marți, 3 noiembrie 2009

Sauna politica

Va povesteam ieri de salamul lui geoana. N-au apucat toti salam, dar va asigur ca laturi au ramas la toti. Intalnirea mea cu cel denumit, generic, “prostanacul” a avut urcusuri si coborasuri, ca orice relatie, bazata pe prietenie si respect. O sa vedeti cum s-a desfasurat intreg spectacolul care ma face sa cred ca, atunci cand unii vand bilete, prosti sunt suficienti sa le cumpere. Ca la turma, cu sau fara mulsul oii.

Actul 1

Scena 1: Toamna, fosnet de frunze, zgomot de camioane… DJ 15?? Nu stiu, la Motel Condor, ca p-asta il stiti cu totii. Asteptam, in liniste, sosirea oficialilor. Cand, deodata, din frunzis, apare romanul, cel cu berea-n mana si cizme de cauciuc, la care se adauga “tare-n clanta”: “Vreau sa stau de vorba cu Geoana, sa-l intreb de ce l-a dat jos pe Sarbu, de la Agricultura…”. Pe scurt, omul incaltat si dotat cu un minicamion plin cu oi, avea de transmis un mesaj, pe care l-a tot repetat fiecarei vietati intalnite, jurandu-se ca e om citit si nu vrea scandal.

Vine Geoana, coboara, calca totul in picioare, si intra la caldura. Afara ramane eroul nostru, cel incaltat, nu cu fesul, ci cu ciubota romaneasca. Se indreapta spre autocar, din care coboara Sarbu, Ilie, eroul secundar. Omul: “Vreau sa stau de vorba cu Geoana sa-l intreb de ce l-a dat afara de la Agricultura pe Sarbu”. Sarbu ii explica pe romaneste, cum e cu votul, cum e cu alegerile, cum e cu pusul-depusul ministrilor. Omul nostru insista: “D-le, eu il vreau pe Sarbu”. Sarbu ataca: “Eu sunt Sarbu, d’le”. “– D-le, vreau sa vorbesc cu Sarbu, ca el…” – “D-le, eu sunt Sarbu” – “D-le, nu te cred”. – “D-le eu sunt, ce, nu seman cu cel de la televizor??”… Omul nostru se lumineaza… “Da, d-le, tu esti Sarbu”… Nu mai apuca omul sa mai spuna multe, ca… vine Geoana, pleaca microbuzul, pleaca si Sarbu, iar omul nostru, incaltat si cu oile in camion, se uita, in zare, la campurile nemuncite, dar fericit ca a vorbit cu Sarbu.

Actul 2

Coboara Geoana la Piatra Soimului. Lume multa, strigate, culoar de oameni si SPP-isti. Nimic extraordinar. Urca Geoana pe scena, vorbeste, si cand sa coboare, noi, astia din presa, dupa el. Mare greseala. Oameni buluc, cu hartii, acte medicale, scrisori sau cu buzele tuguiate pregatite de pupat s-au napustit. Nu conta pe cine apucau de mana, important e sa-l apuce pe D-zeu de picior. Timp de cativa metri, gogoloaia de oameni, inainta in aer, intr-o disperare incredibila de a atinge un om. Intai picam pe dreapta, dupa care oamenii de jos se ridicau, si… picam in stanga… N-a durat decat cativa metri, dupa care probabil unii s-au saturat si au mai facut loc.

Scena 2. Inaintam, agale, printre maini ale oamenilor si SPP-istilor. Oamenii, cu sau fara ciubote de cauciuc, s-au transformat - din micii “aplaudidasi” si strigatori de urale - in roboti setati sa puna mana pe haina rosie, sa-l ia in brate pe invitat, dar cu asa infierare, incat aveai impresia ca se pregatesc de cina, nu de alegeri. In tot acest ritual, mai gaseai o maicuta, imbrobodita, vai de capul ei, care pe strada abia s-ar misca, dar cuprinsa de valtoarea rosie, prindea forta incredibila sa te izbeasca la pamant, numai sa-l priveasca in ochi pe politicianul nostru. Nu conta cum, printre picioare, pe sub mana sau peste capul celor din jur. Am incercat povestea cu vorba buna “asteptati, ajunge si la dvs. Daca stati la rand o sa dea mana cu toti” … Eu vorbeam, iar ei urlau. Mare nebunie. Am iesit, dupa ceva minute, din hora. Obosisem sa mai incerc sa raman rationala.

PS1: As pune pariu ca daca toata lumea ar sta aliniata, ca la spovedanie, candidatul-candidatii ar da mana cu toata lumea. E interesul lor. Dar nuuuu, e mai placuta baia, daca picioarele altora se transforma in piatra ponce, daca sudoarea lor e gelul tau de dus si daca maneca de la haina vecinului tine loc de prosop.

PS2: Prin viata mea, m-am mai intalnit cu sefi de stat, ba Iliescu, ba Basescu…, dar niciodata nu m-a trecut o asa dorinta sa-i iau in brate, ce sa mai vorbesc de pupat… Nici macar poza nu simt nevoia sa am cu ei acasa.

Concluzie: Pana la urma, ca sa-mi pastrez aroganta, ideea era ca EU sunt mai importanta decat EI. Ei fara mine nu pot exista. EU fara ei, da. Daca nu e unul, e altul. EU raman, insa, aceeasi.

PS3: Vreau si eu un premiu ca m-am tinut de promisiune si v-am scris azi.

Mai scriu si maine. Brb.

5 comentarii:

Foto Lucian spunea...

Felicitari Claudia,frumoasa si interesanta povestioara.Astia suntem noi,natia asta de roman.Cu stima.

D:) spunea...

Nu premiu, medalie de aur pentru repotaj. Supermeserschmitz!

D:) spunea...

Mi-am amintit ca in urma cu citiva ani, Nic scria foarte des despre previziunile profesorului Ionescu, ghicitor profesionist la care apeleaza toate marile nume din Roman, printre care si Radu Timofte ( a carei moarte imi aminteste de felul in care l-a ucis KGB-ul pe spionul din America)

D:) spunea...

Mi-am amintit ca in urma cu citiva ani, Nic scria foarte des despre previziunile profesorului Ionescu, ghicitor profesionist la care apeleaza toate marile nume din Roman, printre care si Radu Timofte ( a carei moarte imi aminteste de felul in care l-a ucis KGB-ul pe spionul din America). Oare cine-i iese lui in carti ca viitor presedinte?

Mark spunea...

E adevarat, a fost o intalnire furtunoasa, de ziceai ca a venit Mesia, nu un simplu om ca si noi, diferenta face ca el vaneaza o functie inalta cea de presedinte.imi amintesc ca am fost luati pe sus de puhoiul de oameni si puteam sa mai ramanem si fara camera si microfon daca nu eram atenti.De neuitat.
P.S.Cat despre premiu...mai tarziu. Bine ca ai revenit pe blog cu noi articole.