marți, 31 martie 2009

Alin(tat) de tineret

Mare suspans in PSD Roman. Pe langa orgoliile din partid, unde cativa vor sa vada care e mai cocos decat gaina din curtea vecinului, peste hotare se zbate creasta euro-parlamentarului Alin Antochi, care s-a apucat sa dea cu ciocul cat mai bine pentru a ajunge sus sus sus, in cap de si pe lista. Care lista? Cea cu candidatii cei mai frumosi ai social-democratilor - care sa ne reprezinte peste mari si tari, tocmai in mijlocul UE. Pana una alta, ca mor unii de ciuda sau nu, alin s-a miscat cu talent. A dus lumea in plimbare, s-a lipit, cu farmecul personal, de cine trebuie, s-a invartit prin parlament, alunecand pe scarile rulante, pentru ca, spre final, sa reuseasca ceva ce, la prima impresie, pare imposibil, demn de sf, cartea recordurilor sau omg. Surse destul de “oficioase” spun ca Alin a reusit sa primeasca sprijinul Organizatiei de Tineret (cea nationala, ca la Roman nu sunt suficienti membri incat sa para sprijin ce au ei de oferit): al lui pontos-ul mai exact, sotul dacianei, cea care are scaunul sigur incalzit. Peste toate, leul-parlamentar din Romania, seful de partid, a trecut se pare cateva teste si tine cu dintii de alintatul partidului, alta optiune nici nefiind luata in considerare. 
La graunte inainte! Au mai ramas doua zile, dupa care suspansul se va risipi, cortina se va ridica, iar cel mai probabil primii 11 interpreti vor zbura iar catre galaxia UE. 

PS: Pentru cei care inca mai sufera de paranoia, ce am scris mai sus e doar de citit, nu de interpretat, nu ca ar mai exista dubii. Nu e lupta mea! Asa cum am mai spus, nu s-a nascut inca politicianul care sa-mi dea mie cineva! Nu cred in politica si-n binele pe care mi-l fac altii! De fapt, cred ca bine nici nu se egzista!

In loc de incurajare: numai 11-s norocoase!


Ramaneti calmi. Brb.

5 comentarii:

Dan Gheorghe spunea...

s-a saturat lumea de politica. la sfarsitul acestui an, cand se preconizeaza ca vor fi peste un milion de someri, va fi vai si amar de poporul asta!

Claudia Matei spunea...

Da, ne-am saturat, dar n-avem de ales. Mergem inainte! La placinte si la razboi... Lumea nu cred ca s-a saturat de politica, mai ales in conditiile in care politica actuala este un circ... Din pacate, cateodata se pare ca singurii clovni suntem noi, si ca singurii care rad sunt politicienii, ei de noi, pe banii nostri! Brb

Anonim spunea...

pai...daca politicienii rad de noi si pe banii nostri de ce spui ca doar scrii si ca nu e lupta ta? pt.un ziarist asta trebuie sa fie lupta: adevarul si binele tuturor!dar...nu numai pe hartie ci mai ales in culise!!!

Claudia Matei spunea...

@anonim: Mie imi plac luptele, insa drepte; in pseudotext vorbeam insa de luptele din partid, care chiar nu ma privesc! Politica, din punctul meu de vedere, se rezuma la a merge sau nu la vot! Iar adevarul si binele... un subiect necunoscut! Brb

Anonim spunea...

Eu zic ca se va intampla un lucru foarte ciudat daca mai continua criza asta mult. Avem in primul rand un electorat care nu mai are incredere in actuala clasa politica si asta s-a vazut cu prezenta la vot (unde se auzea din cand in cand cate unul in cabina cum batea cu stampila peste toate partidele pe fundalul sonor al injuraturilor de rigoare )
In al doilea rand avem o criza fara precedent care inmulteste nemultumirile sociale pe zi ce trece.
In al treilea rand avem parte de incitare la ura zilnic din partea presei pe considerente etnice cu o perdea sau mai multe.

In contextul actual vad cam aceleasi ingrediente care au permis miscarii legionare sa se propage intr-un mod atat de rapid in perioada interbelica.

Daca un politician necompromis pana acum (stiu ca seamana cu un oxymoron ) face miscarea asta cu greu va putea fi oprit si ne indreptam catre o Romanie intratat de violenta incat o sa se vanda cremele de albit pielea ca painea calda.

Eu cred ca Taranistii se vor alinia in felul asta dar nu se vede clar inca. Daca se intampla faza cu un milion de someri sa stiti ca intracolo ne indreptam.

PS: eu voi fi inre primii care se vor ralia miscarii si o sa va invit pe toti cu indemnul.... sa vedem... a stiu! ce a zis Pere Tutea: ROMANIA EXCELSIOR!