marți, 21 aprilie 2009

Tarancuta, tarancuta…

De Paste, am cutreierat si eu meleagurile apropiate ale patriei noastre. Frumoasa tara mai avem (nu am sa spun: pacat ca e locuita, dar am sa spun - pacat ca pet-urile sunt mai dese decat pestii din rauri)! 


Prima oprire: Lacul Rosu (trecem si Cetatea Neamtului, la prima oprire, desi fu a treia, insa subiectul e comun). Pe drumuri unde numai voinicii s-ar incumeta sa calce/urce, domnisoare cu degetutele iesite din pantofiorii aurii sau din sandalutele roz au cutezat sa paseasca! In pozitii cat mai incitante, cocotate pe pietrele care-l vegheau pe Stefan, fetili se pozau, pentru noua colectie primavera-vera, de pe pitzipoance. Iar la Lacul Rosu, era un must incaltatul in pantofiori rosii, care sa sublinieze aparteneta sau comuniunea cu natura, cu lacul cel rosu, de rusine probabil. 
A doua oprire: Varatec. Am aprins o lumanare, am vizitat interiorul manastirii si am iesit. Ca orice om, am nevoi lumesti, care se pot consuma numai la toaleta (sunt contra satisfacerii nevoilor pe marginea drumului, la firul ierbii, langa peretele magazinului sau in scara de bloc). La toaleta, ma astepta o maicuta, imbracata cu hainele cele sfinte, care taia bilete (de fapt nu taia niciun bilet – a nu se citi evaziune, ci biznis) – taia hartie igienica roz pentru cei care doreau sa faca pipilica si care plateau 0,5 lei de “telefon”. Cred ca maicuta gresise cu ceva si platea pentru pacatele ei sau ale altora, pentru ca simplul fapt ca “un trimis al lui D-zeu” statea la buza toaletei mi se pare macar ciudat. Nicio munca nu mi se pare injositoare, doar lenea e putoare mare, insa “slujba” maicutei mi s-a parut absolut nelalocul ei. Cred ca orice loc din lume este bun pentru rugaciune si contemplarea vietii, insa mi-e greu sa cred ca nu a gasit un om necajit, caruia sa-i dea 20% din incasari, care sa stea in straie lumesti si sa-mi taxeze nevoia. In fine, unii spun ca e normal, eu am alte trairi!

Ramaneti calmi. Brb.

5 comentarii:

un'A'mic spunea...

dat fiind ca Biserica, in sine, este un busines, e normal ca angajatii sc biserica srl sa se ocupe si de asa ceva. sarmanii popi trebuie sa traiasca din ceva, nu?

Unknown spunea...

Roadtrip, fain :) Zi-mi daca au terminat si ei de renovat sau inca tre sa te cateri pe scari de lemn si alte scanduri puse precar ca sa ajungi la cetate. De fapt si cetatea in sine daca e gata... Anul trecut prin august era haos :)) Senchiu!

Claudia Matei spunea...

@un A mare: eu nu am nimic cu biznisul, sa ia si de pe morti si de pe vii, insa am ceva cu "taxatoarea" imbracata in maicuta =)).
@Mihai: Scandurile erau ok, adica drumul pana la cetate e curat, asfaltat, iar scandurile par sa reziste. Chiar s-au ingrijit si ca cetatea sa fie vazuta pe timp de noapte, existand spoturi...reflectoare... Pe dinauntru-leopardul, se pare ca prin iunie-iulie dau unda verde si la curtea interioara. Pana atunci, pitzipoancele se pozeaza la "lacat". Hai va pup

Anonim spunea...

o intrebaruta:D de ce ai un leu in header?

Claudia Matei spunea...

@andi: in campanie+proiect gasesti explicatia leului. Arunca un ochi, sigur nu te papa! Era un proiect mai vechi, dar dupa care inca tanjesc! Brb