luni, 3 mai 2010

N-ai cu cine…

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat, filiala Neamţ, este depăşit de ultimele evenimente. Deşi din rândul formaţiunii au plecat mai mulţi membri, mai mult sau mai puţin marcanţi, site-ul este construit cu ajutorul imaginii acestora.

Cei care au curiozitatea sau nevoia de a intra pe www.psdneamt.ro pot afla că deputatul Ioan Munteanu este încă preşedintele formaţiunii, deşi acesta este plecat de ceva luni bune din partid, ba am impresia că deja este bine înfipt în altă formaţiune.

Site-ul ne povesteşte că Mircea Geoană este preşedinte – deşi a pierdut toate alegerile de pînă acum, iar « noul red » este Victor Ponta. Şi imaginile, de la diferite acţiuni electorale, îl au în centru pe nimeni altul decât deputatul Ioan Munteanu.

Strategia social democraţilor nu e deloc rea – cea de a se folosi de imaginea, una buna, a lui Munteanu – insa mi-e tare teamă că la mijloc nu-i nimic altceva decât o eroare din domeniul IT. Eroare, neeroare, Munteanu pare a fi singura dragoste a social democraţilor

Cea mai mare surpriză a site-ului este oferită de rubrica « adeziune », acolo unde orice cetăţean de rând ar putea să se înscrie în partid. De fapt, oricum trebuie să te duci să semnezi actele, dar dă bine la electoratul tânăr varianta adeziunii « on line ». Îndemnul la strâns rândurile vine de la romaşcanul Gabriel Luncanu, care a demisionat din PSD de acum doi ani.

Gafa mea preferată este apariţia, în primele rânduri, din fotografia de deschidere a site-ului, a unei alte romaşcance, de mult si ea plecată din PSD şi care acum ocupă funcţia de consilier local în PDL, Oana Bulai Afetelor.

Pentru curioşi, vă recomand să tastaţi in browser www.pdlneamt.ro. Pentru cei care stau rău cu inima, vă avertizez că veţi da peste Băsescu. De fapt, mai multe adrese ce contin literele din numele formaţiunii duc direct la www.basescu.ro.

Pentru liberali nu am nimic. PNL-ul Neamţ are contul suspendat, cel mai probabil formaţiunea nemaipermiţându-şi plata providerului.

PS: Click pe poza, daca aveti impresia ca e doar un trucaj ordinar. Din categoria "asa nu", mai am noutati nepublicate.

Ramaneti vigilenti. Brb

Tonuri de gri si bun simt

Pentru că am auzit că v-a fost tare şi mare dor de mine, m-am întors. Am vrut să modific de tot imaginea blogului. N-am fost în stare. Îl las în tonuri de gri. Deocamdată. Mi se pare că e de mare bun simţ.

Tot de bun simţ este că voi încerca să scriu cu diacritice. Am realizat că puţini sunt cei care înţeleg ce scriu eu aici. Mă gândesc că o fi din cauza lipsei diacriticelor. O să mă folosesc de ele. O să fie bine.

Rămâneţi calmi. Brb.

marți, 20 aprilie 2010

Am blog, caut scriitori...

Pana la curatenia de pe blogul meu, fac mizerie la neamtu', pe pagina de guest. De fapt, nu stiu daca ma primeste, dar eu de scris tot scriu. Ideea e chiar super tare...
Am blog, caut scriitori...

Ramaneti aici. Brb

Barfa de perete

Ploua cu « mass medii ». O barfa la cafea vorbeste amar ca, dinspre judet, apare un canal media – online – interesat doar de contracte / licitatii / relatii. Cu acoperire internationala, cica « blogul/ziarul/gazeta de perete » are treaba doar cu autoritatile si cu autoritatea. Nu vrea bani, nu vrea valoare, vrea doar stiri de amploare… Rima nu-i buna, dar pierd zilnic din inspiratie.

Interesant este ca se fac si angajari, desi nu se vinde nimic.

Sursa foto: aici.

Ramaneti cuminti. Brb

;

De asta seara (amiaza), blogul se inchide ; Pentru o bucatica de vreme ; Nu foarte multa ; Atunci cand se produc schimbari in viata oamenilor, este nevoie de o curatenie generala si generalizata ; Asta fac si eu ; Cu maturica intr-o mana si farasul in cealalta, arunc la gunoi resturile ;

Cand ma voi intoarce – in cateva zile, sper eu, dar nu promit – voi avea o casa noua ; Cu geamuri mari, unde sa intre lumina ; Cu o usa larg deschisa, dar cu lant, astfel incat sa o pot inchide ori de cate ori vreun neavenit isi anunta prezenta ;

Atentie, se inchid usile ; Urmatoarea oprire, statia Viitorul, cu peronul pe partea dreapta ;

Ramaneti calmi ;

Iubeste-ma, singuratate

Citesc, de cateva zile, « Saruta-ma, singuratate », carte semnata de jurnalistul-scriitorul-omul Alexandru Mihaila si care – carte – a fost lansata la Hanul Razesilor, duminica. Din comoditate, dar si pentru ca expresia gandirii mele lancezeste in uitarea cuvintelor rastalmacite de minti intortocheate si suflete ranite, utilizez prin fraudare o parte din sintagma. Limba de lemn pe care o utilizez din lipsa de imaginatie si cunostinte a ajuns sa ma intepe mai ceva ca otrava ce izvoraste din sufletele oamenilor ranite de orgolii atat de suprinzatoare, incat simt nevoia sa inventez un abecedar al lor. Al orgoliilor ranite din prea multa dragoste, ura sau singuratate.

Crezi ca poti iubi atat de mult pe cineva incat sa ajungi sa-l urasti atunci cand vezi ca perfectiunea iubirii tale nu exista ? E o intrebare ce poate avea o mie de raspunsuri, de la o mie de oameni si miile de raspunsuri se schimba in functie de cat de buna a fost ciorba mancata sau compania de la micul dejun.

Cand ma uit in oglinda, vad un schelet. Cand ma uitam la tine, vedeam un trup. Cand ma uitam la noi, vedeam un suflet. Cand spuneam te iubesc, simteam ca afara viscolul e doar o ploaie mocaneasca de vara. Trecatoare, la fel ca si iubirea. In locul ei, se instaleaza, intr-o liniste absurda, tacerea. Singuratatea. Totul se adanceste, iar viata coboara in fagasuri unde numai sobolanii indraznesc sa-si vare coada. Deasupra, cerul ramane instelat. Tu, singur. Cerul, cu stelele si luna. In intuneric, daca vrei sa scapi, cresti un paianjen si inveti cu el sa impletesti, zilnic, cate un milimetru de « ata », care, atunci cand vrei, te poate aduce din nou la lumina, la iubire. Aia trecatoare.

De ce spun ca iubirea este trecatoare ? Pentru ca, inainte de toate, exista pasiunea. Apoi, dorinta. Mai apoi, planul de viitor. Relatia de prietenie prinde curaj, la fel ca paianjenul. In fiecare zi, se tese cate o punte. Prietenii se iubesc, dar pasiunea dispare, odata ce puntile se ridica la suprafata. Atunci cand nu mai esti singur, cand vezi lumina, pretuiesti mai mult timpul petrecut impreuna pentru a iesi din pestera – timpul cu prietenul arahnida pe care l-ai iubit - decat iubirea pasionala.

Cred in iubirea de-o vara si cred in prietenul pe care inca-l mai iubesc. Chiar daca am ajuns sa vad ca amandoua pot convietui impreuna. Doar in pestera. Cu paianjenul, pe care, din cand in cand, il sarut. Iar el, la schimb, imi mai adauga un milimetru de panza.

Comunic de una singura, ca-n zicala : bate saua, ca sa priceapa vaca.





Ramaneti tacuti. Brb

vineri, 16 aprilie 2010

Din Oceanul Pacific…

Cand eram mica, ma jucam. Si acum ma joc. Din Oceanul Pacific a iesit un peste mic si pe coada lui scria: mergi “acolo” dumneata! Doar nu credeati ca plec din presa, nu ? Ma bucur ca vreti sa scapati de talentele mele, dar eu inca nu-s convinsa…

PS : Pe 1 mai, ma apuc de treaba. Nu pot sa va spun unde si ce fel de treaba, altfel ar trebui sa va omor pe toti.

Ramaneti atenti. Brb

joi, 15 aprilie 2010

Te pui cu blondele ?

De cand am timp liber, ma ocup de barfa. Ce mi-a fost dat ieri sa aud ? Ca mai apare o tv in Roman. Asta e poveste veche si nu o comentez ca ea exista, deocamdata, mai mult pe foaie. Interesant este - spune barfa satului - ca, dupa doua – trei cautari de « sefi », se pare ca s-a gasit varianta cea mai potrivita : o blonda. Tinerica, subtirica, un pic de om politic cu functie, un pic de om de afaceri si un pic de sotie si mama. Initial, mi-am pus mana-n cap. Ala brunetel. Dupa care mi-am adus aminte ca de fapt e prima idee buna pe care am auzit-o sa fie luata in presa romascana in ultimul an. Poate la concurenta cu intoarcerea lui Celine Bion. De fapt, blonda castiga, are ce-i trebuie : creativitate si imaginatie. Ii lipsesc doar oamenii, dar asta nu-i o problema : specialistii cresc in copac. Totul o sa fie ok!


PS : Pe piata media nemteana o sa mai apara o televiziune. Noua. Cu patroni noi. La angajare se cer cunostinte legate de mixtura asfaltica. Revin. Curg barfele la mine-n ureche mai ceva ca laptele.

Ramaneti barfitori. Brb.

miercuri, 14 aprilie 2010

Cand vreau sa beau bere, te pup

S-a inventat rujul cu gust de bere. Rujul cu gust de malt este o inventie interesanta, chiar daca - tehnic vorbind - femeia n-arata chiar ca o sticla (unele seamana mai degraba cu butoiasul de bere, plin cu pulbere)... dar aici este vorba de gust si continut: femeia poate fi usor amara, dar, daca stie meserie, te poate lasa cu ochii-n soare, adica imbatat de dragoste si parasit pe marginea santului. Important este ca dupa femei sa fluieri, si sa nu ... faci ce face porcul dupa ce bea bere. Spuse cea care nu se da cu ruj, dar bea bere. Daca m-as da si cu ruj si as bea si bere...ar fi prea de tot...

Ramaneti bautori. Brb

Sondaj muncitoresc

Subsemnata Claudia Iulia Matei, de profesie jurnalist, declar pe propria raspundere ca imi caut de munca, relatiile contractuale actuale fiind iremediabil si grav vatamate. Dat fiind faptul ca-s femeie - deci indecisa -, nu stiu pe la ce usi sa bat. De fapt as sti, dar imi place si sunt usor influentabila. Chiar daca vorbim de destinul meu, il las in voia voastra. Asadar, va invit sa impartim impreuna povara gasirii unui nou loc de munca. Eu pun un sondaj, unde se pot bifa mai multe optiuni, iar unde spuneti voi, acolo voi merge la « cersit » o paine. Asta nu inseamna ca o sa ma si primeasca, dar incercarea moarte n-are. Sondajul merge pana maine, asa ca click-uiti repede. Eu imi pregatesc iesirea din scena si intrarea in istoria mass-mediei romascane.

UPDATE: NU dati click pe 1Tv si CNS, ca nu se pune. Posturile acolo sunt deja full... Le-am pus in sondaj, ca sa para ca avem o presa bogata...

Ramaneti aproape. Brb.