Huh, a mai trecut o campanie…
Nu pot sa va transmit sentimentul pe care-l aveam sambata, intr-o zi absolut anosta de iunie. Chircita intr-un colt al camerei, cu inima cat un purice, asteptam sa-mi tiuie boxele de la telefon, semn de mesaj. Secundele imi pareau o vesnicie si ma uitam nervoasa cand la ceasul de pe televizor, cand la cel de la calculator, asteptand ca o tampita ca unul dintre ele sa mearga mai repede.
Cling. Chipul mi s-a luminat, la fel ca si ecranul telefonului. Mi-a scris, urlam din toate incheieturile, in timp ce bratul parca mi se disloca din umar, iar degetele imi jucau pe tastatura ca pe pian… Mi-a scris. Oare ce? Telefonul parca era fax, iar eu nu mai dovedeam sa deschid mesajul. “Draga prietene,…. Voteaza PD-L, voteaza pozitia 3. Cu drag, primarul tau Dan Laurentiu Leoreanu”. Inca o data politica imi spulbera toate sperantele mele…de mai bine. Am recitit mesajul si mai ales destinatarul si m-am prins ca nu era ce cautam. Nu voiam nici declaratii politice, nici mesaje de dragoste, nici vesti legate de concursuri, doar un semn de viata.
Mi-am reluat asteptarea, dupa ce, la primul impuls, am vrut sa transmit inapoi un mesaj absolut fioros, insa mi-am dat seama ca, dupa ce ma voi calma, imi va parea rau. M-am oprit din scris, asteptand sa mi se scrie. La vreo juma de ora, acelasi cling mi-a sters cu buretele nervii. Mai stapana pe situatie, cu mult calm, reiau procedura “citire mesaj”, poate aflam ce voiam sa stiu. Numar necunoscut si acelasi mesaj: “Draga prietene…”, doar finalul era altul “Voteaza PSD, voteaza pozitia 4. Cu drag, primarul tau DLL”. In alta zi, as fi facut misto, as fi ras de intorsatura de “situatie”. Atunci m-am oprit din orice, si mi-am reluat pozitia de cersetor si alegator, care nu mai astepata nimic decat mila, sila.
Cei de la PNL m-au ocolit, cred ca stiau ca si rabdarea mea are o limita…
PS: Desi am spus ca ma duc la vot, nu m-am dus. Nu am mintit, voiam sa pun stampila (intr-o singura casuta), numai ca am alergat de dimineata dupa politicieni si am terminat pe locul al doilea, dupa ei, pe la orele 19-20, cand m-am oprit, in drum spre sectia de votare, la terasa. La 22.00 am ajuns acasa si la si cinci minute sforaiam linistita… ca vor mai fi alegeri. Oricum voi merge la alegeri de fiecare data, exceptand situatiile de criza, cum a fost cea de duminica. Stiu, deja scriu si promit ca un politician, dar am scuze mai plauzabile decat ale lor.
PS2: Mesajul asteptat nu l-am mai primit. Nu mergea reteaua cred sau nu avea semnal, cum imi spun prietenii...
Ramaneti scriitori. Brb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu