miercuri, 14 ianuarie 2009

Cere si ti se va da

Politica este o curva, am mai spus asta, ma mai si repet, important este ca nu sunt dispusa sa inchiriez cu ora vreun politician. Fiecare om din aceasta bransa, plina de intelectuali, dar si de viermi care colcaie in cautare de carne cruda, are pretul sau. Intr-un stat democractic, intr-o tara cu o economie praf (si in seif, si-n stomac), pretul sufletului, al demnitatii, sta in echilibrul: eu iti dau un mar, iar tu imi dai, dupa alegeri, o paine.
Anul 2008 a adus in Roman(ia) doua campanii electorale. Doua campanii, in care unii au castigat si altii, evident, au pierdut. Nimic de zic despre pierzatori, pentru ca ei nu mai conteaza o perioada. Au fost dati afara din bordel si nu au decat sa lucreze, pe cont propriu, pe centura. In schimb, pretul celor care castiga o alegere este din ce in ce mai scump, si nu e vorba de tariful de intrare in bordel, ci de cel platit celor care trebuie sa intre si ei in bordel. Indiferent daca sunt paturi pentru toti amatorii, claie peste gramada, trebuie sa incapa.
Si uite-asa, in povestea noastra, scurta si de mare prost gust, isi fac loc toti neavenitii, toti cei care cred ca daca au dat unul sau o mie de paie, daca au carat un scaun sau au investit zeci de miliarde, merita acum rasplata, adica painea. Nu una neagra, ci o felie prajita usor, nu foarte crocanta, dar nici prea pufoasa, un pic simpla, dar si cu un pic de susan, mac sau bucati de rahat. Painea ingrasa, de data aceasta grasimea nu trebuie sa se depuna pe burti, ci in conturi.
In cateva zile, multi dintre cei care au mutat scaune, au tras la jug sau au lins mana (ca sa nu spun fundu’) cui trebe, ajung in functii inalte. Unii le merita (a se citi - unii au pregatirea necesara incat sa merite functiile), iar altii se duc acolo doar ca sa fie si ei cineva. Doar sa para ca cineva le-a rasplatit efortul. Doar sa aiba sub fund un scaun de piele si pe masa o tablie pe care scrie sef. In rest, Dumnezeu cu mila! Si ma mai intreb de ce toata lucrurile in tara asta merg anapoda!

PS: Nu toti cei care vor pleca spre astfel de functii sunt “boi”, insa cei mai multi habar nu au la ce caruta se inhama, noroc ca, de cele mai multe ori, la stat, leafa curge…, partidul sa traiasca!

Ramaneti calmi. Brb.

2 comentarii:

Milli Vanilli spunea...

Da, dar povestea cu zane si printi nu este intotdeauna transpusa in realitate. Scaunul din piele s-ar putea sa fie inlocuit cu un scaunel cu piciorul rupt, reparat, e adevarat, dar fara spatar, iar tablia sa lipseasca pentru ca oricum ar fi fost asezata pe un birou ros de vreme si "coate". Painea s-ar putea sa fie prea amara, mai veche si chiar mult mai putina, iar rahatul sa aiba acelasi gust, consistenta si sa fie servit in aceiasi cantitate ca si inainte. Ba nu, chiar mai mult, pentru ca dulciuri ai vrut, rahat sa mananci! Linistea ti-e inlocuita cu visuri de incompetenta si inutilitate, remarcate de altii. Cu toate astea mergi inainte, cautand o iesire, doar pentru a te afunda si mai tare in nimic. Grasimea se depune pe burta, pe falci si gusa dand impresia de bunastare bolnavicioasa sau mai rau osanza se aseaza pe neuronul tau, ala care tremura singur intr-un colt. Deja nu iti mai pasa de conturi, de parca ti-ar fi pasat cu adevarat vreodata, dar oricum nu mai ai cu ce sa le revitalizezi, pentru ca euro a innebunit, iar veniturile tale ti se imputineaza. Ai uitat vorba unuia cu mai multa experienta in domeniu: "Omule, aici (in politica) se da, nu se ia!". Te uiti in oglinda, iti aranjezi pe spate si cu carare pe mijloc, urechile lungi de iepuras si... o iei de la capat. Maine e o alta zi, iar jugul nu asteapta. Te-ai fi asteptat sa fii taur? Nu, esti doar un bou.

Anonim spunea...

tare... foarte tare comentariul anterior!