Nunta muta

Fiind o perioada de criza, specialistii recomanda consumul de produse traditionale, made in Romania, nu pe vaporul dinspre China, ci in fabrici si uzine construite de clasa muncitoare. La recomandarea unui coleg de presa tv am urmarit capodopera – Nunta muta, by H. Malaele – o poveste despre “dragostea” pentru comunism, pentru ca aceasta perioada ne defineste (intr-o mai mare sau mai mica masura) ca si popor membru acum al UE. 

PS: Pe langa ironiile si tragedia firului povestii, cel mai dramatic moment este cel de final de film, unde reporterul spune: Doamna, am vrea sa va luam un interviu!, la care replica este: Ce sa ne mai luati?

Ramaneti romani. Brb.

Viata din varf de bocanc

Remodelarea orasului, in special a aleilor din zona blocului meu, de catre actualul primar, a ajuns sa fie un gest plin de semnificatii. Partea cu gardurile de sarma care au zburat ca berzele spre tari mai calde imi este clara si limpede ca apa de izvor, insa…lucrurile se transforma in mocirla atunci cand vine vorba de partea cu gardul viu care tinea pamantul pe loc…parte care, evident, nu mai este. La fel ca orice materie din acest univers, neingradit, pamantul prinde curaj si-si face loc pentru a inghiti, in fiecare zi, noi teritorii. Mai nou, pamantul e in gradina, pe alee, pe scarile de la bloc, pe usa de la intrarea in bloc, pe casa scarii, pe presul meu si… ar ajunge si in pat, daca nu m-as descalta. Astept sa treaca iarna, sa vina primavara si vara, iar noroiul sa devina macar praf. Unii sunt praf… in seif si in stomac…

PS: Partea buna a gestului facut de gospodarul sef al municipiului este aceea ca, atunci cand mi se mai arunca in fata lucruri (total neadevarate si rau intentionate) conform carora eu as intra cu bocancii plini de noroi in viata fericita a unora, am pe cine da vina. El este vinovat ca eu am bocancii murdari si acesta este singurul motiv pentru care las urme in caminul de familisti, in marea familie romascana! 

Ramaneti calmi. Brb.

Jurnalism cu nuntasii din caruta

Despre patronul roman, dar mai ales patronul romascan, am mai vrut sa scriu, dar intotdeauna m-am lovit de lipsa unor cuvinte potrivite. De foarte multe ori mi-a venit sa va povestesc off-ul meu, insa m-am oprit dupa ce am constatat ca incepeam descrierea cu “ei este multi si cretini cat ziua de lunga”… dupa care imi venea sa repet la infinit acelasi lucru. Cred ca sufar de sindromul Tourette, pentru ca si azi tot aceleasi cuvinte de lauda imi zgaraie gatlejul, incercand disperate sa-mi paraseasca trupul in cautarea unui alt ecou, care sa nu repete “Mai bine ma duc in padure!”.

Am inchis paranteza si am deschis o acolada in care vreau sa va explic cum toata lumea se pricepe la trei chestii: la femei, la politica si la presa. Toti stiu ce si cum fac femeile, toti stiu ce este si ce face politica, iar toti sunt ferm convinsi ca detin reteta succesului in presa. Sa-i luam pe politicieni, aia pe care daca-i pisti cu o ironie ieftina, li se umfla artera, fac buba si iti dau doua lectii de jurnalism ieftin peste ochi. Noroc ca presa nu e groasa cat un DEX, ca unii ar mai zbura cate o capatana de ziarist.

Cel mai tare imi plac patronii de presa din categoria celor care confunda nuntile cu televiziunea sau muzica de la orchestra cu productia de reclame. Primii, aia cu nuntile, au inteles ca nunta este cel mai important eveniment din viata unui cuplu, insa nu au inteles ca stirea de tv ar fi ca nimeni nu se mai insoara. Niste cretinei plini de sine. Pe aceeasi treapta cu cei care poarta buchetul de mireasa in loc de boashe stau lautarii. Aia care sunt foarte buni organizatori, care cunosc niste smecherii, care au talent la dat din gura, dar care au inteles gresit ca pentru presa iti trebuie voce. Nu, pentru presa iti trebuie tupeu si foarte mult bun simt ca sa suporti nuntasii si lautarii de la nunta!

Morala

Unii cred ca: daca isi cumpara un bou si mai imprumuta un bou, ii leaga cu funia la caruta, si, cu lanterna in mana, purced la drum - au firma de transport international. Nu, chiar nu. Au doi boi, o caruta si o lanterna. Cu boii e greu la deal, caruta este ecologica, dar nu da randament, iar pentru lanterna ai nevoie de baterii. Duracell, ca sa tina. Cam asa cred si alti boi care considera ca daca isi vor cumpara/achiziona/imprumuta… un trust media, vor detine puterea in oras. Noroc ca atunci cand imi vine sa vomit, fug repede pana la bou, il leg la caruta si-l pun sa-mi aprinda lanterna pana cand imi trece.

Ramaneti calmi. Brb.

Sa mai si zambim!

Am primit pe mail, dau si eu mai departe:

Definiţii noi extrase din Moldovian DEX 2008

PRUDENT = pastă de dinţi cu extras de prune MONOLOG = olog de un picior BIOLOG = olog de am-bele picioare SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexolog) MANIPULARE = manevrarea penisului cu ajutorul mâinilor AŢÂŢAT = fără sâni AMÂNAT = fără mâini ÎNCHINARE = transport către China ÎNVINUIRE = procesul de fermentare a mustului! ÎNFOCARE = transformare în focă GHINIOANE = varianta moldovenească pentru ardelenescul „Bine, Ioane" ÎMPRĂŞTIERE = rezultatul procesului prin care beţivii se fac praştie BIZAR = zar dublu MĂCEL = mac mic MICROSCOP= scop mărunt ÎNVIORAT = Prevăzut cu vioară LEŞINA = pe unde merge „le tren" MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri RATEU = pateu din carne de raţă....

Ramaneti zambitori. Brb.

Una si cu unu fac zero barat

O (a se citi “o” si nu zero barat) televiziune, a lu’ unu sau “a lu’ unii” de la piatra neamt, oras cunoscut sub denumirile de - perla moldovei, sufletul neamtului, miezul portocalei si muntele venus de pe ceahlau -, vrea sa vina cu catel si purcel la roman. Purcelul l-au cam taiat de Craciun, iar acum sunt in cautare de miei turbati numai buni de parlit la proptapul de la Pastele Cailor. Vor sa faca echipa pentru Roman (scuze asocierea intre o tv pedelista si fostul slogan pesedist) si sa aduca ei adevarul in casele si inimile romascanilor. Foarte bine, pana aici, ca doar toti vrem adevar pe paine, iar unii doar adevar inmuiat in unt, ca painea ingrasa, insa untul te ajuta sa inghiti galusca, pardon adevarul, mai usor.

Televiziunea a lansat in stanga si-n dreapta, adica prin Primarie – latrina orasului, durerea lor - ca au nevoie de oameni talentati, harnici, muncitori, destepti, isteti, vicleni, smecheri, versati, carismatici, prezentabili, informati, iubiti si respectati (ma opresc, pentru ca nu pot reproduce cerintele). Deci, exclus babele, mosii, uratii si prostii. La asemenea cerinte, la asemenea oras, la asemenea presa, televiziunea lu’ portocala prajita o sa fac fix (nu pot sa scriu exact ce fix) unu minus zero barat, totul la cap patrat, adica un rahat cu apa rece de Moldova!

Barfa: Cica televiziunea a pus ochii pe o duduie tinerica, versata, cu experienta de fata mare printre ziare si camere de filmat, care linge clanta toata ziua buna ziua la primarul vostru, adica Leo, si care este prea iubita de politicieni. Nu de toti si nu in sensul de sex, doar in sensul de acceptata, ca forma de plata ieftina, dar care merge pe perioada de criza de personalitate.

PS: Aaaa, ca sa si raspund aici la comentarii: da, mor de ofticata! Si da, abia astept sa-mi explice aia din piatra ce se intampla in roman. O sa fac rubrica permanenta de cronicuta, cu balbele mele (slava domnului este de unde) si cu ale lor!

Ramaneti romascani. Brb.

Cere si ti se va da

Politica este o curva, am mai spus asta, ma mai si repet, important este ca nu sunt dispusa sa inchiriez cu ora vreun politician. Fiecare om din aceasta bransa, plina de intelectuali, dar si de viermi care colcaie in cautare de carne cruda, are pretul sau. Intr-un stat democractic, intr-o tara cu o economie praf (si in seif, si-n stomac), pretul sufletului, al demnitatii, sta in echilibrul: eu iti dau un mar, iar tu imi dai, dupa alegeri, o paine.

Anul 2008 a adus in Roman(ia) doua campanii electorale. Doua campanii, in care unii au castigat si altii, evident, au pierdut. Nimic de zic despre pierzatori, pentru ca ei nu mai conteaza o perioada. Au fost dati afara din bordel si nu au decat sa lucreze, pe cont propriu, pe centura. In schimb, pretul celor care castiga o alegere este din ce in ce mai scump, si nu e vorba de tariful de intrare in bordel, ci de cel platit celor care trebuie sa intre si ei in bordel. Indiferent daca sunt paturi pentru toti amatorii, claie peste gramada, trebuie sa incapa.

Si uite-asa, in povestea noastra, scurta si de mare prost gust, isi fac loc toti neavenitii, toti cei care cred ca daca au dat unul sau o mie de paie, daca au carat un scaun sau au investit zeci de miliarde, merita acum rasplata, adica painea. Nu una neagra, ci o felie prajita usor, nu foarte crocanta, dar nici prea pufoasa, un pic simpla, dar si cu un pic de susan, mac sau bucati de rahat. Painea ingrasa, de data aceasta grasimea nu trebuie sa se depuna pe burti, ci in conturi.

In cateva zile, multi dintre cei care au mutat scaune, au tras la jug sau au lins mana (ca sa nu spun fundu’) cui trebe, ajung in functii inalte. Unii le merita (a se citi - unii au pregatirea necesara incat sa merite functiile), iar altii se duc acolo doar ca sa fie si ei cineva. Doar sa para ca cineva le-a rasplatit efortul. Doar sa aiba sub fund un scaun de piele si pe masa o tablie pe care scrie sef. In rest, Dumnezeu cu mila! Si ma mai intreb de ce toata lucrurile in tara asta merg anapoda!

PS: Nu toti cei care vor pleca spre astfel de functii sunt “boi”, insa cei mai multi habar nu au la ce caruta se inhama, noroc ca, de cele mai multe ori, la stat, leafa curge…, partidul sa traiasca!

Ramaneti calmi. Brb.

Mare e gradina ta Zoo!

Unele minti plictisite isi fac blog, alte minti isi cata de treaba scormonind in felia de cozonac cu sau dupa rahat. Primarul Leo se plictiseste (aici o mostra din ce usor gandesti pe banul public). Acum vreun an, fostul primar a cheltuit multi bani pentru a bloca parcarea Primariei. Ba ca sa fie locuri rezervate pentru cei mari de la judet si capitala, ba ca locatarii blocau parcarile, ba ca.... Multe si nevrute. Bariera urma sa functioneze automat, dar pana una alta mergea pe baza de mana lu’ agentul de paza ce apasa butonul de rabatare. In fine, a plecat primarul, a venit leul, care a scos din functiune bariera: Sa fie pentru toti!, strigau glasuri de copii. Dupa cateva luni - in care s-a dorit sa fie bogatie, buna intelegere, fratie si pace - , leo a intors si el placa si a trecut la actiuni militarizate, tot pe bani publici, ca doar nu o aduce nimeni nimic de acasa.

Pana acum ceva vreme, se dorea o mare deschidere, contribuabilul sa nu se simta ingradit, incoltit, suparat. Acum, contribuabilul ar putea chiar sa nu mai vina, iar angajatii cred ca vor purta curand o zgarda de castitate, obligatoriu de culoarea portocalulului, vor emana miros de coaja rasa de portocale amestecata cu o felie de cozonac cu rahat, astfel incat sa fie recunoscuti de la distanta. In plus, prin acest mecanism aspru, niciun spion nu se va inflitra in cladirea Sfatului Popular unde, doamne fereste, sa vada ca acolo muncesc sau “imping aerul” niste oameni. Mare secret!

Cel mai mult imi place legitimatia provizorie de vizitator, ce se da doar in situatii “speciale” (ce dracu o fi insemnand asta???). Probabil ca tata leana nu o sa mai poata sa aduca lapte pe la unele compartimente. Foarte bine domnule! Sa fie disciplina! Dar, de ce disciplina pe bani publici? Ce vina am eu ca salariatii fug de la serviciu pana in piata sau ca primesc vizite de la rude sau prieteni?

Ramaneti cuminti.Brb.

Si-uite asa se-ntoarce euro-roata

Roata morii se-nvarteste tac tac tac… Consilierul local Alin Antochi, fostul candidat al PSD la europarlamentare, dar si la parlamentare, a primit, pana la urma, una din slujbele ravnite. Nu e vorba nici de cea de primar, nici de prefect, nici de secretar de stat, ci pe cea de euro-parlamentar. Desi nu a intrat printre primii la momentul euro-alegerilor, roata s-a intors. Dupa ghinioane fara numar, ALA a fost anuntat ca poate sa-si ridice insigna de europarlamentar, s-o aseze peste carnetul de membru PSD si sa treaca granita spre lumi mai putin portocalii.

Unii spera ca, si citez, alin “sa faca o figura frumoasa” prin strainataturi si, cel mai important, sa nu fie varza. Varza de Bruxelles.

PS: Aaaa, si roata se va intoarce iar peste vreo patru luni cand, din nou, alin va reveni in sanul partidului mama, adica de unde a plecat, de jos. Sau, poate o spita de la roata va sari, astfel incat alin sa primeasca iar sansa sa candideze la euro-parlamentare. Daca, totusi, nu va fi asa, atunci alin va merge acasa si se va mai juca de-a politica abia peste patru ani, iar fotoliul de aur de consilier local merge la altul, la Anghel. Multi au fost, putini raman.

Ramaneti democrati. Brb.

Sevraj… dupa pufuleti

Si a venit o zi dulce de sambata, cand nimic nu prevestea ceea ce avea sa se intample. O simpla zi de ianuarie, in care soarele, ca de obicei, a rasarit, dupa care s-a pregatit sa apuna. In tot acest interval, “tocmai eu” m-am apucat sa ma las de fumat (cred ca aceasta nevoie de lipsa de tutun se ia). Am dat usor gres luni, cand am tras, in vazul tuturor, un pufulete pe nas.

Le cam trag de prin 2000, asa ca opt ani de casnicie fructuoasa nu se pot uita chiar cu una cu doua. Eu, ca toti sotii, am bagat bani in acest viciu, iar viciul, ca toate femeile, mi-a adus satisfactia de moment, ca, imediat dupa ce s-au scurs cele 5 minute, sa ma lase si fara bani si cu un gust amar.

Unii mi-au zis sa “le reduc”, altii sa iau cu pastilele minune, ba sa trag mult aer in piept, ba sa imi lipesc plasturi pe corp, ba sa pun banii de pe tigari intr-un porcusor si cate si mai cate. Cel mai simplu (de zis, nu si de facut) este sa spui NU! Atat timp cat ai mintea ocupata, va spun eu ca nu e asa greu. Cand te apuca nervii (ceea ce la mine e ca respiratia) sau cand te apuca plictiseala este mult mai greu. Dar trece, asa cum spuneam cand eram mici, cu un pic de apa rece. Mai are cineva vreun sfat?

Ramaneti sanatosi. Brb.

Vizitata in absenta!

Google-ul asta e foarte destept! Rasfoind paginile de pe calculator, m-am izbit de traficul meu de pe blog oferit de google analytics. Recunosc ca este unul rusinos, in jur de 30 de vizite, dar astea sunt zilnice!!!! Nu am mai scris pe aici de la inceputul lui decembrie si chiar si atunci am venit cu lectia neinvantata, insa ma bucur ca nu am fost totalmente uitata. Ratacita prin analele netului, a bloggerilor si a lumii spumoase a Romanului, ma simt onorata ca, si in absenta, mai revin unii la vechile obiceiuri...

PS: Sper ca nu am fani care sa intre pe blog sa-mi vada poza! Glumesc, oricum am schimbat-o, de la ultima modificare mi-au mai aparut vreo doua riduri sau… o laba a "ratei". Hai va pup!

Ramaneti calmi. Brb.