Ieri, dupa lupte seculare, am iesit din subsol pentru a da cu nasul in lumea reala, cea a politicii prafuite de colbul de pe ulitele orasului musatin. Sedinta de Consiliu Local a adunat spuma, crema, laptele batut - lumea buna a politicienilor, pentru ca primarul Leo sa stoarca ce era mai bun, adica apa din fiecare ales local. Si s-a ales sudoarea din fiecare candidat care ne vrea binele. Nu am prins prima parte a discutiilor, insa am ajuns la punctul culminant, punctul G al sedintei – bugetul pe 2009. Desi ma asteptam sa vad ori o uniune de idei, ori o lupta intre culori si orgolii, am asistat la discutii de umplutura. Varza a servit-o consilierul Cazan, care nu era decis daca vrea sa treaca la pedele sau vrea sa faza (o)pozitie, prin asezarea capului intr-o parte si picioarele inainte. Nici cu pesedistii nu-mi este mai rusine, care au dat-o din lung in lat cu discutii pe langa gard despre pierderea contractului de paza a orasului in (de)favoarea agentilor comunitari, care latra, dar nu musca. Si ajungem si la liberali, cei care au imitat impresiile de bine, laudele si laurii catre actuala conducere, incercand, in subsidiar, dar mult prea subtil, sa simuleze o usoara nemultumire. Va inchipuiti ca pe la pedele nu s-a auzit nici macar musca, desi ar fi dat bine la electorat un papagal care sa para ca vocifereaza, la fel ca toti ceilalti alesi cu pene colorate si codita obraznica de iepuras. Asa ca, la fel ca si pe vremea mea, am discutat o ora in plen, pentru ca, la final, toti sa votam pacea si crenguta de maslin. Din ce vad eu, pe lupul din padure il doare egzact sub coada, pardon prin coama! Stiu, vant de criza, coafura rezista!
Bravo iepurasi, acum, pe locuri, pe alocuri, fiti pregatiti, ca vine ursul din padure, sa linga mierea din borcane!
Ramaneti mierosi! Brb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu