Post nr. 100 – o lume mai (ne)buna

Am ajuns la mesajul cu nr. 100. Nu v-am pregatit tort, dar acushica ies la bere…

Ma gandesc de ceva zile la un proiect maret, nu unicat. Ieri seara cred ca am gasit solutia perfecta. Totul a plecat de la teama, supararea, indignarea, dezamagirea, uimirea si sila (sirul ar putea continua la nesfarsit) ca traim intr-o lume nebuna, creata si locuita de oameni insensibili, indiferenti, creati din de ura, resentimente si loviti, ca de fulger, de pofta avida de a musca din cel de langa sau din cel de mai departe.

“Da un leu pentru Ateneu” este punctul de pornire si motivul pentru care am incredere ca proiectul poate avea succes. Eu vreau tot un leu, dar nu pentru Ateneu, ci pentru o lume mai buna. Imi propun sa adun un leu de la toti romascanii. (La alegeri, cu drept de vot, erau aproape 63.000 de oameni). Nu s-ar strange o avere, ba chiar o suma mica spun unii, dar ar putea fi inceputul unei lumi mai bune.

Nu stiu ce as face cu banii, dar ma gandesc la variante cum ar fi o cantina sociala, un adapost pentru oamenii strazii, un parc, o paine pe zi la copiii strazii, o donatie pentru a salva viata unui alt om… Sunt mii si mii de lucruri bune care se pot face… Important este sa facem un lucru bun. In iarna, cel putin trei oameni se ofereau voluntari sa faca si sa serveasca in centrul orasului ceva de-ale gurii oamenilor necajiti. Din iarna pana in vara nu s-au schimbat decat anotimpurile…

Daca voi reusi, inseamna ca teoria mea conform careia oamenii sunt plini de ura a fost o proiectie nereusita a realitatii mele. Daca nu voi reusi, nu inseamna ca toti oamenii sunt cretini, ci doar ca lumea nu va fi mai buna sau atat de buna pe cat este moral sa fie.

Proiectul nu e unicat. Sunt sigura ca au mai incercat si altii. E un vis, cu totii avem dreptul de a visa. Nu avem, insa, dreptul de a refuza sa mai luptam...

NB: Pentru ca e moment de sarbatoare, va felicit pe cei care ma cititi ( si suportati)! Nu ati castigat nimic de la mine, insa cred ca “sacrificiul” meu – de a scrie – si mai ales al vostru – de a ma citi – este un lucru mai bun decat nimic.

Pentru o lume mai buna. Brb.

Asfalt prost de dai prin gropi

Drumul meu spre serviciu si de la serviciu trece prin fata Politiei. Ditamai institutia militarizata, puternica, informatizata si protejata. Ce mai colo-ncoace, cea mai tare din parcare. Politia are de toate: gardulet frumos, floricele ingrijite, buturugi de ornament… Frumos si civilizat, nimic de zis. Politistii si-au tras chiar si zebra - din poarta casei pana in parcare, la masina cu nino nino si girofar (ca pana acum vreun an dadeau amenzi o suta de metri mai sus, in timp ce ei traversau strada neregulamentar). Dupa cum vedeti, toate au fost rezolvate, mai putin problema mea.

Ce le lipseste politistilor? O bucata de asfalt – pentru care-mi rup eu pingelele, zi de zi. Chiar de doua ori pe zi. Fostii guvernatori locali au pus asfalt numai de la deal pana la intrarea in institutie. Mai jos cu un pas, te inghite groapa pana cand ajungi la primul gospodar care si-a “daluit” sau batatorit bucata de pamant. Bun, politistii nu merita mai mult, dar bietul contribuabil, ce face naveta zilnic prin groapa “marianelor”,… n-are si el drepturi, nevoi… Sa-mi faca si mie cineva “catarul”, macar pana imi iau masina. Atunci sa vezi sirul lung de reclamatii.

Ramaneti calmi. Brb.

Barfa frumos mirositoare

Se prea poate si se prea pare, fara doar si poate, ca pe scena presei “libere, echidistante si obiective” a Romanului o sa aiba loc schimbari de conduceri – administratori – actionari – sefi si cum vreti sa le mai spuneti. Se vorbeste ca cel putin un post tv daca nu chiar doua si un ziar va/vor suferi schimbari la fata. Vreau sa le vad fata unora, hmmm, usor inrosita de furie sau palida de emotie sau portocaliu de vesela. Eu inca mai astept job-ul cu juma de norma, asa ca orice schimbare imi miroase a citrice.

Doar pestele se impute de la cap, iar citricele se dau la cutie.

Ramaneti calmi. Brb.

Reclama care vinde orice

Safe sex



Orange Rewind

Barbierul din Primarie

Acum multi ani, am auzit legende conform carora oameni importanti ai urbei musatine s-au batut in noroi, pile, limbi sau cunostinte (la sosete nu cred ca s-a ajuns) pentru a obtine functia-postul de “purtator de cuvant” in Primaria Roman. Tind sa cred ca aceasta functie e importanta din moment ce unii vor sa stie cine/cum/cand… si altii mai vor chiar in ea sa sara. Sar si io cu o parere, doar e a mea si azi e de vanzare.

Zvonacii din timpurile actuale vorbesc ca noul purtator de cuvant ar fi chiar cineva din presa, din presa romascana, un redactor dornic sa detina puterea, sa le stie pe toate si, mai frumos, sa plateasca polite jurnalistilor nasoli (cu nasul mare si pe sus). Altii vorbesc despre o schimbare inexistenta in peisaj, pe principiu ca scoala de purtator de cuvant nu exista, dar faptul de a (ras)cumpara un om deja pregatit e business garantat.

Fara doar si poate, parerea mea este ca viata unui purtator de cuvant platit din banul meu si al tau si al lui este ingrata. Te freaca ziaristii, te freaca ai tai colegi si te mai freaca si sefu. Un intermediar pe o piata nesigura, unde fiecare are alt interes, iar satisfactiile vin doar din posibilitatea, mai mult teoretica decat realista, sa stii tot ce se-nvarte in jur. Cineva mi-a completat azi peisajul sumbru al jobului cu o alta posibilitatea, de data aceasta garantata: de a aparea pe forum-urile ziarelor, cu lucruri interesante, pe care nu le stii, pentru ca nu exista, sau nu vroiai sa se stie, ca nu fac bine la imaginea care este. Mda, grea decizie… aproape imposibila…

E greu in ziua de azi sa ai tu personal mainile si batistuta curate, dar mai ales sa faci ca gura primarului sa nu miroasa a usturoi, iar parul valvoi sa nu-i intunece vederea. La final, oameni suntem si toti cantam: “Aseara ti-am luat basma… curata, azi eu te vad fara ea…”.

NB: Eu ma vreau PR, dar nu la stat, ci la o firma, eventual companie, locala deocamdata. Pe un salariu peste cel de la stat, cu atributii clare si… cu jumatate de norma, ca ceea ce fac acum chiar imi place. Se ofera cineva?

Ramaneti calmi. Brb.

Politica e ca sarea-n bucate

Iubesc politica. Imi plac partidele din ziua de azi, care au doctrine clare, bine delimitate, care le permit alegatorilor sa decida in cunostinta de cauza. Ador uniunile amoroase de-o noapte intre straini, pentru binele meu si al tau, bineinteles.

Din borsul politic actual distingem clar cine este sarea si piperul – Gheorghe Stefan – insa restul ingredientelor este clar mult prea fad ca sa conteze. Parca as gasi in ciorba niste varza, de Bruxelles, si un pic de ceapa, rosie, de apa, dar nu mi-e foarte clar. Mai rau este ca nici bucatarul nu mai stie ce sa amestece. Stie ca ciolanul nu se-mparte, ci se pune-n varza, si ca ciorba trebuie acrita, cu corcoduse. Daca pentru postul de viceprimar, Leoreanu spune ca-si tine promisiunea si alege un liberal de-al lui Ursarescu, asteptam impartirea judetului, ca la cartea de bucate, pentru parlamentare. Portocaliul – format din vopsea de oua galbena si rosie – va alege o alta sau aceeasi culoarea de combinatie din ROGVAIV-ul disponibil. Totul tine de gust, iar ca sarea in bucate nu-i nimeni.

Sa nu uitam, totusi, ca, inainte si dupa masa, romanii isi fac sfanta cruce, multumindu-i Celui de Sus pentru bucatele alese, prin vot democratic.

Ramaneti calmi. Brb.

Adio si n-am cuvinte

Berea de luni seara a fost mai amara ca de obicei. Spuma parca nu a fost chiar de doua degete si maltul a fost usor alterat de frigiderul nedezghetat si care nu a facut fata la poftele celor care au vrut sa-si racoreasca glasul si sa-si scuture necazul de pahare. Sau, poate doar mi se pare. Poate nu e de la bere, ci de la politica.

In ultima perioada, politica mi-a reinvadat, nepermis de mult, spatiul intim. Mi-a dat subiecte de dezbateri si mi-a luat, in schimb evident, totul. Luni seara, pe terasa devenita loc de promenada se aflau ei, fostii mei prieteni: ea Rox, el Kosti. Stateau ca oamenii, la un pahar de vorba, cu cativa liberali. Nimic mai normal. Pana si berea mea era, atunci, dulce-amaruie, ca viata. Nimic mai normal. Numai ca, odata cu trecerea orelor, normalitatea s-a transformat in cenusa si a luat calea lui nicaieri. Prietenii de care va vorbesc, au omis lucruri fundamentale ale vietii, precum salutul, si s-au ascuns pe dupa boscheti, evitand cu toate oasele mintii, intalnirea cu mine. Nimic mai normal, spun eu, gandidu-ma si rostind, mai mult pentru mine, ca poate nu m-au vazut. Cand scena cu jucatul de-a baba oarba s-a repetat, mi-am dat seama ca nu are sens sa ma mint, nici macar frumos. Probabil ca aveau ceva de ascuns. Inevitabil, la plecarea definitiva, in incercarea disperata de a mai salva ceva ce nu mai exista, ca fusese ascuns in tufis, a trebuit sa ne salutam. Unii au inganat ceva a salut, altii un ngg, altii au ascuns cuvintele in spatele zambetului fals – ce mima uimirea intalnirii.

Eu sa salut mai stiu inca, de aceea imi permit sa rostesc, pentru a doua oara intr-o luna, “Adio, ca nu mai am cuvinte”.

NB: Eu mi-am incheiat socotelile si cred ca voi ati castigat - libertatea de a alege. Numai ca atunci cand spui “sunt un tip de nota 10”, precizeaza ca e vorba de nota de la master. Nota care ai luat-o pentru capacitatea ta de a acumula cunostinte, nu prieteni. Un tip de nota 10 statea vis-à-vis de mine, probabil de-aia va mai accepta sa stea cu tine la masa. Eu am luat 10 tot numai la master.

Ramaneti calmi. Ce-i ca berea, ca b(e)r(e)a trece.

Sa fim mai mult oameni, mai putin roboti

Pe zi ce trece, lipsa de umanitate a conlocuitorilor acestei planete imi provoaca o mare sila. Grijile cu luatul painii si dusul gunoiului ne fac sa ne departam de scopul creatiei noastre, de a fi oameni. Devenim roboti de tinchea, trecem unii pe langa altii, fara sa ne uitam, ca nu cumva ceea ce vedem sa ne induplece de a da jos armura sau ca nu cumva sa ne abatem de la drumul ingust pe care pasim.

Azi dimineata, in buricul targului, o batrana cu plasele pline cu de-ale gurii se-mpiedica in asfaltul plin de gropi si cade jos. Surprinzator, toti se uita, dar nimeni nu schiteaza nici un gest, decat grimase ale fetei. Unii, mai mult, se intorc si-si continua drumul. Altii striga: “Na, poftim asfalt...”. Toti gasesc un vinovat, insa nimeni nu vede paiul din ochi. Bunul samaritean din mine sare in ajutor, iar langa mine si o alta doamna, destul de in varsta. Doi din zeci de roboti. Asta imi aduce aminte de modul cumplit in care o tanara a murit dupa ce a fost injunghiata intr-o scara de bloc, iar zecile de oameni din blocul cu zece etaje, nu i-au sarit in ajutor pentru ca au “fost siguri” ca cineva deja apelase 112.

Cand eram mica de tot, mama m-a invatat multe lucruri, printre care, cel mai important acum, sa fiu bun cu ceilalti. Sa fiu saritor si sa fac o fapta buna. Suntem 70.000 de romascani, ce ar fi daca am face toti o fapta buna pe zi... Stiu, sunt inca o copila. Dar nu uitati, copiii sunt singurii care mai au suflet.

Ramaneti calmi. Brb.

La multi ani sefu’!

La multi ani sefu’! Sa va dea Domnul tot ce va doriti: si zile senine, dar si fericire, sanatate, dar si noroc! Sa va bucurati de toate cele frumoase impreuna cu cei dragi, multi – putini, cati sunt…bine ca sunt.

Spune-mi unde bei, ca sa-ti spun cum votezi

Cald afara, cald in casa, numai la umbra nucului batran berea parca e mai rece. Terasele sunt pline de oameni cu bani, care-si permit sa dea 6 lei pe un Heineken si sa asculte, tacuti, la linistea celor din jur. Din ce in ce mai des, unii nu mai au nimic inteligent a mai rosti, decat un simplu “ngg”, ce tine loc si de “buna ziua” si de “hai sictir”.

Mai de curand, terasele au capatat un aer politic, racoros, de vara, ca dupa o lunga campanie, istovitoare de altfel, care i-a impovarat pe unii cu obligatii de serviciu, iar pe altii cu obligatii financiare. Pe terasa de la Primarie, ocupata odata de staff-ul social democrat, roata s-a intors, carul s-a rasturnat, iar unii au plecat spre locuri si mai racoroase, cum ar fi beciurile. Locul lor la terasa a fost luat de noua putere, careia ii place sa stea pe aceleasi canapele, sub acelasi copac si sa bea, probabil, aceeasi licoare, care nu intinereste, ci doar ofera o stare de bine in amorteala calduroasa.

Spune-mi unde bei, ca sa-ti spun cum votezi. Eu am sa beau tot pe terasa ex-pesedista, unde si-au facut cuib liberalii albi in cioc, dar subtirei la mijloc. Mananc la terase peneliste si pedeliste, pentru ca imi place mancarea bogata, asonata cu verdura aduse tocmai din Dubai. Nu pot sa va spun unde imi fac nevoile, dar in niciun caz langa cruce, ci la o toaleta ecologica, cu hartie din belsug si moale, pentru ca vremurile se anunta pline de nicotina. Cu cine votez? Cu prietenii, pentru ca sunt din ce in ce mai putini. In mod sigur, votul va fi democrat, prin excludere.

Ramaneti calmi. Brb de la bere.