Jurnalistul Claudia Matei din PCM

Acreditarea unor jurnalisti pentru a intra in sectiile de votare este mai anevoioasa decat drumul in sine de a invata meserie. Exista proceduri peste proceduri care nu-si au sensul – si aici ma refer in special la mass media de provincie. Jurnalistii din Roman merg, in ziua alegerilor, la doar cateva sectii de votare – sectiile VIP-urilor, una de la tara si, eventual, la cea care, in conformitate cu statutul pe care-l detin – de cetatean cu drepturi depline in tara sa, voteaza. Cu alte cuvinte, intrarea intr-o sectie de votare este la fel de neinteresanta precum stirea care vorbeste despre faptul ca inca o gaina a facut oua.

Cu toate acestea, la alegerile din acest an, aici unde miza inseamna jocurile politice (banii) pe urmatorii cinci ani, lucrurile par mai restrictive asupra drepturilor mele ca niciodata. Intai trebuie sa demonstrezi ca televiziunea/ziarul chiar face presa. Demonstratia se face la Bucuresti. Mai departe, demonstratia continua la judet. Trimiti prin fax ce ti-a dat Bucurestiul, o cerere noua si – aici vine partea interesanta - , pentru fiecare delegat in parte – adica fiecare jurnalist, o declaratie pe proprie raspundere conform careia nu are vreo aparteneta politica. Le pui pe toate in plic sau pe fax si primesti acreditarea, in baza careia ai dreptul de a intra in sectiile de votare. Nici aceasta ultima acreditare nu o poti lua oricum. Daca e pe fax, se poate sa fie respinsa de presedinti, deci e nevoie de forma originala. Astea-s detalii, care subliniaza inca o data doar birocratia excesiva. Ma intorc la declaratie.

Ce se intampla, totusi, cu jurnalistii care au prins curaj si, pe fata, si-au declarat prin semnatura pe carnetul de membru de partid apartanenta sau simpatia fata de doctrina unei formatiuni? La mijloc exista un nonsens. Nu iau apararea nimanui, insa consider ca in fata meseriei mele de jurnalist s-a ridicat un zid al Berlinului greu de distrus pana si de trenurile care deraiaza, statistic vorbind, lunar.

Morala:

1. Am declarat. Nu am carnet de membru de partid. Seful meu, ipotetic vorbind, eu avand mai multi sefi pana si decat Geoana, simpatizeaza puternic cu Partidul Claudia Matei (sa-i spunem PCM). Eu preacinstita. El apropiat PCM. Tu daca pleci, eu cui raman?

2. Varianta a doua. La fel de ipotetica. Am carnet de membru in PCM. Asta ma face mai oarba decat colegul meu care nu simpatizeaza cu Claudia Matei?! Nu e deontologic, mi se sopteste in casca. Noroc ca-s tare de urechi!

Am lungit oricum vorba asta seara. Propun, la viitoarele alegeri, sa mi se ceara, ca jurnalist, sa aduc dovada ca nici sefii mei sau parintii care m-au crescut (si care ma pot influenta evident intr-o mare masura) nu au carnet de membru. Atunci sigur ca declaratia presedintelui de sectie: “Pana la aceasta ora in sectie s-au prezentat x alegatori si nu am intampinat incidente” va fi transpusa in imagini si cuvinte mai clar ca niciodata! Predau legatura, acum, CTP-ului in fusta.

PS: Exista in Roman, macar doi jurnalisti care si-au recunoscut aparteneta politica. Unul pe fata, altul pe baza punctului 1 de mai sus. Sunt sigura ca, la angajare, nu li s-a cerut nici stagiul militar, nici carnetul de note, li s-a cerut sa aiba un comportament moral.

Ramaneti presari. Brb.