

Viitor: 15 ani au trecut. Urmează alţi ani. Niciunul nu va semăna cu altul, dar noi vom rămâne aceiaşi. Vom rămâne captivi în cetate, dar nu şi înguşti la mine. De acolo, de sus, vom privi la lume. Semeţ, nu cu trufie. Atenţi, nu iscoditori. Suspicioşi, dar nu paranoici. Vom scurta orizontul, în căutarea adevărului şi nu ne vom lăsa orbiţi de aureola portocalie, roşie sau galbenă.

Legământul tacit şi respectat în aceşti 15 ani nu ne permite să părăsim citadela, atât timp cât cineva ne va mai bate la porţile larg deschise, atât timp cât zidurile nu vor deveni ruine, iar ruinele nu vor fi demolate de buldozerele ce vor să facă loc giganţilor. Ne vom apăra, pentru că ştim că asta vă doriţi!

Dorinţă: Îmi doresc, ne doresc, vă doresc... Să fim sănătoşi, să avem timp şi bani să sărbătorim mai des, să ne amintim unii de alţii şi peste 15 ani, să ne strângem mâna chiar şi atunci când pierdem şi, niciodată, dar niciodată, să ne comportăm ca doi străini care vorbesc despre vremea. Mai ales despre vremea de ieri. Pentru că, astăzi, împlinim 15 ani. 15 ani pentru Roman. Iar mâine, vom împlini 15 ani şi o zi. Şi tot împreună vom fi!

Asculta mai multe audio Muzica

Precizare: Sunt sigură că gestul meu nu va fi interpretat deloc altfel decât este. Aşa că: nu săriţi cu gura! Dacă toţi am fi cuminţi şi ascultători, am muri, în 15 ani, de plictiseală! Nici măcar o clipă nu-mi trece prin cap că ce am scris eu e mai bun. E o alternativă. Feminină.

Rămâneţi invidioşi. Brb