duminică, 9 noiembrie 2008

Foarfeca, piatra – hartie

Nu am inteles niciodata jocul de prin filmele americane - cu hartia ce este taiata de foarfeca, piatra care e mai tare ca otelul si… Eu stiu doar jocul cu pestisorul: din oceanul pacific a iesit un peste mic si pe coada lui scria… iesi afara dumneata. E campanie, ziua cu alegerea le bate la usa candidatilor. Unii nu-s acasa cand s-a-mpartit norocul, unii nu aud cand suna la usa si doar cativa il apuca pe noroc de picior mai cand acesta o tulea pe scari la alti vecini.
In ultima vreme mi-e dat sa aud din ce in ce mai des cum campania de la parlamentare o sa fie una curata, eleganta, fara marlanii de doi lei grei. Cu domni candidati exemplari, cu lectia invatata, cu ghiozdanul plin de carti si cu caiete fara mazgaleli. Numai candidatii, cu perfectiunile lor, si proiectele lor mirobolante de a schimba lumea. Boring, extrem de plictisitor si enervant, ca sa citez clasicii. Pedelistii sustin ca ei au castigat alegerile locale tocmai ca au fost curati, sustinere ce nu sta in picioare nici cand piatra (neamt) tine piept foarfecei infipte in spate. Liberalii spun ca ei au vrut curatenia imaculata cu ace, dar nu le-au dat voie altii si au aruncat si ei piatra peste hartie. Pesedistii spun ca sangele rosu apa nu se face, in traducere libera greselile trecutului sunt invatatura de minte.
Pe mine ma roade curiozitatea. In sistemul actual de vot, nimeni nu pune stampila pe criterii de performanta, ci pe criterii ce tin de sensibilitate, simpatie si empatie. Arunc eu prima piatra, chit ca pica din lac in put, si pun pariu ca unul din partide o sa calce stramb, cu atacuri direct la tinta (a nu se intelege ca acest lucru e ceva rau, ci o stare de normalitate). Care cine va fi oare?
PaiSa ma explic: Duc dorul campaniei cu bancnote mitoase, a becurilor fara filament si al ironiilor ce fac deliciul presei. A nu se interpreta ca duc dorul dosarelor penale sau al reclamatiilor fara numar. Nu, doar al circului care oricum exista in politica si lipsa lui determina un gol in sufletul meu.

Sa ne sondam!
Ramaneti calmi.Brb.

Niciun comentariu: