Leoreanu, pradat ca-n hotii si vardistii

“Leoreanu a fost jefuit” este o stire de azi, dar care nu mai este, care a fost si care este (am folosit o expresie pesedista, pentru ca aia cu succesurile chiar nu mergea – succesul e doar pentru hoti, desi astia nu prea au avut ce fura). Stirea respectiva a aparut doar pentru cateva clipe pe site-ul MrNt, dupa care a disparut in valtoarea portocalie, la fel ca si bunurile primarului din vila de vacanta, de la munte. In forma fizica a ziarului nu se regaseste stirea, iar motivele pot fi diverse, chiar la mintea gainii. Gaina il cheama si pe primarul comunei care pastoreste vila lui leo si care spune, in articolul neexistent, ca nu numai din vila lui leo s-a furat si ca exista o adevarata cardasie de cocosi care dau buzna inainte sa se scoale gainile si papa tot cascavalul, pardon porumbul, strans in ani de cei cu vile.

Stirea in sine spune ca leo a fost pradat de bunuri de vreo suta de milioane, insemnand obiecte electro-casnice, dar si lenjeria de pat. Oare pentru ca era tot portocalie? De ce a disparut stirea si de pe editia online, hai s-o punem de-un sondaj…

PS: De precizat, ca la ziarele serioase, ca pe firul disparitiei articolului a mers colegul meu Titi, cel care a avut inspiratia si de a “gzerogza” articolul de pe net, dupa ce s-a prins ca pe hartia de ziar este “invizibil”. Probabil ca pe firul disparitiei bunurilor, va merge Politia sau, cine stie, Flora, care are sanse mai mari de reusita. De nervi o sa inapoieze hotii toate bunurile, basca banuiesc ca vor da si in plus, numai sa scape!

UPDATE: "leoreanu a cerut celor de la monitorul sa scoata stirea de pe net, dimineata, zicind ca din punctul lui de vedere este o chestiune personala si ca prefera sa nu se afle ca sa nu dea satisfactie dusmanilor si sa nu fie loc de prea multe barfe. promite, in schimb, sa spuna tot atunci cind sint prinsi si hotii" - declaratii unui coleg informat de la ZdR. Acum vine partea mea: 1. nu exista lucruri personale, chiar nu l-a cautat nimeni in dulap; e un can-can ieftin, unde el devine victima, iar oamenii tin cu victimele; 2. lui leo nu-i pasa, parerea mea, de dusmani; 3. loc de barfe este oricum; 4. hotii nu vor fi prinsi, pentru ca sigur sunt negustori cinstiti. Brb

Ramaneti vizibili. Brb.

Moartea vine filmand

Vestea mortii lui MJ nu pot spune ca m-a afectat foarte tare. Mi-a placut muzica lui, ii recunosc titlul de rege, de geniu in ale muzicii, insa nu pot spune ca am fost devastata, ca am izbucnit in lacrimi, ca m-am trantit pe jos, smulgandu-mi firele inca brunete din crestet. Imi pare rau despre cele intamplate, dar nu simt nevoia sa ma sinucid, pentru a ma reintalni acolo sus cu regele. Prefer viata de pe pamant, cu triluri de pasarele si muzica lui MJ ascultata in surdina.

Ce nu inteleg eu au fost stirile din ultima perioada cu audienta de pe tv privind inmormantarea starului. Ca lumea e curioasa cum a trait, cum a murit si daca va invia (prin muzica) este de inteles, dar de ce mi-as dori sa-l vad in sicriu sau sa asist la funerarii nu pot pricepe nici chip. Mi se pare absolut sinistru. Nu-mi plac inmormantarile. Nu-s facute pentru mine. Nu suport sa-mi iau adio de la oameni. Poate de aceea nici nu inteleg nevoia unor oameni de a pastra “vie”, prin inregistrare, momentele in care tarana se pravale pe capacul sicriului care adaposteste un chip care, odata, imi zambea.

De ce mi-as dori sa revad vreodata cum cei dragi si inca vii sufera dupa moartea cuiva sau de ce mi-as dori sa-mi aduc aminte de imaginea cuiva in sicriu decat de imaginea lui vie, surazatoare, intr-un moment frumos?

Pentru mine inmormantarile sunt un rau. Nici macar necesar, doar un rau. Ma duc la inmormantari, insa vreau ca a doua zi sa sterg din memorie tot ce este rau si mort, nu-mi reuseste, dar mi se pare absolut sinistru sa filmez acele momente si, de ziua mea, sau pur si simplu intr-o marti, sa ma uit pe laptop din nou la inmormantare.

Nu vreau sa fiu filmata in sicriu, nici nu vreau ca altcineva sa ma filmeze in timp ce sufletu-mi plange dupa cineva drag. Inmormantarea trebuie sa ramana un lucru simplu, nepatat, unde omagiile si amintirile sa spuna cat o mie de fotografii sau minute de film.

Ramaneti vii. Brb.

Comentarii politice din realitate

Ma cam plangeam zilele trecute ca presa de prin zona se multumeste in ultima perioada doar sa “citeze” si atat. Nimic gresit, insa prea “foarte impersonal”. Am descoperit azi, cu placere, ca realitatea (ziarul) de la Piatra mai vine si cu doua-noua comentarii personale ale autorilor ( sau sefilor) articolelor. Si uite asa am mai citit azi cateva articole despre alegerile de prin partide, am mai prins vreo doua smecherii, plus ca mi s-a dat si mura-n gura cam ce s-a intamplat/scris printre randuri… Acum, altfel merge treaba in tartacuta mea!

Frazele (de inceput si final) mi-au placut cel mai mult: “ La această conferinţă s-a putut observa cât de porniţi sunt unii ***** (cenzura mea, chiar nu are importanta partidul, peste tot e la fel) în încercarea lor de a ajunge pe funcţii, astfel fiind scoase la iveală şi gafele, greşelile făcute în momente critice… Alegerile de vinerea trecută, de la ****, au scos la iveală, încă o dată, că organizaţia Piatra Neamţ este râvnită de mulţi membri, unii dintre aceştia capabili să calce pe cadavre pentru a-şi găsi locul. Dar s-a mai demonstrat ceva: că pasivitatea nu este o opţiune atunci când vrei voturi”. Bravo mami!

Ramaneti realisti. Brb.

Spune NU veverita!

Exista barbati pentru care cuvantul “NU” chiar NU exista in vocabular. Nu pentru ca nu cred ca chiar NU vrei ceva, ci pentru ca NU cred ca lor li se poate intampla. Eu, de moda veche fiind, mi-e greu sa spun NU cuiva. De obicei, eu sunt fraiera care ajut pe toti, ca, la final, sa ajung iar la concluzia ca facerea de bine, e …stiti cu totii continuarea.

Revenim la NU-ul spus unui barbat. Eu spun NU. Ei vin cu contra-argumente, care nu stau in picioare, dar care, la un moment dat - dupa argument si contra -, imi lasa impresia ca NU-ul meu este un “poate” “NU stiu” sau altele. Iar de aici pana la dezastru este doar un pas. Ca nu las loc la interpretari (la mai multe interpretari), vreau sa va spun ca de ceva vreme am gasit solutia perfecta, care elimina schimbul de replici inutil si care este tot un NU.

“Iubesc” este raspunsul pentru toate relele. Spune-i unui baiat-barbat-mascul-armasar ca “Nu ai chef sa iesi la un suc” si iti va spune ca “e doar un suc”. Spune-i unui barbat - care vrea insistent ceva de la tine - ca “iubesti” si ii tai din radacina orice incercare de a te mai convinge. Este o reteta, fara E-uri, care se poate servi oricand si oricui si care, mai presus de toate, TINE la silueta.

Ideea mi-a venit de la Cipslim, caruia ii multumesc ca ma crede ca iubesc si ca intelege de ce, uneori, cheful de scris imi vine doar mancand.

Si, acum, un banc, sa ne aducem aminte ca in viata si pe acest blog este important sa zambesti:

O jurnalista (de fapt era banc cu o blonda) se duce la un hotel sa-si ia o camera peste noapte. Receptionerul ii spune ca nu mai are decat un pat liber, dar cu trei barbati in camera. Fiind iarna si neavand unde sa doarma, accepta. In camera, unul dintre ce trei ii propune un joc. Daca raspunde corect la o ghicitoare - "ce e mica, are coada, rontaie alune, si traieste in padure?" - o vor lasa sa doarma. Daca nu, NU ... Dimineata, din camera respectiva se auzeau tipete. Camerista intra in camera speriata: doi barbati erau lesinati, iar al treilea in genunchi se ruga de blonda jurnalista: - Spune veverita, te implor, spune VEVERITA.

PS: Sa nu se creada vreo clipa ca am spus NU toata viata mea sau ca daca am spus NU si am iesit la suc, se cheama viol. Este o chestiune doar de principiu.

Ramaneti zambitori. Brb.

Sefule, maria ta, sefule!

De foarte mult timp consider ca am ajuns la o dezvoltare a societatii care nu ne mai permite noua, oamenilor, indiferent de pozitia sociala sau de banii din buzunar, sa plecam sabia, pentru a nu ni se taia capul. Asta e o parere absolut personala si care, de-a lungul timpului, mi-a adus si deservicii. De peste un an, mi-am permis, incetul cu incetul, sa-mi spun parerea in fata sefilor, a celor pentru care unii inca mai considera ca trebuie doar sa-i venerez sau sa le pup picioarele, fara a scoate un cuvintel. Daca picioarele lor put, daca mana care mi-o intind s-o pup e ciunga pentru ca ei sunt ingusti la minte, eu nu pot sa pun in balanta “salariu” cu “plecaciunea”. Consider ca traim intr-o epoca in care toti avem un singur scop: binele nostru, dar care sa nu insemne raul altuia (filosofic vorbind).

Consider ca oamenii gresesc, indiferent ca sunt sau nu sefi. Eu, in stilul meu grobian, am mai comis-o (iar in 99% din cazuri sefii au trecut peste infatuarea mea), insa in momentele in care mi-am dat seama ca demersul meu de a ma impotrivi unui gest necugetat este lovit de refuzul celuilalt de a ma asculta sau de a-mi oferi un contra-argument, am plecat.

Sclavia s-a abolit de multi ani. Nu exista stapani si servitori. Exista numai oameni care nu pot spune ceea ce cred/gandesc. Depinde de fiecare daca ramane un servitor sef sau un sef, servitor si saritor.

PS: Nu. Nu m-am certat cu seful, mi-am adus aminte de o poveste mai veche, de prima mea demisie. De momente in care orgoliile au luat locul argumentelor, de momentele in care serveai o cauza in care nu mai credeai, de momentele in care munca nu te mai innobila, ci te ingropa intr-o tacere absolut sinistra.

Ramaneti graitori. Brb.

Sefule, maria ta, sefule!

De foarte mult timp consider ca am ajuns la o dezvoltare a societatii care nu ne mai permite noua, oamenilor, indiferent de pozitia sociala sau de banii din buzunar, sa plecam sabia, pentru a nu ni se taia capul. Asta e o parere absolut personala si care, de-a lungul timpului, mi-a adus si deservicii. De peste un an, mi-am permis, incetul cu incetul, sa-mi spun parerea in fata sefilor, a celor pentru care unii inca mai considera ca trebuie doar sa-i venerez sau sa le pup picioarele, fara a scoate un cuvintel. Daca picioarele lor put, daca mana care mi-o intind s-o pup e ciunga pentru ca ei sunt ingusti la minte, eu nu pot sa pun in balanta “salariu” cu “plecaciunea”. Consider ca traim intr-o epoca in care toti avem un singur scop: binele nostru, dar care sa nu insemne raul altuia (filosofic vorbind).

Consider ca oamenii gresesc, indiferent ca sunt sau nu sefi. Eu, in stilul meu grobian, am mai comis-o (iar in 99% din cazuri sefii au trecut peste infatuarea mea), insa in momentele in care mi-am dat seama ca demersul meu de a ma impotrivi unui gest necugetat este lovit de refuzul celuilalt de a ma asculta sau de a-mi oferi un contra-argument, am plecat.

Sclavia s-a abolit de multi ani. Nu exista stapani si servitori. Exista numai oameni care nu pot spune ceea ce cred/gandesc. Depinde de fiecare daca ramane un servitor sef sau un sef, servitor si saritor.

PS: Nu. Nu m-am certat cu seful, mi-am adus aminte de o poveste mai veche, de prima mea demisie. De momente in care orgoliile au luat locul argumentelor, de momentele in care serveai o cauza in care nu mai credeai, de momentele in care munca nu te mai innobila, ci te ingropa intr-o tacere absolut sinistra.

Ramaneti graitori. Brb.

Ironia vine vine, imi calca totul in picioare

La aceeasi intalnire de ieri, imi exprimam regretul fata de faptul ca noi, jurnalistii din Roman, nu suntem uniti. Ca ne desparte foamea de subiecte este si normal, dar ca nu ne uneste nimic, niciun scop comun, decat banalul “a informa”, care, mai nou, in opinia mea se rezuma doar la “a cita”, e o mare nemultumire absolut personala.

Peste masa, un coleg, fara a-i deconspira identitatea, a concluzionat ca orgoliile sau micile “intepaturi” ne sau mai degraba imi guverneaza mie viata si ridica o bariera in calea comunicarii cu ceilalti. Acum, combat si eu pe blog, ca sa nu aiba nimeni posibilitatea de a vocifera: eu sunt o persoana greu de inteles/inghitit, pe mine ma plac – respecta putini oameni si din motive diferite… iar insiruirea de defecte (vazute prin ochii unora) ar putea continua. Trecand peste ceilalti, si eu suport in jurul meu tot foarte putini oameni. Nu judec pe nimeni (este singura mea calitate), insa sar ca arsa la atacuri directe. Daca tu imi spui ca am gresit un cuvant (profesional vorbind), eu iti dezgrop si mortii si-ti aduc argumente de la Adam si Eva (nici chiar asa, nu-s suficient de citita, mai de la ceausescu incoace). Nu ma mai obosesc de vreun an sa schimb oamenii, ca sa am asteptari si sa-mi fie distruse intr-o secunda. Nu m-am resemnat, ci doar am ajuns la concluzia ca fiecare om are “buba” lui si tine doar de mine daca trec sau nu peste.

Revenind - din presa din Roman, daca sunt doi oameni care sa fie de acord cu mine e mult. La randul meu, daca sunt de acord cu juma din ce spune cineva din presa iar e mult. Suntem jurnalisti diferiti, la trusturi diferite si cu principii diferite. Cu alte cuvinte, suntem multi si fiecare altfel. Nimic din antipatiile ce ne “guverneaza” psihicul nu poate scuza lipsa unui “demers jurnalistic” unitar.

Gata, am terminat. Cine vine sa ma stearga la gura, ca mi se pare ca am mancat prea mult rahat? Mare deonotoloaga naiva m-am mai trezit de dimineata!

Ramaneti impreuna. Brb.

Apel la valuri de calm

Luni seara, ca la inceput de saptamana, sa-mi mearga din plin cu munca - singura distractie care mi-a mai ramas - am dat mana si ochii cu jurnalistii neamtului, la o intalnire organizata de CJI. Ioana Avadani, cunoscut aparator al drepturilor “neexistente” ale jurnalistilor, a venit sa afle daca ne e rau, daca ne pasa, daca plangem sau daca suntem sau nu presa-ti (a se citi presa si presati). Din Roman, doar doi luptatori, noi si ZdR, din Piatra mai toti, lipsindu-mi, trebuie sa recunosc, moaca pitoreasco-mioritica de lup de munte a lui Harabagiu, jurnalistul care a facut istorie prin exemple de cum presa devine din “informatician” (plecand de la verbul a informa si nu de la robot) in arma (nu alba, ci jegoasa), la indemana cui da mai mult.

Rau ne-a fost dintotdeauna si binele e doar o utopie in presa (daca ar fi totul bine, noi n-am mai exista). Diferenta mare intre piatra si roman, in presa, este aceea ca la noi nu si-a pierdut nimeni locul de munca, pe cand la ei au “disparut” din trusturile de presa peste 150 de oameni (e drept, nu toti jurnalistii de teren sau de pe sticla).

Daca ne pasa? Unora ne pasa doar de ziua de salariu (de copilul de acasa caruia vrem sa avem cu ce sa-i dam de papa), unora doar de timpul petrecut la serviciu si, bineinteles - deontologic vorbind, mai sunt si cei carora le pasa de ceea ce transmit mai departe si de data aceasta nu ma refer la leapsa sau BTS-uri.

Nu plangem. Pentru ca pe noi ne doare, dar pe ceilalti se pare ca-i doare-n cot. Nu ne mai plangem de mila, pentru ca mila nu mai e de mult un sentiment nobil, o virtute, ci, mai degraba, ramane la stadiul de “doar mila” si atat, un cuvant mare.

Daca suntem sau nu presa, daca suntem sau nu presati, mi-e greu sa mai raspund. La scoala, prin cartile scrise de “profesori care le stiu pe toate”, ca rolul presei este de a face “educatie”. Prostii. Rolul presei ramane acela de a informa, chiar daca, de multe ori, rezultatul se cheama “manipulare”. Orice jurnalist vede adevarul si realitatea lui. De cate ori ceea ce mie mi se pare realitate, li se pare si celorlalti? Mai niciodata.

PS: Simt nevoia sa ies din tipar. Nu sa tip, sa urlu, asta deja este normal, ci sa fiu calma atunci cand valul trece peste mine. Am nevoie macar de un jacuzzi.

Concluzia mea: ne-am stricat (noi presa, jurnalistii). Nu stiu de ce, dar ne-am stricat. Pe vremea fostului meu sef, ca sa nu se creada ca omit ceva, presa pe care o vedeam eu era altfel. Ne mai certam, ne mai suparam, ne mai trecea, nu ne trecea si tot asa. Acum, suntem prea buni prieteni. Hai, mai cu spor, sa ramanem calmi, dar sa stie cu totii ca brb.

Mi-e pofta de blog, ca de mama

N-am mai scris de multisor. Nu am avut nici timp pentru scris, nici starea necesara, ca subiecte sunt, slava domnului, cu duiumul. Am acumulat, mai ales in ultimele zile, ceva frustrari si, asa cum v-am obisnuit, le dau drumul… pe blog. Sper sa nu dau prea mult cu mucii-n fasole, nici nu-mi cer, totusi, scuze anticipat. Daca regret ceva, o sa sterg cand imi trece de pe blog (cred ca de la inceputuri si pana acum am sters o singura data si nu pentru ca gresisem neaparat, ci pentru ca mi-am dat seama ca nu avea sens/rost). Spor la citit!

Ramaneti fani. Brb.

Leapsa ziceai? S-o dau mai departe? Trece cu antibiotic?

Nu am mai jucat leapsa mare de cand eram mica. Dar, cum de ceva zile am luat de la neamtu’ (intai leapsa) si, mai apoi, prostul obicei nemtesc de a ma juca un joc super enervant si “cripi”, am sa incerc sa raspund si la… cele de mai jos. Sa purcedem, offf, parca as fi la emisiune cu flora (pardon, d-na ordean):

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând:

”prelucrate” – norocul meu e ca randul era scurt, dar suge-stiv pe timp de re-ce-si-u-ne (Economie internationala – o carte gasita pe un raft la romtv, probabil uitata de vreun invitat, ca noi nu citim astfel de etichete )

2. Fără să verificaţi cât e ora?

12:20

3. Verificaţi!

12:11

4. Cum sunteţi îmbrăcat?

Bine? Cu gust? Alb – negru… Si azi nu sunt desculta. In plus, nu ma mai incalt cu fesu’

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

Normal, la blogul lui neamtu’, caruia trebuie sa-i multumesc - printre dinti, bineinteles.

6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?

Vocea lui titi, singurul care munceste, si a prietenului meu imaginar, care, de cateva zile, seamana cu un tip bun. Poate ma marit.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Iesit? In ce sens? Mers la baie – ies destul de rar, dar usor. In alta ordine de idei, ies dimineata – in fiecare dimineata, la cafea. Ce fac? Vorbesc, doar sunt femeie.

8. Ce aţi visat ieri noapte?

Nu pot sa spun, ca nu mi se mai indeplineste?

9. Când aţi râs ultima data?

Rad tot timpul, deci, probabil, cand am citit intrebarea…

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?

Burete... si cablu, pardon fibra optica. Si un panou, cu multe bolduri infipte in multe hartii mazgalite cu programari si propuneri.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

O bere, sigur vestea ma ia cu cald...

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?

Mahmureala "Hangoverts" (noroc ca-l vazusem pe asta, altfel trebuia sa scriu “sex drive”, iar toata lumea ar fi crezut ca sunt si grobiana, si frivola – nu va uitati la sex drive, e prost rau, desi mi-a fost recomandat de un as in ale… filmului)

13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?

O doamna in varsta, pe o bancuta, care imi tot cerea sa ma asez langa ea, desi eu vorbeam la telefon, pe o alta bancuta, evident.

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Despre chestionar – n-am, despre cel care a avut ideea – as avea ceva, dar nu se cheama parere…

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă?

Un singur cuvant? Vacanta.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?

Alexandra, cred. Nu stiu.

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Nu pot sa spun, s-ar interpreta.

18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate?

Niciodata. Cel mult o luna, in vacanta.

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?

“Te tii bine pentru 100 de ani”. Trecand peste asta, cred ca mi-as dori sa nu tipe foarte tare la mine.

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

Asternutul.

21. Vă place să dansaţi?

Imi place, dar nu am timp.

22. George Bush?

Claudia Matei?

23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?

Mircea Badea, dar e om, nu e chestie, si l-am vazut doar cateva secunde…

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?

primul ar fi Catalinu (pt ca m-ai pus sa ma uit la sex drive, bleah), urmatorul trebuie sa fie Vinca – Vin ca Vestea prin Neamt si ma duc ca gandul la tv judetului tau (asa, ca sa-l intrerup de la munca), Camu (ca sa mai zambeasca) si un dragutz - Mihai.

PS: Si, totusi, n-am inteles eu... care-i faza? Am castigat ceva? Lapte gros joaca cineva?