Iubeste-ma, singuratate

Citesc, de cateva zile, « Saruta-ma, singuratate », carte semnata de jurnalistul-scriitorul-omul Alexandru Mihaila si care – carte – a fost lansata la Hanul Razesilor, duminica. Din comoditate, dar si pentru ca expresia gandirii mele lancezeste in uitarea cuvintelor rastalmacite de minti intortocheate si suflete ranite, utilizez prin fraudare o parte din sintagma. Limba de lemn pe care o utilizez din lipsa de imaginatie si cunostinte a ajuns sa ma intepe mai ceva ca otrava ce izvoraste din sufletele oamenilor ranite de orgolii atat de suprinzatoare, incat simt nevoia sa inventez un abecedar al lor. Al orgoliilor ranite din prea multa dragoste, ura sau singuratate.

Crezi ca poti iubi atat de mult pe cineva incat sa ajungi sa-l urasti atunci cand vezi ca perfectiunea iubirii tale nu exista ? E o intrebare ce poate avea o mie de raspunsuri, de la o mie de oameni si miile de raspunsuri se schimba in functie de cat de buna a fost ciorba mancata sau compania de la micul dejun.

Cand ma uit in oglinda, vad un schelet. Cand ma uitam la tine, vedeam un trup. Cand ma uitam la noi, vedeam un suflet. Cand spuneam te iubesc, simteam ca afara viscolul e doar o ploaie mocaneasca de vara. Trecatoare, la fel ca si iubirea. In locul ei, se instaleaza, intr-o liniste absurda, tacerea. Singuratatea. Totul se adanceste, iar viata coboara in fagasuri unde numai sobolanii indraznesc sa-si vare coada. Deasupra, cerul ramane instelat. Tu, singur. Cerul, cu stelele si luna. In intuneric, daca vrei sa scapi, cresti un paianjen si inveti cu el sa impletesti, zilnic, cate un milimetru de « ata », care, atunci cand vrei, te poate aduce din nou la lumina, la iubire. Aia trecatoare.

De ce spun ca iubirea este trecatoare ? Pentru ca, inainte de toate, exista pasiunea. Apoi, dorinta. Mai apoi, planul de viitor. Relatia de prietenie prinde curaj, la fel ca paianjenul. In fiecare zi, se tese cate o punte. Prietenii se iubesc, dar pasiunea dispare, odata ce puntile se ridica la suprafata. Atunci cand nu mai esti singur, cand vezi lumina, pretuiesti mai mult timpul petrecut impreuna pentru a iesi din pestera – timpul cu prietenul arahnida pe care l-ai iubit - decat iubirea pasionala.

Cred in iubirea de-o vara si cred in prietenul pe care inca-l mai iubesc. Chiar daca am ajuns sa vad ca amandoua pot convietui impreuna. Doar in pestera. Cu paianjenul, pe care, din cand in cand, il sarut. Iar el, la schimb, imi mai adauga un milimetru de panza.

Comunic de una singura, ca-n zicala : bate saua, ca sa priceapa vaca.

Ramaneti tacuti. Brb