Am putini prieteni, dar consider ca cei pe care ii am sunt cei mai buni. Am argumente lungi cat o zi de post si intortocheate ca o codita de purcel gripat, insa cel mai bun este faptul ca prietenii mei au o ratiune si o gandire sanatoasa. Peste toate, si talentul necesar.
Catalin mi-a aratat azi un link – la “Blogul de diaspora”. El, pur si simplu doar el: cezar mi, adica cezar hi pentru mine, a ajuns mare, subiect “de bine” despre romanii de peste granite.
De Cezar ma leaga o poveste frumoasa, din timpuri deloc apuse, insa tulburatoare prin apartenenta la aceleasi ganduri, la aceleasi gusturi, mirosuri, locuri si, mai ales, aceleasi gaturi (gatzi) din cani pline cu gin.
Sunt bucuroasa ca, desi prietenii sunt rari si departe, ii simt, de cele mai multe ori, mereu alaturi de mine.
Un comentariu:
Tu, "tziganco", tu, despre asta nu se vorbeste in public. Da' eu, in locul tau, as lansa o provocare de adunare, intr-o seara, pina-n Craciun. Ia! Ce ziceti? Ne auzim la un telefon pe tema asta. Si luam o camera la hotel pentru primii care cad ca butucii sub masa...
Trimiteți un comentariu